Bacalaureat 2016 | Încă o petiţie după un subiect controversat la Fizică

Data publicării:
elevi bac getty

Foto: Gulliver / Getty Images

Subiectul doi de la electricitate i-a dat mari bătăi de cap lui Vlad la examenul de Bacalareat. O cerință ce este împotriva legilor fizicii, spune elevul care are nevoie de media 9,60 pentru a-și îndeplini visul de a fi studia la o facultate prestigioasă din Marea Britanie.

O problemă care de altfel a fost simplă, am pierdut undeva o oră jumate încercând să o rezolv pentru că la un moment dat ajungeai să crezi că tot ce ai învățat în șase ani de fizică e dat peste cap. Nu este că au greșit o valoare ci au greșit un principiu al fizicii”, spune Vlad Tifor.

Peste 400 de elevi și profesori au semnat o petiție online. Aceștia cer Ministerului Educației ca subiectul să fie notat cu punctajul maxim, indiferent de modul în care a fost rezolvată problema pe foile de concurs.

Problema care a fost dată a avut o eroare, probabil de redactare, se dădea tensiunea dintre două puncte A și B de plus 30 de volți în text, însă era extrem de clar pe schema respectivă tensiunea trebuia să fie minus 30 de volți”, spune Andu Ouatu, profesor de fizică la Colegiul Național din Iași.

Unii elevi au schimbat valoarea tensiunii din +30 în -30, pentru ca enunțul să aibă logică, alții au făcut calcule după datele problemei și spun că au ajuns la rezultate fără sens.

„Am făcut problema și am zis că dă o rezistență negativă, am crezut că am greșit eu, o refac, nu-i bine, o refac din nou, nu-i bine, am încercat trei variante”, spune unul dintre elevi.

„Bunul simț ne spune clar că este -30, eu am abordat așa până când un membru al comisiei care a venit în clasă ne-a spus că, de fapt, noi trebuie să ne luăm după enunț, că enunţul nu are nicio greşeală”, povesteşte un altul.

Elevii și profesorii care au semnat petiția așteaptă un răspuns din partea Ministerul Educației. Dacă până marți, 12 iulie, când vor fi afișate rezultatele nu se va lua nicio măsură, o parte dintre cei care semnat petiția îi vor ataca în instanță autorii subiectelor la proba de Fizică a Bacalaureatului.

Rata de participare la ultima probă scrisă din prima sesiune a examenului de Bacalaureat, proba la alegere a profilului și specializării, desfășurată vineri, a fost de 95,45%, 38 de candidații fiind eliminați pentru tentativă de fraudă, informează un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare