25 de ani de la Revoluţie. Mărturiile diplomaților și oamenilor de afaceri britanici

Data publicării: 22.12.2014 14:40

Michael Atkinson, ambasadorul Marii Britanii în România între 1989-1992, îşi aminteşte că în dimineaţa zilei de 21 decembrie nimic nu avea să prevestească ceea ce avea să se întâmple.

Acesta povesteşte că, după fuga lui Ceauşescu din piaţă, s-a dus acolo întrucât trebuia să transmită la Londra ce se petrecea în România.

„Printre oamenii rămaşi în piaţă era o atmosferă de bucurie şi uşurare încât m-am dus repede la reşedinţă pentru a-mi aduce familia în centru (fiii şi fiica veniseră în vizită de Crăciun). Am fost impresionaţi de liniştea care domnea pe străzi. Nu erau semne de jaf, cu excepţia vitrinelor de la librărie care fuseseră sparte şi materiale de propagandă, în special volumele lui Ceauşescu, ardeau în grămezi pe străzi. Singurul lucru ciudat a fost faptul că demonstranţii din faţa teatrului de pe Magheru îi îndemnau pe toţi să se ducă să apere Televiziunea. Ne-am întrebat: "S-o apere împotriva cui? E vreo farsă studenţească?" A fost singurul indiciu al luptelor care aveau să urmeze”, scrie Michael Atkinson, pe blogul ambasadorului britanic, Paul Brummell, care găzduieşte o serie de mărturii ale unor diplomaţi şi oameni de afaceri britanice aflaţi la Bucureşti în decembrie 1989.

Gloanțe trase din ambasadă

Fostul ambasador spune că pe 22 decembrie era la ambasadă, timp în care familia sa a trebuit să se ascundă la subsolul reşedinţei deoarece undele persoane au pătruns în casă, de unde trăgeau asupra revoluţionarilor aflaţi la Televiziune. „Trebuie să fi fost de la Securitate sau forţele speciale cei care au intrat în locuinţa noastră pe furiş”, susţine el.

Un oficial de la Ambasada Republicii Federale Germania i-a adăpostit pe membrii familiei lui, în timp ce ambasadorul şi angajaţii ambasadei, având în vedere insecuritatea care domnea, ardeau documente confidenţiale.

Fostul ambasador îşi mai aminteşte că s-a întors împreună cu soţia pe 23 decembrie la reşedinţa care fusese afectată de un incendiu.

„Mâncarea pregătită pentru petrecerea de Crăciun era neatinsă în bucătărie. Erau ceva urme de jaf şi o fotografie înrămată cu mine şi cu Ceauşescu făcută cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare fusese ruptă, iar partea în care apărea el dispăruse”, povesteste Michael Atkinson, potrivit sursei citate.

Informatorul sensibil al Securității

Apoi, membrii Ambasadei Britanice s-au refugiat la Ambasada Americană, păzită de puşcaşi marini, în urma unor zvonuri conform cărora Securitatea ar putea să răpească diplomaţi.

Nigel Townson, director al British Council, venea cu avionul, pe 21 decembrie, de la Cluj la Bucureşti şi observa atmosfera tensionată din rândul pasagerilor, dar şi a membrilor echipajului. Un coleg, informator al Securităţii, care l-a însoţit la aeroport, a fost tot timpul taciturn şi la despărţire l-a sărutat pe obraji, spunând că s-ar putea să nu se mai vadă.

„Deşi şansa de a ne revedea era mică, m-a întrebat dacă aş putea să-i aduc un whisky bun. Şi poate ceva pentru soţia sa. Şi pentru fiul său. Totul era cât se poate de ireal, toată lumea ştia că se întâmplă ceva dar nimeni nu vorbea despre asta. Cel puţin nu cu mine, un străin”, spune Nigel Townson.

Bucureștiul, „fabrica de jucării a lui Moş Crăciun”

El mărturiseşte că aştepta călătoria la Bucureşti aşa cum un copil aşteaptă „o vizită la fabrica de jucării a lui Moş Crăciun”, întrucât fusese invitat la Ambasadă, la petrecerea de Crăciun.

„Eram în România de mai puţin de patru luni, dar rutina laptelui şi a pâinii raţionalizate, magazinele cu rafturi goale (sau, cel puţin aşa îmi amintesc, cu sute de cutii de mazăre şi nimic altceva), faptul că trebuia să mituiesc angajaţii de la Hotel Napoca pentru a-mi da carne pentru acasă, încercarea de a supravieţui cu salam de Sibiu, caşcaval, sardine la conservă şi bere Silva de la shop-uri (magazine cu vânzare în valută pentru străini - n.r.), fără fructe proaspete şi cu un număr limitat de legume, începuseră să-şi pună amprenta asupra stării mele de spirit, în mod normal veselă”, spune Nigel Towson, mărturisind că abia aştepta petrecerea de Crăciun cu „mâncare şi băutură din belşug”.

Mai mult, se putea duce la un shop cu bunuri din Marea Britanie pentru a cumpăra „budincă englezească de Crăciun, plăcinte cu carne, cârnaţi, şuncă şi chiar hârtie igienică moale!”.

Din cauza evenimentelor, petrecerea a fost anulată, astfel că Townson a fost dus la locuinţa şefului său, aflat la Londra, unde a urmărit la televizor, împreună cu soţia acestuia, ceea ce se întâmpla în stradă şi anunţul privind formarea Frontului Salvării Naţionale.

„Era un bărbat în costum care arăta foarte stingherit şi câţiva indivizi cu mustăţi a la Freddie Mercury care păreau foarte hotărâţi”, îşi aminteşte britanicul.

Prins de val, Townson a coborât în stradă şi s-a alăturat oamenilor care se se îndreptau cântând spre sediul Televiziunii. A doua zi, avea să plece în Marea Britanie, pe fondul tensionării situaţiei, pentru a reveni după trei săptămâni la Cluj.

Floarea din țeava armei

Omul de afaceri Mike Brown, care în 1989 lucra la Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, spune că mai are şi acum un drapel cu gaură primit, pe 21 decembrie, pe stradă de la un băiat care l-a salutat cu semnul victoriei.

Brown rememorează unul dintre momentele care l-au marcat în timp ce se plimba prin centru pentru a vedea ce se întâmplă: „O femeie s-a apropiat de un soldat şi i-a spus: "Nu ne veţi împuşca, suntem mamele voastre!" Soldatul a scos încărcătorul de la arma AK47 şi a spus apăsat: "Nu, n-am s-o fac!" şi toţi am izbucnit în lacrimi, chiar şi soldatul. Femeia a înfipt apoi o floare în ţeava puştii lui şi l-a sărutat. Ne-am strâns mâinile şi am zâmbit, zâmbet ce s-a transformat repede în râs”.

Șușotelile din decembrie 89

„Pe la mijlocul lunii decembrie am observat că prietenii mei români şi toţi oamenii de la birou păreau foarte tensionaţi şi petreceau mult timp şuşotind între ei. Ştiam că toţi colaboratorii mei erau nevoiţi să raporteze la Securitate tot ce spuneam sau făceam, şi la fel procedau unii prieteni şi ştiau că ştiu acest lucru. Am acceptat pentru că altfel ar fi avut probleme serioase dar întotdeauna îmi alegeam cu atenţie cuvintele când eram în preajma lor. Această atmosferă m-a pus în alertă şi am încercat să aflu ce se întâmpla în jurul meu. În cele din urmă am aflat despre revoltele de la Timişoara care s-au răspândit şi în alte părţi”, spune omul de afaceri Ken Morgan, stabilit la Bucureşti după ce s-a îndrăgostit de o româncă în timpul unei călătorii de afaceri.

Acesta nu a putut pleca aşa cum a fost sfătuit, întrucât pentru soţia sa româncă ar fi fost dificil să iasă din ţară.

Astfel că a cumpărat cât de multă mâncare a putut şi pe 20 decembrie şi-a dus copiii şi o familie vecină care i-a cerut ajutorul în apartamentul amenajat la demisol, întrucât acesta era cel mai sigur loc din casă.

Gloanţele au atins casa sa aflată în apropiere de Gara de Nord, dar spre uimirea sa în tot acest timp nu au fost tăiate nici curentul, nici gazele şi nici apa.

„De Crăciun am avut o cină britanică în sufragerie. În timpul mesei am aprins chiar şi instalaţia de la brad, apoi i-am trimis înapoi pe copii la demisol să se joace cu cadourile primite. Pregătisem 20 de cocktail-uri Molotov ca să le arunc de pe terasă în faţa uşii principale şi a uşii din spate, în caz de nevoie”, îşi aminteşte Morgan, care în acele zile s-a alăturat vecinilor ce patrulau pe stradă pentru a-şi păzi locuinţele.