Autorul "Game of Thrones", despre victoria lui Trump: "Winter is coming. V-am spus eu!"
Data actualizării: Data publicării:
„America şi-a spus cuvântul. Chiar credeam că suntem mai buni. Aparent nu suntem,” sunt cuvintele scrise de George R.R. Martin pe blogul personal după aflarea veștii că Donald Trump a câștigat președinția Statelor Unite ale Americii.
Autorul romanelor "Cântec de gheaţă şi foc" care au inspirat celebrul serial "Urzeala Tronurilor" îl critică dur pe Donald Trump și a încheiat postarea cu un avertisment, un citat arhicunoscut din seria fantasy: "Winter is coming. V-am spus eu!".
"America şi-a spus cuvântul. Chiar credeam că suntem mai buni. Aparent nu suntem. Trump era cel mai puţin calificat candidat care a fost vreodată nominalizat de un partid important pentru funcţia de preşedinte. Începând cu luna ianuarie, el va deveni cel mai nepotrivit preşedinte din istoria Americii şi un jucător periculos de instabil în scena mondială. Iar democraţii decimaţi, acum o minoritate în Camera Deputaţilor şi în Senat, nu mai au puterea să îl oprească. În următorii 4 ani, problemele noastre se vor înrăutăţi", a scris George R.R. Martin.
„Urzeala Tronurilor” este un serial de televiziune produs de HBO sub forma unei fantezii medievale, pe baza romanelor scrise de George R. R. Martin în seria ”Cântec de gheaţă şi foc”. Serialul prezintă aventurile dramatice şi intrigile la care participă membrii familiilor Stark, Lannister, Baratheon şi Targaryen, care vor să cucearască Tronul de Fier din regatul Westeros.
Serialul a câştigat şi numeroase trofee importante, inclusiv 26 premii Emmy.
La rândul lor, cărţile din seria „Cântec de gheaţă şi foc” s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în 45 de limbi.