Nu are certificat de revoluționar, iar numele ei este necunoscut publicului. Este însă un simbol al Revoluției din 1989: tânăra care flutura un steag tricolor, fără stemă, pe acoperișul Comitetului Central. Avea atunci doar 17 ani.
Gabriela Nanuș a fost invitată în această seară la Digi24 și a povestit despre ziua de 22 decembrie, despre motivele care au făcut-o să iasă în stradă și, chiar dacă pare surprinzător, despre speranța că Elena și Nicolae Ceaușescu nu au fugit, totuși, cu elicopterul.
„Văzusem cu o seară înainte cum se trăgea, știam ce se întâmplă la Timișoara, ascultam Europa Liberă. Am hotărât că a doua zi dimineața trebuie să ies și eu în stradă, să văd ce putem face. Eram hotărâtă. În dimineața aceea, când am plecat, m-am îmbrăcat cu ce aveam eu mai frumos, mi-am luat buletinul la mine, să fiu recunoscută în caz că sunt omorâtă. Era totul sau nimic. Eram hotărâtă ori să scap eu de Ceaușescu, ori să scape el de mine”, povestește ea.
„Am ajuns la CC efectiv dusă de val. Erau mulțimi de oameni care strigau: Armata e cu noi! Am dat peste un grup care îl avea în frunte pe Dan Iosif, care vorbea la portavoce atât de însuflețit. Așa că l-am urmat”, mai spune ea.
Gabriela Nanuș adaugă că spera să-l vadă pe Nicolae Ceaușescu: „Voiam să-l strâng de gât, să-l termin. Bineînțeles, știam că nu e posibil așa ceva, dar totuși, eram foarte hotărâtă”.
Despre cum a ajuns pe acoperișul Comitetului Central povestește: „Am țâșnit pe scări în sus, după Ceaușescu. Deși văzusem elicopterul și lumea spunea că a plecat cu el, eu speram să-l mai prind”.
Gabriela Nanuș explică și de ce era atât de hotărâtă: „Aveam idealuri, voiam să cuceresc lumea. Nu poți să cucerești lumea într-o țară care nu-mi dădea voie nici măcar să am pașaport”.
Citiți și mesajul emoționant pe care Gabriela Nanuș ni l-a trimis prin formularul DigiVOX.