1990, ANUL 0. Valuta României, export și operațiuni speciale
La momentul răsturnării regimului Ceauşescu, valuta ţării se afla la Banca Română de Comerţ Exterior. Erau în derulare o serie de contracte de export. Partea română urma să îşi primească banii în prima jumătate a lui 1990. În desfăşurare erau şi operaţiuni mai puţin ortodoxe.
Elena Vijulie, jurnalist: România comunistă exporta utilaje industriale, produse petrochimice, îmbrăcăminte, alimente. Exporta şi armament şi combustibil, uneori spre destinaţii aflate sub embargo internaţional. România comunistă exporta şi oameni - în principal evrei şi saşi, dar şi români dacă se găsea cine să îi cumpere. În anii '80, produsele specifice industriei civile erau exportate printr-un intermediar mamut ICE Dunărea. Armamentul şi oamenii se vindeau prin aşa-numitul Sector de Aport Valutar Special, organism apărut în anii '50. Numitorul comun al celor două tipuri de tranzacţii, civile şi speciale, era Banca Română de Comerţ Exterior, viitoarea Bancorex. Aici îşi aveau conturile şi ICE Dunărea şi Sectorul sau Direcţia de Aport Valutar Special, dar firme conexe necesare operaţiunilor Securităţii.
Theodor Stolojan, fost premier: Dunărea, ce făcea ea la un moment dat, deranja foarte mult partea civilă. Dunărea voia să raporteze tot timpul lui Ceauşescu ce încasări valutare are, se ducea la întreprinderile obişnuite de comerţ exterior, de mobilă, de confecţii, lua o cotă parte din încasări, cota parte, comisioane!
La 24 aprilie 1990, premierul Petre Roman decide închiderea ICE Dunărea. O notă de lichidare din 17 mai către Banca Română de Comerţ Exterior menţionează diverse sume mărunte - dolari, mărci germane, lire sterline, şilingi austrieci şi yeni japonezi - în total, mai puţin de 300.000 de dolari, care intrau în bugetul de stat. Cele aproape 2 miliarde de dolari care existau în conturi în decembrie 1989 intraseră, spun specialiştii bancari, în consum şi aprovizionarea populaţiei. Dar nu numai.
Elena Vijulie, jurnalist: Raportul de lichidare spune, de pildă, că au fost predate contracte în valoare de 63 de milioane de dolari, că de la 1 ianuarie până la lichidare s-au încasat 18,6 milioane de dolari şi că s-au făcut plăţi de 2,4 milioane de dolari. Raportul de lichidare aflat la CNSAS cuprinde însă multe spaţii albe. Nici sumele din comisioane import-export, adică din principala sursa de venit, nici sumele care s-au făcut venit la bugetul de stat, nici măcar sumele cu care ICE Dunărea a participat la plata datoriei externe nu sunt menţionate. Aceasta în condiţiile în care în perioada 1983 - 1989 ICE Dunărea derulase contracte de export în valoarea de 4,59 miliarde de dolari, potrivit documentelor de la CNSAS.
Theodor Stolojan, fost premier: În decembrie '89 şi perioada următoare erau foarte multe sume pe drum în diferite tranzacţii. La (Tudor) Postelnicu s-a găsit o valiză cu vreo 500.000 de dolari. Securitatea făcea tot felul de plăţi cash. Existau asemenea sume de care ştiau foarte puţini oameni, unele au rămas pe drum.
Atunci când guvernele Roman şi Stolojan au permis, începând cu primăvara lui '90, căutarea aşa-numitelor conturi personale ale lui Nicolae Ceauşescu, toate firele au dus rapid spre conturile Securităţii de la BRCE/ Bancorex.
După luni de cercetări, comisia condusă de Mugur Isărescu a obţinut „indicii privind deturnarea de fonduri valutare” de către firma Crescent, partener important al ICE Dunărea, şi a solicitat informaţii SIE în acest sens.
Mădălin Hodor: Într-o notă a ultimului director al ICE Dunărea se vorbește despre activitatea firmei Crescent, se vorbește despre relațiile de afaceri economice și de afaceri pe care le avea cu ICE Dunărea. Reprezentanța condusă de Voiculescu Dan era cunoscută ca fiind foarte activă în realizarea unor operațiuni de comerț exterior de anvergură.
Nici Mugur Isărescu, nici firma de avocaţi canadieni angajată de guvernul român să găsească misterioasele conturi ale lui Ceauşescu, nu au mers pe astfel de piste. Guvernatorul Isărescu a renunţat să participe la anchetă, iar canadienii au fost concediaţi în 1991 de premierul Stolojan, din lipsă de rezultate.
Theodor Stolojan: Noi nu am avut relaţii cu Dunărea decât în măsura în care aceştia veneau pe exporturile civile normale, parcurgeau aceleaşi reguli, când trebuiau să respecte aceleaşi reguli ca toate celelalte întreprinderi de comerţ exterior, dar noi nu am avut relaţii cel puţin Direcţia Valutară unde am lucrat eu. Am văzut şi acuzaţiile că sunt ofiţer acoperit. Eu nu sunt ofiţer nici acoperit, nici descoperit. Eu sunt ofiţer în rezervă al Armatei Române. Am făcut Armata ca domnul Oprea, sunt ofiţer de intendenţă, că aşa făceau cei care terminau ASE-ul.
Elena Vijulie: Vi s-a propus vreodată să intraţi în Securitate?
Theodor Stolojan: NU.
Elena Vijulie: Cum aţi scăpat?
Theodor Stolojan: Poftim? Nu ştiu. Pur şi simplu, nu.
Investigaţiile cu privire la sume deturnate de ofiţeri de Securitate după dispariţia lui Ceauşescu au continuat totuşi.
Răzvan Temeșan, ofițer SIE deconspirat: Pe vremea aia banii lui Ceaușescu sau ai Securității erau transferați la BRCE şi la alte bănci în conturi fără nominalizare. Conturi tranzitorii. Bineînțeles că după 1989, mulţi dintre ei au dispărut.
Frauda putea fi înlesnită şi de obişnuinţa Securităţii de a folosi cantităţi enorme de bani cash, mai ales în operaţiunile speciale. Raportul de lichidare din primăvara lui 1990 spune că din cele 18,6 milioane de dolari încasări, numai puţin de 17,7 milioane dolari erau cash.
Potrivit unei declaraţii din 1990 a ultimului şef al AVS, Constantin Anghelache, „două acţiuni speciale care constau în obţinerea unor sume în dolari şi mărci germane” se desfăşurau la comanda directă a doi înalţi demnitari comunişti: şeful Securităţii, Iulian Vlad, şi ministrul de Interne, Tudor Postelnicu. De supervizare se ocupa Nicolae Ceauşescu însuşi, de vreme ce în octombrie '88 s-a întâlnit personal cu avocatul angajat de guvernul RFG pentru tranzacţiile cu saşi.
Sursele de valută controlate de Securitate erau însă mult mai diverse.
Theodor Stolojan: Acele întreprinderi de comerţ exterior erau în jur de 40, cei care lucrau în aceste întreprinderi aveau cea mai bună pregătire din România.
Se pare că cel puţin unii din lucrătorii în aceste firme au ştiut de unde să se alimenteze cu fonduri.
Răzvan Temeșan: Eu am fost recrutat și activitatea mea se desfășura în a descoperi banii ăştia. Mi-am făcut datoria. Între timp cei care pândeau banii ăștia, pentru că banii ăștia erau pândiți, vă dați seama, n-aveau curaj să vină atunci să-i ia, dar pe măsură ce trecea vremea, găseau o formulă sau alta prin care să îi transfere în diverse conturi și să și-i însușească.
Potrivit raportului Anghelache, sectorul de Aport Valutar Special excela în „operaţiuni de suprafacturare, subfacturare şi facturări fictive la contractele de import-export cu parteneri străini, din care se încasau sume suplimentare faţă de prevederile acestor contracte”.
Astfel de operaţiuni, corelate cu înmulţirea intermediarilor şi cinismul căpătat în tranzacţionarea de oameni, au devenit trăsăturile dominante ale capitalismului românesc.
Citiți și: 1990, ANUL 0. Nicolae Ceaușescu, acuzat de 1 miliard de dolari lipsă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
