„1990, anul zero”. „Ajutoare” – cuvântul care a definit un deceniu
Din toate colţurile Europei au început să vină maşini, trenuri si camioane cu ajutoare, iar popoarele din Vest au trimis ce au crezut că va fi nevoie într-o ţară scăpată după zeci de ani de jugul comunist.
Ajutoarele financiare au pus uneori pe picioare comunităţi întregi de oameni, iar în altele au schimbat vieţi. Au fost prezente ani la rând pe buzele românilor. Au existat însă şi voci care au susţinut că în spatele mâinilor întinse s-au aflat interese ascunse.
Primele guri de democraţie. Primele dorinţe. Românii îşi descopereau noua viaţă, iar Europa îşi întorcea, din nou, faţa către ei. Câştigarea libertăţii a atras un val imens de simpatie din Occident. Atunci au apărut şi ajutoarele. Un cuvânt comun, care a ajuns să definească o decadă.
Era încă decembrie 1989, iar Anca Cernea încerca să înţeleagă tabloul care se desfăşura în faţa ei în Gara de Nord din Bucureşti. Un tren străin, ticsit cu lăzi, oprea la unul dintre peroane.
„Ce era impresionant era asta: că a fost primul, că a venit din Polonia, o ţară la fel de săracă precum România. Oamenii ăia s-au mobilizat aşa de rapid încât să umple un tren, că se trăgea pe stradă în Bucureşti. Vorbim de decembrie, înainte de 27”, spune Anca Cernea.
România fusese închisă ermetic aproape jumătate de secol. Iar căderea fostului regim a dezvăluit o realitate tristă. Trenul polonez aducea lucruri la care unii români doar visau.
„Absolut înduioşător dacă îmi amintesc acum imaginile. Erau cutii cu haine. Erau purtate, dar erau curate, în orice caz. Deci în stare foarte bună. Haine, încălţăminte, medicamente. Ce s-au gândit şi ei că poate să fie de folos, pături”, povesteşte Anca Cernea.
În chiar primele zile după Revoluţie, românilor li s-a întins o mână de ajutor. Primele vizate: satele pe care Ceauşescu dorea să le şteargă de pe faţa pământului.
Ce căutau belgienii la Brabeți
Între satul Brabeţi din judeţul Dolj şi localitatea Puurs din nordul Belgiei sunt 2.100 de kilometri.
În aprilie 1990, câţiva belgieni veneau cu microbuzele în localitatea care avea puţin peste o mie de suflete.
„Aveam un convoi cu haine pentru oamenii din Brabeţi, cu materiale pentru şcoli şi alte câteva materiale pentru dispensar”, își amintește Frank Van Asche, membru al unui ONG din Puurs.
Străinii au oprit la şcoala din sat. Au descărcat microbuzul şi au deschis larg geamurile unei clase.
Olimpiei Spiridon imaginea i-a rămas vie în memorie: „Au împărţit la cei care au venit aici. Dar ai noştri sunt mai obraznici. S-au urcat unii peste alţii. Ce au făcut aici a fost dezastru. Pentru ce? Pentru un tricou sau pentru...”
Belgienii s-au apucat imediat de treabă. Au tras apă curentă în şcoală, au reparat băncile şi tablele şi au adus rechizite.
Frank Van Asche descrie România de atunci: „Era multă sărăcie în zonă. Aveau nevoie de haine, de mâncare şi alte lucruri pentru traiul de zi cu zi”.
Pe Costel Mogoş, belgienii l-au găsit tot pe bicicletă, cu pensiile şi plicurile în geantă. Aventura străinilor în România a început, însă, cu stângul, spune poştaşul.
„Ei veniseră aici să ajute şi au fost atât de bine ajutaţi încât li s-a spart cortul şi li s-a furat... Atât de primitori am fost”, spune Costel Mogoș.
Pentru că ştia câteva cuvinte în franceză, Costel a devenit translatorul neoficial.
Ajutoarele nu au constat, însă, doar în alimente şi haine. În localitatea vecină, la Daneţi, belgienii au rămas uimiţi de condiţiile precare din singurul cabinet medical din comună. Lipseau atât de multe lucruri, încât au muncit o vară întreagă pentru a pune totul la punct.
„Au reparat dispensarul în interior, au tras apă, ne-au făcut o toaletă în dispensar. Au făcut apă caldă, dar într-o singură încăpere. Restul am făcut noi ulterior”, afirmă medicul Florin Săninoiu.
Străinii au lăsat în urma lor un cabinet stomatologic complet şi o ambulanţă. Iar doctorul Săninoiu foloseşte şi acum instrumentele primite în urmă cu peste două decenii.
În timp, prea puţini s-au mai îngrijit de ceea ce au lăsat în urmă străinii.
Străini la orfelinatul din Focșani
La 400 de kilometri depărtare, un grup de străini intra pe porţile orfelinatului din Focşani. 160 de copii aşteptau, îmbrăcaţi doar în pantaloni de cârpă şi tricouri gri.
Ajutoarele pentru orfelinate au devenit rapid un fenomen. Nu veneau doar la Focşani.
„Veneau cu absolut orice înseamnă mâncarea copilului: de la zahăr, ulei, lapte praf, medicamente. A fost un an de zile în care noi nu am avut nevoie de absolut nimic altceva de la statul român”, spune Dan Ceamburu, fost director al leagănului de copii din Focşani.
Soarta copiilor prindea un alt contur.
„Nu mai erau slabi, nu mai erau... Erau roşii în obraji, aveau tot ce le trebuia”, adaugă Dan Ceamburu.
Străinii şi-au împărţit, de altfel, România. Francezii şi belgienii au mers în Oltenia, nemţii în Ardeal, polonezii în Muntenia, iar danezii au trimis ajutoare în Moldova.
Familia regală revine în țară
Şi nu doar ei au dat o mână de ajutor.
După zeci de ani în exil, familia regală revenea în ţară, odată cu căderea dictaturii. Fiica cea mare a regelui Mihai a fost prima care a luat contact cu România anului 1990.
„Era ca un fel de strat deasupra, de comunism gri, urât, cu cruzime. Şi am descoperit ce au făcut aici în timpul comunismului. Copiii abandonaţi, persoanele în vârstă abandonate, satele distruse”, spune Principesa Margareta.
Fundaţia Principesa Margareta a adus în ţară alimente neperisabile, haine şi jucării pentru copii.
Tot în 1990 a reînviat şi Crucea Roşie Română. Zeci de voluntari sortau de dimineaţa până seara cutiile cu alimente, haine şi încălţăminte venite din 30 de ţări.
Până în vara anului 1990 România primise deja ajutoare umanitare în valoare de peste 26 de milioane de franci elveţieni.
De simpatie s-a bucurat şi noul guvern. Românii s-au încălzit în prima iarnă din democraţie cu sprijinul nemţilor.
„Am avut, de exemplu, două ajutoare succesive din Germania. 15 milioane de mărci germane sub formă de energie electrică”, spune fostul premier Petre Roman.
În anii '90 străinii au venit, au ajutat şi au plecat. La Brabeţi, belgienii vin şi acum, un sfert de secol mai târziu, dar nu mai aduc ajutoare. Vin în vizită la prietenii din România.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
