Artă pentru hartă

Cine vrea să-şi facă pantofii cu Uniunea Europeană şi cu valorile ei are câteva adrese precise. Una este a postului public de televiziune, unde Ionuţ Cristache îi primeşte cu ospitalitatea cunoscută pe cei care simt nevoia să ardă o scatoalcă organismelor europene. Nu contează dacă eşti actor, chelner, pompier sau solistul vocal al unei trupe pentru care, potrivit a ceva ce seamănă tot mai bine a mission statement, banii vorbesc. La „România 9” musafirii care vor să dea cu barda în Europa şi mai ales în Uniunea Europeană sunt găzduiţi cu mărinimie. Li se asigură vizibilitate la ore de vârf, li se oferă spaţiul şi timpul de care au nevoie să se răcorească. Şi să pună în circulaţie puncte de vedere care se sprijină pe impulsuri, hachiţe şi umori, nu pe argumente şi lecturi. „România 9” este, paradoxal, o emisiune înăuntrul căreia destule vechituri – unele, cu mici alunecări confesive spre Securitate – ţin lecţii de patriotism şi bombează pieptul.

Dan Bittman nu face parte din această ultimă categorie. Şi e liber să-şi exprime punctele de vedere când şi cum doreşte. Nimeni nu poate vârî nimănui pumnul în gură după aproape trei decenii de la descotorosirea de Ceauşescu. Iar dacă Dan Bittman crede că „Europa e un conglomerat de fugiţi de-acasă”, e limpede că se sprijină pe ceva. Păcat că nu e lăsat să beneficieze şi publicul de bogăţia sapienţială a solistului. Păcat că Bittman preferă explicaţiei limpezi sentinţa rostită cu o arcuire subţire a buzelor, cu zâmbetul omului pe care nu-l duci cu una, cu două. E dreptul lui Dan Bittman să afirme „Europa nu cred că ne vrea binele”, după cum e dreptul oricui să se întrebe cât de uşor ar fi ajuns vocalistul de la Holograf la Viena în 2012 pentru o operaţie la carotidă, în loc să rămână în mândra şi nedreptăţita Românie, unde pacienţii se infectează şi mor în spitale, după ce li se sugerează să vină de acasă nu doar cu tifon şi medicamente, ci şi cu niscai spray împotriva gândacilor.

Pe lângă asta, faptul că Dan Bittman nu crede în Comunitatea Europeană şi temerea (sau, mai ştii?, poate speranţa) lui că „s-ar putea să ne întâlnim peste un an şi să nu mai fie Comunitatea Europeană” e o mică mostră de umor involuntar şi de neactualizare a datelor. Să tot fie 27 de ani de când Comunitatea Europeană nu mai există. A apărut, în locul ei, Uniunea Europeană. Impreciziile de acest tip nu fac decât să ciobească un discurs nici aşa strălucit. Dacă tot te încumeţi să vorbeşti în loc să cânţi, e cazul să descoperi – iar dacă le ştii, să nu le pierzi din vedere – cuvintele lui Confucius: „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte.” Cine-l nesocoteşte pe Confucius riscă să fie poreclit Confuzius, mai ales când se pronunţă cu siguranţa trufaşă a celui care se simte bine la microfon şi nu poate greşi. Probabil că şi Dan Bittman ar face ochii mari dacă l-ar întreba cineva de aportul actual al lui Mihai Pocorschi în cadrul trupei. Profeţiile despre trecut ale lui Bittman diferă de cele de pe vremuri ale lui Silviu Brucan. Şi le confirmă celor mai puţin informaţi dintre semeni că nici Sumerul, Mesopotamia, Imperiul Roman de Apus, Prusia şi URSS nu se simt foarte bine.

Ca solist care a urcat cu Holograf pe multe scene ale Europei, în cadrul unui program care s-ar fi putut intitula „Artă pentru hartă”, Dan Bittman nu pare să fi avut vreo problemă cu deja amintitul conglomerat al fugiţilor de acasă. Iar faptul că Europa „nu ne vrea binele” nu-l împiedică să circule nestingherit prin ţările ei, să cânte şi să-şi facă meseria aşa cum se cuvine. Nu cumva e un strop de (sau mai multă) ipocrizie în acest fel de-a întoarce spatele unui conglomerat pe care, cu doisprezece ani în urmă, îl implorai să-şi întoarcă faţa şi spre tine? Nu cumva euroscepticismul lui Bittman se hrăneşte din altceva decât din convingerea că ne-ar fi mai bine de capul nostru? Şi chiar se simte în largul lui Dan Bittman la gândul că, decuplată de la mecanismele europene, România va rămâne la discreţia unui guvern care îşi bate joc de oameni, de legi şi de ţară fără să i se întâmple nimic?

Iar dacă totuşi se simte în siguranţă, bravo lui. E fie un mare nepăsător, fie un mare candid. De aici însă până la a le reproşa colegilor de breaslă că ies în stradă ca să-şi spună păsul e cale lungă. Pe Dan Bittman şi Dan Teodorescu îi leagă prenumele comun, domeniul de carieră şi statutul de vedetă. În rest, diferenţele sunt uriaşe. Bittman preferă hidrogenul sulfurat din emisiunile unui Ionuţ Cristache tămâiat cu două-trei luni în urmă de Lavinia Şandru cum doar Viorica Dăncilă mai fusese. Teodorescu suie pe baricada protestului şi le aruncă adevăruri în faţă guvernanţilor. O face exasperat şi frust, pentru ca nimeni dintre cei vizaţi să nu poată spune că a ratat mesajul. Bittman schimbă replici uleioase cu Ionuţ Cristache, Teodorescu se aliază cu Victor Rebengiuc. Ionuţ Cristache lucrează în instituţia căreia tocmai Rebengiuc i-a făcut cinste în decembrie 1989 cu un sul de hârtie igienică, pentru uzul celor care năpârliseră peste noapte şi începuseră să uite de la gură pân’ la fund şi înapoi. „Dan Teodorescu e vulgar”, scrâşneşte din culise un glas pudibond. Serios? Să ne uităm mai bine şi să ne lămurim. Cine e vulgar? Cel care strigă „bă, nenorociţilor” sau cei care-i dau ocazia să compună piesa-manifest „Ca ei”?

„Artiştii, filosofii şi oamenii de cultură nu cred că e locul lor aici (am respectat topica lui Dan Bittman) şi nu cred c-ar trebui să se implice în modul în care o fac. Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu treaba asta.” Sub această umbrelă descriptivă încap de-a valma Andrei Pleşu, Oana Pellea, Gabriel Liiceanu, Tudor Chirilă şi Victor Rebengiuc. Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie sau Marius Manole şi Mihai Călin sunt aici obiectul unei – poate involuntare – jigniri: nu sunt consideraţi scriitori sau actori, deşi s-ar putea ca publicul să creadă altceva. Şi nu-i exclus ca Dan Bittman să prefere discursul de tip Vladimir Găitan, cu atât mai mult cu cât TVR şi Antena 3 au destule de multe în comun, iar una dintre cratimele care stau între e chiar Ionuţ Cristache. N-ar fi un capăt de ţară. Şi doar răutăcioşii s-ar sinchisi să observe că Pellea, Chirilă şi Rebengiuc (pe scriitori nu-i mai punem la socoteală, că răguşesc repede) scandează împotriva guvernului pe gratis, în timp ce „neimplicatul politic” Dan Bittman girează, cu glasul şi cu formaţia, diverşi edili din PSD în concerte de pe urma cărora încasează din aceia care vorbesc... cum le zice?... a da, bani. Nimic nu-l obligă pe Dan Bittman să se alăture revoltaţilor care protestează. Unii fac mişcare în Piaţa Victoriei, alţii cântă – „Cât de departeeeee” – la taraba lui Ionuţ Cristache. Până la urmă, nu e nici măcar o chestiune de valoare. E doar o chestiune de valori. Comune.