Ce n-a distrus comunismul a distrus capitalismul
Cu 23 de ani înaintea naţionalizării intra în istorie un produs sută la sută românesc: Tractorul Braşov. Aici se deschide în anul 1925 uzina de avioane IAR. Visul industriaşilor interbelici de a produce maşini zburătoare are însă o viaţă scurtă, pentru că, după terminarea războiului o mare parte din utilaje, dar şi proiectele bombardierelor şi aparatelor de vânătoare sunt confiscate de sovietici. Le considerau o parte din prada lor de război.
Braşovul se va numi oraşul Stalin iar uzina va produce tractoare pentru gospodăriile agricole de producţie, înfiinţate după modelul bolşevic, după colectivizare.
Sub comunişti, primul tractor, IAR 22, produs de fapt sub licenţă nemţească, iese pe poarta fabricii, unde muncesc 15.000 din cei 82.000 de locuitori ai Braşovului, adică jumătate din populaţia aptă de muncă.
Industria românească de tractoare demarează în forţă în anul 1946, odată cu primul tractor IAR 22 care pleacă la export. Peste doi ani, proaspăt proprietar a milioane de hectare de teren în urma naţionalizarii, Partidul Comunist face prima comandă la Braşov - 5.000 de tractoare, 5.000 de pluguri şi 2.000 de semănători.
Spre deosebire de alte fabrici pentru care data de 11 iunie a însemnat decesul, după naţionalizare, Tractorul românesc cunoşate dezvoltarea. Astfel, la numai cinci ani de la naţionalizare, maşinile agricole de la Braşov ajung în China, India şi Egipt, dar şi în Zambia, Rusia, Congo ori Brazilia. Banii câştigaţi de uzina braşoveană sunt folosiţi pentru plata datoriilor externe.
În anii 70 devine celebră în întreaga lume o altă maşină autohtonă, automobilul de teren ARO, devenit ulterior preferatul lui Nicolae Ceauşescu.
Maşina ARO era râvnită de americani pentru că putea urca pe orice teren accidentat. Ajungea în vârf de deal şi trecea peste orice dună de nisip. În plus, era şi ieftină.
Povestea maşinii de teren începe cu 63 de ani înaintea naţionalizării. În anul 1885, sub dealul Muscelului, chiar pe locul viitoarei fabrici ARO, Compania Letea, unicul producător de hârtie din România, ridica o fabrică de celuloză. Erau anii regalităţii, când România susţine iniţiativa privată prin legi de încurajare a industriei.
În Al Doilea Război Mondial, fabrica de celuloză de la Muscel devine depozit de armament pentru armata română şi, o vreme, IAR Braşov produce aici pale de elice pentru avioane.
În anul 1945, odată cu instalarea guvernului Petru Groza, în viitoarele uzine ARO se reparau mijloace de transport ale armatei române şi ruse. Imediat după naţionalizare, comuniştii dau fabricii o altă direcţie şi o transformă în unitate producătoare de lacăte, vermorele şi pompe de stropit pentru agricultură.
Abia în 1953, fabrica devine Întreprinderea Metalurgică de Stat şi, sub presiunea primului plan cincinal, Gheorghe Gheorghiu-Dej începe aici fabricarea de motociclete IMS. Patru ani mai târziu, iese pe bandă şi prima maşină de teren românescă, celebrul IMS, modernizat şi devenit apoi maşină ARO, cu comenzi pe tot globul.
Dacă pentru uzinele ARO naţionalizarea a însemnat dezvoltare, pentru Nicolae Malaxa, marele industriaş al României interbelice, intrarea în comunism a însemnat decăderea.
Ascensiunea lui Malaxa începuse mult mai devreme, în anul 1921, când se construieşte la margine de Bucureşti fabrica de locomotive şi tancuri, denumită ulterior Uzinele 23 August şi apoi Faur. Businessul îi merge atât de bine, încât criza mondială din 1933 nici nu-l atinge. Ba chiar, în plin crah economic, Nicolae Malaxa fabrica locomotiva cu numărul 100.
Cu zece ani înaintea naţionalizării, aflat într-o călătorie cu trenul în care se sparge o ţeavă, industriaşul are revelaţia unei noi fabrici. Aşa apare Uzina de Tuburi şi Oţelării, numită ulterior Republica.
În Al Doilea Război Mondial, Republica fabrica tuburi pentru obuze. Apoi ajunge să producă 200.000 de tone de ţeavă petrolieră pe an. S-a spus că fără ţevile de la Republica, România n-ar fi avut niciodată industrie petrolieră.
Pe 11 iunie 1948, comuniştii trec în proprietatea statului întreaga avere a lui Nicolae Malaxa, odată cu toate băncile şi întreprinderile industriale din ţară, iar Uzinele Malaxa devenite Uzinele 23 August îşi continuă ascensiunea şi exportă 80% din producţie pe tot globul. Ulterior, fabrica este folosită de Nicolae Ceauşescu drept exemplu al luptei împotriva exploatatorilor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
