Ce se întâmpla în octombrie, în urmă cu o sută de ani

2018, anul Centenarului. Despre momentele cruciale care au stat la temelia unirii aflăm din reportajele Digi24. Ce se întâmpla în urmă cu exact 100 de ani, în octombrie 1918? Bucureştiul încă se afla sub ocupaţie germană, Transilvania proclama ruptura totală de Ungaria, iar la Cernăuţi lua naştere Consiliul Naţional Român al Bucovinei.

Stâlpul prăbușit peste un tramvai din București a fost remontat, dar cu susul în jos

Încă doi români au fost identificați printre decedații din Spania, în urma inundațiilor catastrofale

Replici istorice din dezbaterile electorale pentru alegerile prezidențiale

Primarul lăutar din Mehedinți care își rotunjește veniturile din cântări la nunți și botezuri

Spaniolii își învelesc mașinile cu folie de plastic și le ancorează de stâlpi

Șofer filmat cu un copil în brațe, la volan. Ce amendă riscă bucureșteanul căutat acum de poliție

Arhiepiscopul Teodosie poate fi judecat pentru cumpărare de influență

Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta

Catedrala Notre Dame din Paris, afectată de incendiul devastator, își redeschide porțile după 5 ani. Cât a costat restaurarea

Germania și Austria sunt înfrânte

La 4 octombrie 1918 au plecat din Viena şi Berlin două note diplomatice adresate preşedintelui Statelor Unite. Puterile Centrale îi cereau lui Woodrow Wilson să accepte semnarea armistiţiului. Germania şi Austro-Ungaria se recunoşteau astfel înfrânte. Forţa militară şi economică a Statelor Unite întorsese soarta războiului. Începând cu luna august, trupele germane se retrăgeau din faţa Aliaţilor pe frontul francez şi pe cel italian, în timp ce Turcia, care lupta alături de Puterile Centrale, pierdea teren în Orientul Apropiat în faţa soldaţilor britanici sau francezi. În Bulgaria şi Serbia acţioneau de asemenea divizii franţuzeşti, în frunte cu generalul Henri Berthelot, cel care condusese până în primăvară Misiunea Militară Franceză în România. În legătură permanentă cu Regele Ferdinand, el va fi acel care va transmite semnalul reintrării în luptă a Armatei Române.

SUA pun condiții învinșilor

Preşedintele american, Woodrow Wilson, a răspuns la 8 octombrie. Cele două mesaje pornite din Europa Centrală au ajuns la Washington abia pe 6, respectiv 7 octombrie, deci Statele Unite şi-au transmis condiţiile chiar a doua zi. Ca bază a negocierilor, Germaniei i se cerea să se retragă din toate teritoriile ocupate, iar la 14 octombrie, preşedintele Wilson a revenit cu noi condiţii pentru Berlin insistând ca semnarea armistiţiului să fie făcută de un guvern democratic. Viena a primit şi ea lista condiţiilor pentru armistiţiu, multe dintre ele vizând drepturile naţionalităţilor din Imperiu.

În cursul negocierilor, pe toate fronturile continuau operaţiunile. Ele au început să fie dublate de acţiuni politice majore. Cum Washingtonul anunţase încă din ianuarie 1918, prin cele "14 puncte ale lui Woodrow Wilson", care vor fi principiile care vor guverna Europa postbelică şi cum devenise evident că Antanta este învingătoare, noile ecuaţii politice luau în calcul exact aplicarea lor.

Graţie acestei busole, liderii politici ardeleni, care din 1905, apărau ca deputaţi români, în Parlamentul de la Budapesta, drepturile naţiunii române în Transilvania, au înţeles că pot cere şi obţine mai mult decât învăţământ în limba maternă, acces în corpul funcţionăresc şi în guvernul central. Iniţitiva i-a aparţinut medicului Alexandru Vaida Voevod. Acesta, citind în presa germană dezbaterile despre posibilele condiţii ale armistiţiului, a realizat că principiile expuse de Statele Unite au deschis chiar perspectiva Unirii cu România!

18 oct. 1918. Transilvania se rupe de Ungaria

Pe baza textului său, elaborat împreună cu episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, Consiliul Naţional Român al Transilvaniei adunat la Arad la 12 octombrie 1918, a decis, în frunte cu Iuliu Maniu, desprinderea Transilvaniei de Ungaria. Negocierile cu reprezentantul guvernului maghiar, care oferea tardiv o formă de federalizare a Ungariei, eşuaseră. Preşedintele Consiliului Naţional Român, Iuliu Maniu, întors în grabă de la Viena, afirmase cu fermitate că românii vor "ruptură totală".

Între timp, la 16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg a dat publicităţii o circulară numită "Către Popoarele mele Credincioase" în care anunţa federalizarea Imperiului Austro-Ungar şi guvernarea în baza unei constituţii democratice. Naţiunile respective au ignorat mesajul. Peste două zile, Austria capitulează.

Tot la 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida Voevod a citit Proclamaţia de Independenţă a Transilvaniei în Parlamentul de la Budapesta. Şocul reprezentanţilor maghiari a fost imens. Parlamentarul român a părăsit sala sub o ploaie de obiecte care zburau din sală spre tribună. A părăsit oraşul în timpul nopţii. Întors în Transilvania, alături de Aurel Vlad şi de militari români, mulţi foşti ofiţeri cu pregătire excelentă în armata habsburgică, precum Florian Medrea, a început organizarea gărzilor naţionale româneşti. Aceşti soldaţi, plătiţi din banii personali ai unor români bogaţi, unii chiar politicieni în Consiliul Naţional Român, au asigurat securitatea Adunării Naţionale de la Alba Iulia unde cei 1.228 de reprezentanți vor vota la 1 decembrie Unirea cu România.

Austro-Ungaria se dezintegrează. Bucovina începe demersul pentru unire

Întregul Imperiu Austro-Ungar se dezintegra. Armata de voluntari polonezi organizată de generalul Iozef Pilsudski a primit recunoaşterea Antantei pentru cobeligeranţă, primul pas spre reapariţia Poloniei pe harta Europei. Cehii şi slovacii şi-au proclamat indepedendenţa la Praga pe 21 octombrie. La 29 octombrie, Consiliul Naţional Iugoslav, adică al slavilor de sud, a anunţat că respinge politica imperială a Vienei şi a declarat independenţa Iugoslaviei. Toate cele trei state au fost recunoscute prin Tratatul de Pace de la Versailles din 1919.

Bucovina, provincie habsburgică subordonată direct împăratului de la Viena, trecea printr-o efervescenţă politică similară. Ruptă Moldovei în urma unui război austro-turc din sec. al XVIII-lea, Bucovina a devenit parte a Imperiului Habsburgic în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi din 1774. Domnitorul Moldovei, Alexandru al III -lea Ghica, s-a opus raptului, drept care a fost asasinat de turci pentru nesupunere. În toamna lui 1918, situaţia provinciei devenise complicată din cauza pretenţiilor Kievului care invoca drepturile ucrainienilor care însemnau circa 40% din populaţia Bucovinei. Decenii de-a rândul, administraţia habsburgică încurajase ascensiunea socială a acestora pentru a contracara tendinţele centrifuge ale românilor.

La 28 octombrie 1918, Consiliul Naţional Român din Bucovina a revendicat stăpânirea provinciei. Dar Bucovina a fost revendicată în acelaşi timp şi de Kievul stăpânit temporar de o facţiune naţionalistă. Războiul civil care măcina întreg teritoriul fostului imperiu ţarist, deci inclusiv Ucraina, a devenit în acel moment un argument în favoarea României. Bolşevicii provocau dezordini şi incitau la răsturnarea ordinii în întreaga regiune. Preşedintele Consiliului Naţional Român, Iancu Flondor, a apelat la ajutorul armatei române. În luna următoare, Congresul General al Bucovinei, în care erau reprezentaţi, pe lângă români, şi ucrainienii, germanii, polonezii, va vota Unirea cu România.