Alegeri locale 2020. A început campania electorală. Ce reguli trebuie să respecte candidații și alegătorii, în contextul pandemiei
Campania electorală pentru alegerile locale a început vineri, urmând să se încheie pe 26 septembrie, la ora 7:00. Candidaţii intraţi în cursa pentru un fotoliu de primar sau de preşedinte al CJ, dar şi pentru un loc în consiliile locale şi judeţene vor încerca, în această perioadă, să convingă alegătorii să le acorde încrederea la urne, pe 27 septembrie, scrie Agerpres.
Pentru prima dată, campania electorală va fi una atipică şi se va desfăşura după anumite reguli de protecţie sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus.
Astfel, organizatorii evenimentelor electorale au obligaţia de a lua mai multe măsuri:
- efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;
- menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/ întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
- afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;
- în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;
- în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;
- în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
- în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;
- aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Totodată, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile în care se desfăşoară evenimente/ întruniri în cadrul campaniei electorale, indiferent dacă acestea se desfăşoară într-un spaţiu închis sau în aer liber, precum şi cu ocazia interacţiunii, pe stradă sau în cazul acţiunilor din uşă în uşă, între cetăţeni şi candidaţi/ echipele de campanie electorală ale acestora.
În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. Mijloacele folosite în campanie nu pot contraveni legii.
Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.
În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă. Sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
Primarii sunt obligaţi ca, până la începerea campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, candidaturi pentru funcţia de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.
Totodată, pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori fiecare candidat independent poate aplica un singur afiş electoral. Acesta nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură.
Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
Mandatele actualilor aleşi locali, care trebuiau să expire în iunie, au fost prelungite. Decizia a fost luată având în vedere că, în contextul epidemiologic actual, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale nu puteau fi organizate deoarece operaţiunile preelectorale şi electorale nu se puteau realiza fără riscuri majore la adresa sănătăţii publice şi fără încălcarea măsurilor dispuse de autorităţile medicale.
''Mandatele aflate în curs de exercitare ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020'', prevede Legea 84/2020.
Calendarul alegerilor locale 2020
Campania electorală pentru alegerile locale 2020 începe vineri, 27 august, la ora 00.00, potrivit calendarului alegerilor stabilit prin hotărâre de guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Alte repere calendaristice din timpul campaniei electorale (date-limită până la care trebuie îndeplinite sarcini pentru organizarea alegerilor):
4 septembrie - Prezentarea machetei fiecărui buletin de vot din fiecare circumscripție electorală membrilor birourilor electorale de circumscripție județeană și ai biroului electoral de circumscripție a municipiului București
10 septembrie - Confecționarea ștampilelor cu mențiunea „VOTAT” și confecționarea timbrelor autocolante
12 septembrie - Aducerea la cunoștință publică a numărului circumscripțiilor electorale, a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare, precum și a sediilor acestora
22 septembrie - tipărirea buletinelor de vot
23 septembrie - Comunicarea reprezentanților în biroul electoral al secției de votare
24 septembrie - Completarea biroului electoral al secției de votare cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale
25 septembrie - Tipărirea listelor electorale permanente și a copiilor de pe listele electorale complementare
26 septembrie, ora 07.00 - încheierea campaniei electorale
27 septembrie, ora 07.00 - începerea procesului de vot pentru alegerile locale 2020
27 septembrie, ora 21.00 - închiderea urnelor de vot
28 septembrie - Numărarea voturilor, încheierea proceselor-verbale și întocmirea dosarelor cu rezultatele votării
Predarea către biroul electoral de circumscripție a dosarelor cuprinzând rezultatele votării în secția de votare pentru consiliul local, primar, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, președintele consiliului județean sau primarul general al municipiului București, după caz
28 septembrie - Totalizarea voturilor exprimate și atribuirea mandatelor
Cât costă organizarea alegerilor
Pentru organizarea alegerilor locale 2020, guvernul a alocat prin HG 578/2020 suma de 966.263.000 de lei. Cea mai mare parte din această sumă, aproape 865 de milioane de lei, revine Ministerului Afacerilor Interne, care, la rândul său, va distribui prefecturilor peste 776 de milioane de lei pentru organizarea secțiilor de vot și a procesului de vot în teritoriu.
Vor mai primi bani, Serviciul de Telecomunicații Speciale, 60,4 milioane de lei (pentru infrastructura electronică necesară procesului de vot), Autoritatea Electorală Permanentă, 14 milioane de lei, Secretariatul General al Guvernului, Agenția Națională de Integritate și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Un capitol separat de chetluieli în acest an este alocat Ministerului Sănătății, care va primi 19 milioane de lei pentru asigurarea de materiale sanitare (măști, dezinfectanți) care să ajungă la toate secțiile de vot din țară.
Editor: Cristina Iancu
- Etichete:
- alegeri locale 2020
- organizare alegeri locale
- masuri sanitare alegeri locale 2020
- vot alegeri locale 2020
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News