Vişinel Costel Bălan are astăzi 26 de ani şi este considerat un adevărat profesionist şi un model pentru orice român. Este actor, avocat, formator, consilier şi liderul Asociaţiei „Desenăm Viitorul Tău”, în care investeşte fiecare minut liber, astfel încât şi alţii copii ai statului să afle ce este succesul.
„Iubesc foarte mult ceea ce fac şi consider că nimic din ceea ce fac nu-mi aparține”, mărturisește Vișinel Costel Bãlan.
Dovadă stau sumele câştigate lună de lună şi investite în educaţia şi dezvoltarea copiilor din centrele de plasament. A început cu „De noi depinde viaţa lor”, un proiect căruia i-a dedicat ore întregi, fie zi sau noapte. Aproape 50 de copii, din centrele de plasament din Bacău, au fost învăţaţi cum să se descurce cu banii în momentul când vor ieşi din grija statului.
„Ei nu m-au pregătit. Ei mi-au asigurat tot dar, de fapt, nu mi-au asigurat necesarul să ştiu să fiu în stare să gestionez un venit în momentul în care părăsesc acel centru. Efectiv trăiam cu senzaţia că nu-l voi părăsi niciodată. Adică aveam un milion jumate şi nu ştiam ce să fac cu ei în contextul în care am văzut că erau atât de multe pe capul meu”, povestește tânărul.
A aflat ce este compasiunea, dar pe calea cea grea. Vişinel Costel Bălan este al treisprezecelea copil al unei familii sărace din Bacău şi a ajuns la centrul de plasament la vârsta de două luni.
„Mi s-a părut groaznic pentru un copil de opt ani în cinci minute să fie echipat, la marginea patului. Dacă nu reuşeai performanţa asta luai între 10 şi 20 la palmă cu o vărguţă subţirică, elastică şi efectiv le simţeai până-n creier”, își amintește Vișinel.
A fugit în repetate rânduri din centru şi ar fi rămas un copil al străzii. Dorinţa de a merge la şcoală a fost mai puternică însă decât nevoia de libertate.
„Mie nu mi-a venit să cred că am luat bac-ul şi că l-am luat cu notă mare. Ăsta a fost şocul. Luasem 8,65”, spune Vișinel.
Au urmat facultatea de drept, un master în criminalistică şi, în paralel, o a doua facultate care a reuşit să-i vindece sufletul: UNATC, secţia teatru.
Acum încearcă să insufle şi altora pasiunea sa pentru teatru. Şi îi încurajează pe toţi să încerce activităţi noi: echitaţie, bowling sau patinaj. La final de săptămână, tot el achită nota de plată pentru zeci de tineri. Consideră că este alternativa la învăţământul clasic şi crede cu tărie că educaţia non-formală va reuşi să le traseze nişte repere. În plus, vrea să le ofere o motivaţie puternică pentru a nu renunţa la luptă.
„Scopul meu este să-i determin pe ei să-şi asume chiar viaţa pe care ei o au în acest moment. Îmi doresc să-i determin să descopere că şansa lor în această lume este studiul. Nu trebuie neapărat să-mi studieze Chopin sau Shakespeare”, este de părere Vișinel.
Și nu regretă nimic, nici măcar faptul că a fost abandonat de familie: „În momentul în care tata a ridicat capul și a zis "Cine ești?", mi-am dat seama că eu nu aveam niciun drept să-i judec. Primul lucru pe care l-am fãcut, efectiv m-am dus, i-am sărutat mâna și i-am spus "Mulțumesc că m-ai dat într-un centru". Atunci mi-am dat seama că nu puteam să termin două clase pentru că, cu siguranță deveneam cioban”.
Acum, Vişinel Bălan adună fonduri ca să construiască un centru de tineret ce va avea un singur scop: formarea profesională a copiilor din centrele de plasament. A primit deja o donaţie pentru el: o bucată de pământ chiar lângă Bucureşti.
Până atunci însă, îi duce la toate cursurile despre care ştie că îi pot ajuta să devină oameni de succes.