Astfel, în declaraţiile de avere pe 2016 ale celor doi lideri liberali, la capitolul împrumuturi în nume personal, apare suma de 45.000 de lei către Partidul Naţional Liberal.
În declaraţia de avere trebuie să fie trecute toate împrumuturile care depăşesc suma de 5.000 de euro.
În luna aprilie, copreşedintele PNL Vasile Blaga declara că variantele luate în calcul pentru finanţarea campaniei la alegerile locale sunt fie accesarea unui credit bancar, pentru care să se gireze cu sediile, fie 40 de colegi din conducere să împrumute partidul, în condiţiile legii, urmând să-şi recupereze banii în octombrie-noiembrie.
„Un partid pentru campania la nivel central poate cheltui 2.200.000 de lei, aproximativ 400.000 de euro”, spunea Blaga, adăugând că partidul are două variante pentru finanţarea campaniei, conform legislaţiei în vigoare.
„O variantă, pentru care noi am început demersurile încă de săptămâna trecută pentru un împrumut la una din bănci, nu cele de stat, pentru că amândouă nu au dreptul să împrumute partide, conform unei Hotărâri de Guvern de la începutul anului, dacă nu, să nu vă surprindă, 40 de colegi din conducerea partidului o să împrumute, în condiţiile legii, partidul, urmând să-şi ia banii înapoi în octombrie-noiembrie, aşa cum spune legea, după ce se încheie toată această procedură de către AEP - împrumuturi pe persoană fizică şi din cont”, afirma Vasile Blaga.