1990 – ANUL 0 ERA NOASTRĂ. Cinematografia fără inspiraţie: prea multă vulgaritate, prea multe înjurături

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Cristian Tudor Popescu, critic de film: „A fost nevoie nu numai de anul 1990, ci de mai bine de un deceniu, pentru ca cinematografia românească să bage de seamă că este liberă”.

Peste patru decenii de întuneric în cinematografie şi apoi, brusc, lumina libertăţii. Anul 1990, cel mai complicat an postdecembrist, a prins cineaştii români amorţiţi şi confuzi. Vechea gardă era reticentă la schimbare, prea obişnuită cu cenzura ca să poată crea... în lipsa ei. Cu prea puţine repere la îndemână, generaţia tânără a întârziat să reacţioneze. Filmele anilor 90 reflectă societatea românească proaspăt ieşită din comunism.

Cristian Tudor Popescu: „În 1990 practic nici n-au fost filme noi, au venit fiecare cu ce filmaseră şi nu terminaseră”.

În timp ce publicaţiile au tiraje uluitoare, de milioane de exemplare, filmul iese din atenţia românilor plictisiţi de aceleaşi subiecte anti-comuniste. Dispariţia cenzurii a fost o provocare pentru mulţi cineaşti: despre ce să faci film, când ai libertate deplină?

Stere Gulea, regizor: „Până la apariţia noii generaţii n-aş zice că a fost ceva proaspăt. Într-un fel sau altul aveai sentimentul că sunt poveşti, subiecte care ţin de trecut”.

Cristian Tudor Popescu: „Atenţie! Nu întotdeauna, ridicarea unei restricţii este benefică din punct de vedere artistic! Poate să fie, poate să nu fie! Uneori restricţiile creează artă!”.

În democraţie, liberi, mulţi cineaşti au ajuns să-şi vulgarizeze filmele. Anii 90 au însemnat triumful înjurăturilor, al obscenităţilor şi al nudităţii fără sens.

Nicolae Mărgineanu, regizor: „Faptul că puteam spune lucrurilor pe nume, că puteai replica, să o ai şi să îi dai drumul aşa cum este, uluia atât actorul, cât şi realizatorul, cât şi pe unii membri ai echipei, cât şi pe unii figuranţi care stăteau şi nu le venea să creadă că lucrurile ăstea se rostesc”.

Cristian Tudor Popescu: „Obscenitatea devenea garanţia anticomunismului”.

Radu Paraschivescu, scriitor: „Aveai voie practic orice. În momentul în care ai voie orice, trebuie să fii pregătit ca o dată cu lucrurile cu adevărat valoroase să înghiţi şi o tonă de kitsch. Asta e regula jocului”.

În fapt, libertatea nu a adus şi o schimbare de generaţie în cinematografie. Lucrurile au început să se mişte abia după anul 2000.

Cristian Tudor Popescu: „Lumea şi-a pierdut interesul pentru aşa ceva, şi-a pierdut interesul pentru filmul românesc... ajungându-se la momentul 2000 în care nu s-a făcut niciun film românesc. Nu s-a făcut deloc”.

Astăzi, o lume întreagă este interesată de cinematografia noastră, dar filmul românesc a pierdut un teren greu de recuperat chiar la el acasă. Realitatea este că publicul nu mai este interesat de filmul autohton. Şi va mai fi nevoie de multe statuete la Berlin şi Cannes ca răul făcut în anii 90 să fie depăşit.