1990. Manipularea, unealta Puterii. De la pierderea Ardealului la batjocorirea liderilor din partidele istorice
„Am găsit la PNȚeu' droguri, arme, am găsit maşină de scris automată, maşină de făcut bani la PNL”, spunea un miner în 1990.
„Manipularea poate să fie de două feluri. O manipulare inteligentă, subtilă. Dacă mă întrebaţi, da, subtil, televiziunea a manipulat”, spune Răzvan Theodorescu, fost președinte al TVR.
„În legătură cu Piaţa Universităţii şi acolo, ca şi în alte părţi, au participat diferiţi provocatori”, spune și fostul șef al SRI Virgil Măgureanu.
„Erau aceste zvonuri că Doina Cornea a fugit din ţară cu Coposu împreună. Erau nişte porcării absolut groteşti”, spune Gelu Trandafir, fost jurnalist.
„Televizorul, de fapt, televiziunea publică, manipula foarte tare, filtra foarte tare. Dacă te bazai pe televiziunea română, nu aveai nici o şansă să fii informat”, adaugă Toni Grecu.
Confruntarea politică din 1990 a implicat nu numai Puterea şi Opoziţia, ci şi instituţiile statului. Armata, Biserica, Serviciul Român de Informaţii şi alte şase servicii secrete, televiziunea publică, toate au jucat într-o formă sau alta în partitura electorală a momentului. Schimbarea politică rapidă şi apariţia economiei de tip occidental, promovate de partidele istorice, contraziceau stabilitatea şi liniştea propuse de Ion Iliescu şi FSN.
În acest conflict esenţial pentru direcţia ţării, fostul oficial comunist Ion Iliescu avea aliaţi influenţi.
„Din ziarul Le Monde de azi aflu că pentru Virgil Măgureanu, Ion Iliescu este, citez, „unul din cele mai remarcabile personaje din viaţa mea. Şi sunt fericit că evoluţia lui este pe măsura impresiei de neuitat pe care am avut-o în timpul întâlnirii noastre. Urez României şi lumii întregi ca această personalitate politică ieşită din comun, graţie alegerilor, să poată lăsa o urmă nepieritoare în istoria umanităţii", am încheiat citatul”, relata, în 17 mai 1990, la Europa Liberă, Neculai Costantin Munteanu.
La rândul său, preşedintele Radio-Televiziunii publice, Răzvan Theodorescu, spune că a orientat programele TVR în direcţia pe care o considera necesară ca istoric şi vechi prieten al lui Ion Iliescu.
„Să ştiţi că oamenii sunt dezinformaţi, chiar în oraşul Bucureşti, nu ştiu de ce ne strângem aici. Televiziunea, radioul au grijă să nu se ştie ce se întâmplă aici. Noi nu suntem de acord cu acest lucru, oamenii să ştie de ce suntem aici. Oamenii să ştie că le vrem binele! Oamenii să ştie că suntem duşmanii comunismului!”, spunea scriitorul Stelian Tănase în Piaţa Universităţii, în 13 mai 1990.
„Televiziunea a făcut o dezinformare cumplită. Din Piaţa Universităţii, dădeau numai dimineaţa când nu era lume, când seara se adunau oamenii până dincolo de sala Dalles nu dădea nimic”, spune și scriitorul Romulus Rusan. „Nu e adevărat câtuşi de puţin. Se dădeau şi am vegheat să nu se dea pegra, că pegră este peste tot...”, spune în schimb Răzvan Theodorescu.
În ciuda protestelor şi a asigurărilor date de oficialităţi, linia generală a TVR a rămas neschimbată. Majoritatea românilor nu a putut asculta în 1990 cuvintele elitei intelecturale româneşti, rostite de la balconul Universităţii. Marele public avea însă ocazia să îl asculte pe Ion Iliescu distorsionând mesajul Proclamaţiei de la Timişoara. „Foştii membri de partid au fost 4 milioane. Cu membri ai familiilor lor, cel puţin se dublează numărul. Membrii ai tineretului comunist, alte vreo trei milioane. Cum să excludem din viaţa politică a ţării o secţiune atât de mare, e majoritatea populaţiei ţării? E absurd!”, spunea Ion Iliescu în aprilie 1990.
A existat însă o manipulare mai greu de detectat, căreia i-au căzut victimă inclusiv manifestanţii din Piaţa Universităţii. „Eu am fost cel care i-am convins, cu greu i-am convins să dea şedinţele CPUN-ului. Eee, în momentul în care vedeau o serie întreagă de clovni, a doua zi omul ştia cine este omul respectiv”, spune fostul șef al TVR. Întrebat dacă se poate spune că, prin şedinţele CPUN, TVR a manipulat, Răzvan Theodorescu răspunde: „Da, admit”.
Mesajul că partidele multe şi mărunte din CPUN sunt pline de incompetenţi sau de bătrâni revanşarzi a avut un impact uriaş. „Îmi amintesc că era o lozincă de mândrie că nu suntem partide. Era o prostie absolută”, spune Gelu Trandafir. „A fost capcana lui "Noi nu suntem partide!". Dar s-a renunţat repede când lumea a înţeles că democraţie fără partide nu se poate! Iar în situaţia în care era România atunci a sprijini cu forţe minuscule partidele de Opoziţie era ceva normal. Dovada este că ecoul Pieţei Universităţii nu a ajuns şi la ţară, unde s-a votat masiv invers”, spune Petre Mihai Băcanu.
Din cauza ridicolului şi a calomniilor din CPUN, mulţi români au început să creadă că pluralismul se reduce la zgomot, scandal şi infracţiuni. În schimb, expus vizual la maximum, preşedintele CPUN, Ion Iliescu, a apărut drept întruchiparea competenţei şi a echilibrului. Iar cum cei mai multi români aveau o imagine falsă despre Piaţa Universităţii, refuzul dialogului cu manifestanţii a fost trecut cu vederea: „Îmi pare tare rău că, dintr-o confuzie întreţinută deliberat, negocierea nu a avut loc”, spune Virgil Măgureanu.
Proclamaţia de la Timişoara, care cerea excluderea liderilor comunişti de la alegeri, a ajuns să însemne pentru mulţi români o ameninţare la integritatea României. „Pentru a fi denigrată proclamaţia a fost folosit punctul 11 al Proclamaţiei, în care vorbeam despre descentralizarea ţării, spunându-se că prin această proclamaţie noi ne dorim o autonomie a Banatului şi o desprindere a Banatului de România”, spune Florian Mihalcea, de la Societatea Timişoara.
Mesajul că Ardealul este în pericol - transmis masiv şi prin violenţele interetnice de la Tg Mureş - era accentuat atât prin revista xenofobă România Mare, finanţată de stat, dar şi prin folosirea unor instrumente în care Securitatea comunistă era expertă: zvonurile. „Ceea ce mă face să cred în existenţa în continuare a unei activităţi a Securităţii este coordonarea coerentă şi precis coordonată a zvonurilor menite să discrediteze orice personalitate politică în stare să ofere o alternativă la candidatura lui Ion Iliescu la Preşedinţia României. Aşa cum a fost zvonul că Ion Raţiu a fost nici mai mult, nici mai puţin decât ungur. Cum să arăţi fiecărui român în parte rolul familiei Raţiu în istoria naţională? Am auzit, la sat de astă dată, că Radu Câmpeanu şi-ar fi omorât sora şi că prin urmare, va nenoroci ţara. Nimic despre nomenclatură, nimic despre Securitate”, scria Daniel Vighi în Revista 22.
Sloganuri precum „Nu ne vindem ţara!”, „Noi muncim, nu gândim!” sau celebra acuzaţie adresată celor întorşi din exil că „n-au mâncat salam cu soia” completau tabloul propagandistic. „Au fost şi lucruri de-astea foarte supărătoare. Mai ales când este vorba despre lideri precum Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, care nu numai că nu au mâncat salam cu soia, nu au mâncat nimic. Corneliu Coposu a stat 17 ani în închisoarea comunistă, altul 14 ani. Şi sigur că acest mod a fost complet greşit”, spune fostul premier Petre Roman.
În lipsa unei informări în masă corecte, climatul era de maximă agresivitate. Liderii populari ai FSN, Ion Iliescu şi Petre Roman, nu au adresat niciun cuvânt de reproş simpatizanţilor lor, mineri şi muncitori, ameninţători la adresa liderilor Opoziţiei. „Noua putere are un fel de pedagogie a urii, prin care îi învaţă pe români să îi urască pe cei care se opun FSN-ului. Înainte de '89, frica era de putere. După '89 oamenilor li s-a spus: Puterea e a voastră, dar trebuie să vă fie frică de cei care pun în pericol noua putere, adică de Opoziţie”, spune politologul Alexandru Gussi.
Liderii politici, intelectualii anti-comunişti şi simplii membri ai partidelor istorice resimţeau din plin această presiune. Intimidarea şi chiar violenţa fizică făceau parte din riscurile participării la mişcarea de Opoziţie. „Primeam telefoane: nenorocitule, ai scăpat de închisoare, dar nu scapi de noi! O să-ți omorâm băiatul! Am reclamat în primele dăţi, dar după aia am renunţat”, spune Petre Mihai Băcanu. Întrebat pe cine bănuiește că era în spatele acestor amenințări, jurnalistul răspunde:„Cine putea să facă asta decât "prietenii mei" de la Securitate?” Printre scrisorile de ameninţare se numărau uneori şi îndemnuri la înţelepciune din partea oamenilor muncii. „Mai ales Blandiana primea multe, multe scrisori, 1,7 kg de scrisori cu expeditor necunoscut”, spune Romulus Rusan.
Treptat, frica românilor de Occident şi calomniile la adresa foştilor deţinuţi politici s-au risipit.
Regulile unui minim pluralism şi călătoriile libere în ţări cu democraţie consolidată au biruit manevrele subterane. Dar multe din defectele politicii româneşti de azi îşi au originea în arta cu care maeştrii manipulării au aşezat temelia în 1990.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
