Basarabia | Subiectul tabu al dictaturii comuniste
Pe 21 august 1968, secretarul general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu, condamnă public invadarea Cehoslovaciei. Liderul comunist de la Bucureşti se prezenta drept oponent al Moscovei. Dar evenimentele ulterioare au arătat că atitudinea lui Nicolae Ceauşescu nu avea legătură cu libertatea sau cu dreptul popoarelor la independenţă. Mizând pe sentimentele anti-sovietice ale românilor, Ceauşescu găsise formula ideală ca să îşi consolideze puterea în ţară şi ca să obţină fonduri din Occident. În numele naţional-comunismului, Ceauşescu va crea în România propria dictatură stalinistă. Marele diferend cu Moscova - Basarabia - nu a fost deschis niciodată.
21 august 1968 | Invadarea Cehoslovaciei reformiste
La momentul invadării Cehoslovaciei, Nicolae Ceauşescu avea 50 de ani şi se afla la putere de 3. Bolnav de cancer, Gheorghe Gheorghiu Dej îi oferise succesiunea premierului Gheorghe Maurer, dar acesta refuzase. Prin urmare, puterea a fost disputată după moartea lui Gheorghiu Dej, adică după 19 martie 1965, între influentul Gheorghe Apostol, fost ministru, fost şef al Marii Adunări Naţionale şi Nicolae Ceauşescu, fost ministru al agriculturii, apoi ministru adjunct al apărării şi şef al cadrelor partidului. Ca în toate regimurile comuniste, alegerea unui lider nou nu a fost urmarea unui scrutin liber în partid, ci consecinţa unor jocuri de culise. Loialitatea celor pe care Ceauşescu îi promovase în funcţii s-a dovedit esenţială.
Nicolae Ceauşescu, veteran al politicilor comuniste
Când a ajuns la putere, Nicolae Ceauşescu era veteran al politicilor comuniste. Lucrase alături de legendarul ministru de interne, Alexandru Drăghici, la exterminarea, în lagăre de muncă şi închisori, a elitelor politice şi profesionale ale României. Se remarcase prin reprimarea fără milă a ţăranilor care se opuneau colectivizării. Ştia şi că Gheorghiu Dej ajunsese şef al partidului comunist după ce fostul lider, Ştefan Foriş, fusese asasinat cu lovituri de rangă. Văzuse apoi în primii ani ai dictaturii lui Dej pre-eminenţa protejaţilor sovietici, Ana Pauker şi Vasile Luca, şi asistase la decăderea lor în 1952, în timpul puseului de antisemitism al lui Stalin.
Dej & Ceauşescu | Versiuni ale stalinismului
După moartea lui Iosif Visarionovici, în 1953, Ceauşescu observase cu atenţie cum Gheorghiu Dej amâna să ia exemplul Moscovei în privinţa liberalizării regimului. Gulagul sovietic a eliberat atunci milioane de deţinuţi politici, iar în 1956, la Congresul XX, Nikita Hruşciov a denunţat crimele lui Iosif Visarionovi. În România, decretele de eliberare au venit abia în 1963 şi 1964.
Ceauşescu văzuse şi efectele "declaraţiei din aprilie" 1964, o rezoluţie a unei plenare lărgite a partidului, considerată în epocă un fel de declaraţie de independenţă a lui Dej. În fapt, primul dictator stalinist al României îşi proteja puterea mizând pe sentimentele antisovietice ale românilor. Reteţa va fi folosită de Nicolae Ceauşescu pe 21 august 1968, în discursul de condamnare a invaziei în Cehoslovacia.
Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR
„S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi poate mâine să spună că adunarea noastră oglindea tendinţe contrarevoluţionare. Apoi răspundem tuturor că întregul popor român nu va admite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre ...”
Cu o săptămână înainte de intrarea trupelor Pactului de la Varşovia în Praga, Nicolae Ceauşescu îi făcuse o vizită liderului reformator, Alexander Dubcek. Premierul cehoslovac se întâlnise recent inclusiv cu şeful statului sovietic, Leonid Brejnev - o încercare eşuată a Moscovei de a-i convinge pe comuniştii cehi să renunţe la programul de reforme cunoscut sub numele de primăvara de la Praga.
21 august 1968 | Invadarea Cehoslovaciei reformiste
Incapabili să convingă, sovieticii au trimis pe 21 august 1968, unităţi speciale care au ocupat mai întâi aeroportul de la Praga, apoi au invadat oraşul. Forţe din celelalte state socialiste s-au alăturat sovieticilor. În ciocnirile de stradă s-au înregistrat sute de morţi şi răniţi. În ciuda miilor de arestări, Praga nu a cedat uşor. Între altele, 21 de posturi de radio clandestine transmiteau invadatorilor apeluri la raţiune în rusă, maghiară, poloneză şi germană.
Criza cehoslovacă |Ipoteze îngrijorătoare de război
Lumea urmărea tensionată criza cehoslovacă. Ca şi în criza rachetelor cubaneze, experţii se întrebau cât de aproape este al treilea război mondial. Cetăţenii sovietici obişnuiţi erau îngrijoraţi.
Mircea Druc, politician din Basarabia: „Da, în ziua nunţii mele cu soţia mea. Ne-am căsătorit la Moscova şi am venit să facem nuntă în sat şi am planificat-o în august, şi când colo satul se boceşte, lumea plânge, ce se întâmplă, e război. Toţi bărbaţii au fost chemaţi la pravlenia, adică la cârmuirea colhozului, cu maşini cu tot, mobilizare totală. V-au stricat nunta! Ce nuntă, au stricat totul! Mama se bocea că e război. Lumea pricepea că e război. Uite războiul! Au venit femeile bocind, adică a mai venit cineva, adică fuseseră luaţi bărbaţii, ele au venit să întrebe of, Doamne, ce se întâmplă!? Tot cei care făceau parte din districtul Armatei XIV adică Crimeea, regiunea Odessa şi Republica Moldova, acesta fiind flancul sudic care trebuia să lupte alături de fraţii români şi bulgari, să se bată cu flancul sudic al NATO, cu Grecia şi Turcia, trebuia să intrăm ca în brânză, să lovim în burtă Spania, Italia.”
Relaţiile româno-sovietice | Glaciale în anii '60
În august 1968, relaţiile lui Nicolae Ceauşescu cu Moscova păreau deja glaciale. În septembrie 1965, îi făcuse o vizită liderului de la Kremlin, Brejnev. Confirmarea puterii de către Moscova era inevitabilă şi exista şi ipoteza obţinerii unor fonduri.
Regimul comunist din România | În criză de bani
În discuţiilor, Ceauşescu aduce în discuţie retrocedarea tezaurului românesc confiscat de autorităţile sovietice în 1918. Şi plata unei compensaţii ar fi fost binevenită. Era vorba circa 1 miliard de dolari, circa 2 miliarde de euro astăzi. Dar Brejnev a blocat rapid discuţia spunând că România îi era datoare Rusiei ţariste pentru armamentul furnizat în primul război mondial, că oricum tezaurul românesc ar fi fost jefuit de armatele albe, anti-bolşevice în timpul războiului civil şi că România este încă datoare URSS pentru acţiunile din cel de-al doilea război mondial.
Tezaurul românesc | Peste 2 miliarde de euro, azi
Nu era prima dată când autorităţile române reclamau înapoierea celor peste 93 de mii de kilograme de aur fin şi a bijuteriilor Coroanei României. În anii '30, Moscova obişnuia să blocheze discuţiile făcând trimitere la Basarabia.
Cristian Păunescu, director BNR: „România a încercat, după ruperea relaţiilor diplomatice, în contacte diplomatice cu statul sovietic, a pus tot timpul problema, ca o constantă, a pus problema tezaurului românesc. Vreţi tezarul? Atunci recunoaşteţi că Basarabia este teritoriu rusesc. Şi nici un fel de tratative nu duceau mai departe, se blocau şi instrucţiunuile de la Bucureşti spuneau că nu se pot pune pe acelaşi palier cele două chestiuni.”
PCR acţiona pentru dezmembrarea României mari
Pentru autorităţile comuniste sau post-comuniste de la Bucureşti, problema cedării Basarabiei din cauza pactului Ribentropp-Molotov, adică a înţelegerii dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, a fost mereu un subiect delicat. Activiştii comunişti din interbelic declarau că România Mare este un stat imperialist care trebuie dezmembrat prin tentative repetate şi violente de răsturnare a ordinii constituţionale. Partidul comunist român devenise de aceea ilegal.
Basarabia| Subiect inevitabil în relaţia cu Moscova
În prima etapă a dictaturii comuniste, chestiunea Basarabiei a rămas închisă. Dar de îndată ce Bucureştiul a dat semne de liberalizare, problema Basarabiei a reapărut de la sine. Simpla republicare a unor lucrări istorice ne-cenzurate era defavorabilă sovieticilor. Se pare că românii vorbeau atât de mult despre Basarabia încât, aflat la Moscova în iulie 1964, premierul Ion Gheorghe Maurer se simte obligat să se dezică în faţa liderului sovietic, Nikita Hruşciov, de orice revendicare teritorială.
Dej, Ceauşescu, Iliescu nu revendică Basarabia
În octombrie 1964, înalta nomenclatură sovietică îl înlătură de la putere pe Nikita Hruşciov. Oamenii cheie din ierarhia moscovită înţelegeau că Hruşciov deschisese prea multe dosare riscante şi l-au înlocuit cu mult mai docilul Leonid Brejnev. Peste şase luni, Nicolae Ceauşescu ajunge la putere la Bucureşti. La prima întâlnire cu Brejnev, Ceauşescu omite subiectul Basarabia. El a reapărut de câteva ori în discuţiile dintre cei doi în anii '70. Liderul sovietic - care fusese secretar general de partid în Moldova Sovietică, între 1950 - 1952, era sensibil la plângerile comuniştilor de la Chişinău confruntaţi cu ideea periculoasă că limba moldovenească nu există şi că Basarabia este o bucată a României.
De fiecare dată, Ceauşescu a negat orice revendicare teritorială.
Regimul Iliescu, consecvent liniei moscovite, s-a grăbit în august 1991 să recunoască independenţa Republicii Moldova.
Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
