Procurorul general confirmă: Anchetă DNA legată de adoptarea OUG privind modificarea Codurilor penale
Data actualizării: Data publicării:
Procurorul general, Augustin Lazăr, a afirmat joi, la sediul CSM, că la DNA există în investigare un dosar în legătură cu adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.
„Există o anchetă a DNA și pentru mai multe date vă rog să consultați Biroul de presă al DNA. Adică să fie niște date concrete, să nu vă spun niște lucruri care nu sunt riguros exacte. (...) Există un dosar pe rolul DNA care are o anumită legătură”, a declarat Augustin Lazăr, înainte de începerea ședinței Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit transmisiunii Digi24.
Augustin Lazăr a vorbit și despre incidentele de la protestele de miercuri seară din Piața Victoriei.
„Noi am fost informați privind riscul producerii unor probleme, unor fapte ilegale cu ocazia acestei manifestari a societății civile, dar în concret, am înțeles că mai prin structuri abilitate urmăreau atent această mișcare pentru a elimina orice risc, s-ar părea că până la urmă, lucrurile au fost ținute sub control și nu au degernat astfel cum ar fi vrut unii”, a declarat procurorul general al României.