90 de ani de la moartea premierului Unirii. Povestea lui Ionel Brătianu
La 24 noiembrie 1927, se stingea pe neaşteptate, din cauza unei gripe prost tratate, premierul României, Ion I. C. Brătianu. Vineri, la Oradea, a fost dezvelită o statuie a lui Ionel Brătianu, premierul Unirii. Exact acum un secol, autorităţile române se străduiau însă să facă faţă unei situaţii teribile.
În aşteptarea Centenarului Marii Uniri, autorităţile române pregătesc conferinţe, spectacole, lucrări de popularizare şi, uneori, restaurează sau ridică monumente în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Aceste demersuri nu rezolvă totuşi absenţe regretabile create de-a lungul deceniilor de comunism sau în timpul tranziţiei.
Regele Ferdinand, regina Maria nu au statui în Capitală, iar cele câteva din ţară nu atrag atenţia în mod deosebit. Oamenii Unirii - Ion I. C.Bratianu, Iuliu Maniu, episcopul Iuliu Hossu, basarabeanul Ion Inculeţ - sunt prea puţin portretizaţi în spaţiul public. Monumentele durabile ale Marii Uniri - de la Arcul de Triumf la Crucea Caraiman - au fost ridicate chiar de generaţia autorilor Unirii. Digi24 vă spune în aceste zile povestea lor.
Exact acum un secol, autorităţile române se străduiau să facă faţă unei situaţii teribile. În vara lui 1917, armata română, aliată cu armata rusă, câştigase bătăliile de la Mărăşti şi Mărăşeşti. Dar lovitura de stat dată de bolşevicii lui Lenin la Sankt Petersburg transformase trupele ruseşti din aliate în inamice. Pacea inevitabilă cu Germania şi Austro-Ungaria, în martie 1918, a fost dezavantajoasă. Unirea cu Transilvania devenise o himeră. Dar la 1 Decembrie 1918, suveranii Ferdinand şi Maria se întorc triumfători în Capitală. La Alba Iulia avea loc Mare Adunare Naţională.
Premierul liberal Ionel Brătianu aştepta şi cuplul regal, şi pe trimişii ardeleni la Bucureşti.
Născut pe 20 august 1864, Ion I.C. Brătianu a fost al treilea dintre cei opt copii ai boierului muntean Ion Brătianu, premier al României în timpul Războiului de Independenţă. Paşoptist şi cu sânge albastru de dată recentă, Ion Constantin Brătianu a avut iniţial câteva conflicte aprinse cu domnitorul Carol I, după care i-a devenit premier în multe rânduri şi vreme îndelungată.
Ionel a crescut alături de fraţii Dinu şi Vintilă şi surorile sale Sabina, Maria, Tatiana şi Pia, un copil al familiei a murit la o vârstă fragedă, la moşia de la Florica, în fapt o fermă ceva mai înstărită, cu un conac răsărit treptat dintr-o umilă "casă de la vie". De altfel, familia se întreţinea din vânzarea de vin, ţuică, smântână şi unt. Mare parte din venituri se ducea pe educaţia copiilor. Foarte strictă, cu o guvernantă elvenţiancă şi sub supravegherea mamei, Pia.
Marilena Chistol, muzeograf la Florica, jud. Dâmbovița, detaliază: „Duminica era o zi, de fapt, era singura zi din săptămână când mâncau desert. Şi atunci se făcea o medie a situaţiei şcolare din săptămâna respectivă, prezentată de institutoare... Cel care avea notele cele mai bune alegea desertul din duminica respectivă. De foarte multe ori, spune Sabina, Ionel îi sufla aşa... cam ce desert ar fi dorit să mănânce la masa de duminică. Ştia să se impună întotdeauna...”
Independența, primul război dus de Brătieni
Perioada crizei balcanice din 1876-1878 a fost resimţită de întreaga familie. Ca în toate mediile educate, Proclamarea Independenţei a fost primită cu mare bucurie.
„Războiul de Independenţă, în momentul în care s-a primit vestea, mama a venit în camera copiilor şi le-a explicat ce înseamnă, fiecare a avut propria reacţie, Vintilă, ca o imagine a ceea ce avea să devină mai târziu, a spus vai, ce bine, n-o să mai dăm bani turcilor, a fost singurul care a gândit-o din punct de vedere economic, ceilalţi au spus vai, ce bine, n-o să mai avem însemnele Turciei, vai... Nu ştiu ce. A fost o perioadă extrem de agitată pentru Ion Brătianu, n-a fost uşor, viaţa politică, în perioada aia, cu ocupaţia rusească care venea peste noi, cu faptul că politica era divizată, unii voiau să se meargă pe o direcţie, alţii voiau să se meargă pe altă direcţie”, explică Marilena Chistol.
Au urmat dificultăţile războiului la sud de Dunăre: Griviţa, Plevna, Rahova, Smârdan. Era vorba de dotarea şi aprovizionarea armatei, de îngrijirea soldaţilor răniţi, dar mai ales de relaţia cu prea-puternica aliată a Micii Românii, Rusia Ţaristă. În 1878, a existat ameninţarea ca trupele ruseşti oficial „aliate” să nu mai părăsească teritoriul românesc. Premierul Brătianu era obsedat de siguranţa informaţiilor care veneau de pe front. De altfel, Ion Brătianu - tatăl a albit în anii Războiului de Independenţă.
Marilena Chistol, muzeograf: „În momentele când s-a pornit războiul, s-a întâmplat că efectiv a albit Ion Brătianu de griji. Soţia, însă, a ştiut să-i fie aproape. Pe copii i-a implicat. Spre exemplu, telegramele cele mai importante care veneau de pe front, Sabina şi cu Ionel Brătianu le descifrau, ei aveau cifrul, alături de Eugeniu Carada, prietenul foarte apropiat al familiei... Sabina este născută în 1863, Ionel Brătianu în 1864 şi suntem în 1877, aveau 13-14 ani. Carol I găseşte la un moment dat o telegramă lăsată neterminată, două tipuri de scris pe ea şi întreabă cine se ocupă, cine descifrează, Ion Brătianu a spus foarte simplu - copiii mei, Majestate. Păi cum se poate?! Că sunt nişte copii! Și el a zis - în nimeni n-am mai mare încredere decât în copiii mei.”
Inginerul Brătianu și intrarea în politică. Cine a fost „eminența cenușie”
Independenţa - recunoscută de Marile Puteri prin Congresul de la Berlin, apoi Proclamarea Regatului în 1881 - au adus o perioadă de relativă linişte şi în casa familiei Brătianu. După studiile la Liceul Sfântul Sava la Bucureşti, în 1887, Ionel Brătianu se înscrie la Şcoala Politehnică de la Paris. Se specializează în lucrări de infrastructură: poduri, căi ferate, irigaţii şi sisteme de canalizare.
„Face practică la Paris cu Gustave Eiffel, fiind chiar anul 1888 când s-a construit turnul. Revine în ţară în 1889 şi este angajat la construcţia liniei ferate Feteşti-Cernavodă sub conducerea marelui inginer Anghel Saligny. El a lucrat cinci ani, aici la podul peste Dunăre, a mai făcut încă câteva lucrări din ăstea de cale ferată şi câteva clădiri de căi ferate, unde a învăţat o serie de lucruri interesante. Şi... Anghel Saligny l-a numit şeful serviciului fotografic. Deci toate fotografiile le datorăm acestui om”, spune ing. Nicolae Noica, expert în lucrări publice.
După moartea bătrânului Ion Brătianu, în mai 1891, familia intră într-un con de umbră. Ionel Brătianu şi fraţii săi muncesc fiecare în meseriile lor. Cel care a intervenit, se pare, pentru promovarea lui Ionel, Vintilă şi Dinu Brătianu în politică a fost Eugeniu Carada, eminenţa cenuşie şi director general al Băncii Naţionale vreme de aproape 30 de ani. În 1895, la cererea liderului liberal, Dimitrie Sturza, Ionel Brătianu devine deputat. Va obţine apoi funcţia de ministru al lucrărilor publice, iar din 1908 devine preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
„Deci el face între 1890 şi 1895 meserie. Șase ani facultate, cinci ani meserie şi după ce îşi dovedeşte această capacitate, se prăpădise Ion C. Brătianu, la insistenţele lui Dimitrie Sturza, care era şeful Partidului Liberal, acceptă să participe şi iese deputat de Gorj. E numit apoi ministru la Lucrări Publice unde între 1897-1899 şi 1901-1902 conduce acest minister, făcând o serie de lucrări deosebite. După aceea, în 1908, preia conducerea PNL, din momentul acela fiind aproape 20 de ani prim-ministru şi conducând destinele ţării”, arată ing. Nicolae Noica.
Primul Război Mondial a fost pentru românul Ionel Brătianu ceea ce a fost cel de-al Doilea Război Mondial pentru Winston Churchill: au fost anii săi de graţie. Fraţii Brătianu, ca mulţi alţi moştenitori ai generaţiei Independenţei, primiseră din familie misiunea „de a face Unirea”. Chiar de la izbucnirea conflictului a fost limpede că intrarea României în război pentru Reîntregire era o chestiune de timp. După uriaşele pierderi franco-britanice de la Verdun, în Franţa, şi, apoi, din marea bătălie de pe Somme, insistenţele premierului Ionel Brătianu pentru obţinerea Transilvaniei câştigă teren. În primăvara lui 1916, Antanta plănuia o ofensivă generală contra Puterilor Centrale în Estul şi Vestul Europei.
La 4/17 august 1916, ambasadorii celor trei Mari Puteri semnează Convenţii Militare cu România. România avea obligaţia să intre în război până la 15 august/ 28 august stil nou, primind în schimb recunoaşterea drepturilor asupra Transilvaniei.
Manuel Stănescu, istoric militar, explică acest context: „În 1916, să nu uităm că Brătianu a negociat foarte intens intrarea României în război, el de fapt a şi solicitat o ofensivă din zona Salonicului, precum şi un ajutor consistent în Dobrogea, din partea armatei ruse. De exemplu, Brătianu a negociat 200.000 de soldaţi ruşi în Dobrogea, nu a primit decât 50 de mii. Iar aşa-zisa ofensivă a trupelor aliate din zona Salonicului nici nu a început, pentru că bulgarii au atacat primii. Deci într-adevăr, multe din promisiunile nu au fost decât o încercare, venită dintr-o oarecare grabă. Suntem în plină bătălie pentru Verdun. Aliaţii ar fi promis orice. Şi sigur, Brătianu, care era exasperant în felul în care negocia, lua deciziile foarte greu. De fapt ruşii nu îl simpatizau deloc, ruşii erau foarte duri”.
În fapt, Ionel Brătianu realiza cât de mari erau implicaţiile deciziilor pe care le semna.
Negociază recunoașterea Unirii
Datorită negocierilor minuţioase purtate în 1916 de Ionel Brătianu, Bucureştiul a putut invoca garanţiile aliate la sfârşitul războiului. Aceasta deşi, forţat de împrejurări, premierul conservator, Alexandru Marghiloman semnase, în martie 1918, pacea de la Buftea cu Germania. Marele atu al României a fost însă nevoia Occidentului de a opri printr-un stat mare şi stabil avansul bolşevicilor spre centrul Europei. Revenit în fruntea guvernului în noiembrie 1918, prim-ministrul Brătianu a fost cel care a negociat la Paris recunoaşterea noilor frontiere ale României. Negocierile au fost grele şi tensionate. La un moment dat a fost nevoie de intervenţia fermecătoare a Reginei Maria.
Dar la 4 iunie 1920 a fost semnat Tratatul de la Trianon: Transilvania era, oficial, a României.
Celebră în Occident datorită relatărilor despre curajul ei extraordinar din timpul războiului, frumoasă, mamă a şase copii, cel mai mic secerat de tifos în timpul războiului, regina era imaginea perfectă a României. Întrevederile Mariei cu preşedintele Franţei, Henri Poincare, şi cu premierul Clemenceau, chiar şi apariţiile la Operă, la dejun sau la dineuri, toate erau pregătite minuţios împreună cu premierul Brătianu şi alţi oficiali. Maria povesteşte că în fiecare dimineaţă primul-ministru se prezenta la regină şi discutau ore în şir care este cea mai bună abordare. Dar Ionel Brătianu nu a fost mulţumit de cum s-au finalizat negocierile. Ar fi vrut întreg Banatul, inclusiv cel sârbesc. Semnătura de pe Tratatul de la Trianon îi aparţine următorului premier, Alexandru Averescu.
După recunoaşterea Unirii şi noi alegeri, premierul Ionel Brătianu, şeful unei adevărate dinastii politice, a coordonat adoptarea marii reforme agrare din 1921, promisă de regele Ferdinand soldaţilor pe front, apoi votul privind marea Constituţie a Unirii de la 1923. A urmat reforma administrativă din 1925.
Ionel Brătianu s-a stins pe neaşteptate, din cauza unei gripe prost tratate, pe 24 noiembrie 1927.
Aşezămintele Brătianu, o generoasă fundaţie culturală privată, ar fi trebuit să îi supravieţuiască. În speranţa că o va salva de naţionalizare, soţia, Eliza, a donat-o Academiei Române. Dar după 1948, clădirile fundaţiei au fost împărţite între diverse instituţii. Familia a fost dată afară din casă, a pierdut conacul de la Florica, iar descendenţii au făcut ani lungi de închisoare. Istoricul Gheorghe Brătianu a murit la Sighet în aprilie 1953.
În ajunul Centenarului Unirii, Aşezămintele Brătianu sunt în continuare pustii. O decizie a justiţiei a confirmat în linii mari partajarea din anii '50.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
