1990 – ANUL 0 ERA NOASTRĂ. A doua mineriadă, o enigmă postdecembristă
La lăsarea serii, un grup pătrunde în clădirea Guvernului sub privirile indiferente ale forţelor de ordine. Intervenţia în forţă a armatei, spre miezul nopţii, readuce situația sub control. Dar pentru liniștea României, era prea târziu. Mii de mineri erau din nou în drum spre București.
La începutul lui februarie 1990, Frontul Salvării Naționale se pregătea să împartă puterea cu partidele nou înregistrate. În urma negocierilor cu liderii partidelor istorice, FSN păstrase guvernul în întregime, dar fusese de acord să cedeze jumătate din Legislativ, nou înființatul CPUN, celorlalte partide. În fapt, deținea puterea și în acest prim parlament postdecembrist, pentru că multe din partidele mici erau sateliţii FSN.
În primele zile ale lui 1990, prioritatea politică era votarea legii electorale. Prioritate economică - îmbunătățirea urgentă a vieții oamenilor, din rândul cărora sute de mii erau cazuri umanitare grave. Justiţia trebuia să se ocupe de judecarea şi condamnarea celor vinovați de represiunea din decembrie și de abuzurile de dinainte de 1989. Dar România, desfigurată de dictatură, nu avea încă nici instituțiile, nici regulile, și în unele cazuri, nici voința politică necesară rezolvării acestor probleme. Protestele de stradă făceau parte din cotidian. Multe se desfăşurau în Piaţa Victoriei.
Manifestația din 18 februarie 1990 a părut iniţial una obișnuită. Mai multe mii de bucureșteni s-au adunat în fața sediului Guvernului ca să strige vreme de câteva ore „FSN, FSN, du-te în URSS” şi „Fără Securitate”. Dar cei mai bine informaţi oameni ai vremii ştiau cu cel puţin 24 de ore înainte că situaţia era pe cale sau chiar era programată să degenereze.
„Fuseseră preveniţi cei de la Guvern cum că urmează să fie o lovitură. Am dat telefon eu însumi ştiind că va urma o astfel de lovitură încă din după-masa de 17. Nu au luat măsuri şi a fost posibilă pătrunderea şi vandalizarea Palatului Victoria şi inclusiv molestarea unor persoane”, a declarat fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, într-un interviu pentru Digi24.
La lăsarea serii, mai mulţi indivizi s-au desprins din rândul manifestanţilor, au forţat porţile Palatului Victoria şi au reuşit să intre în sediul Executivului. Singurul înalt demnitar aflat în clădire, în acea duminică seara, era vicepremierul Gelu Voican Voiculescu:
„Nu, nu m-au găsit în biroul meu. M-au găsit în spatele paraşutiştilor care încercau să ţină porţile. Şi sub presiunea efectivă, la propriu, am fost debordat, şi în momentul ăla, primul rând de paraşutişti a cedat şi au dat peste mine care erau acolo şi îi încurajam să reziste. Şi de acolo, m-au târâit până la mine în birou, după aia m-au târâit în balconul Palatului Victoria încercând să mă arunce jos în stradă, de la 6 metri. Am reuşit să mă opun. Apariţia unui ziarist elveţian, care era de fapt român şi care mă cunoştea, a captat atenţia şi vanitatea oamenilor de a se vedea filmaţi, m-au dus din nou la mine în birou, după care armata a restabilit ordinea”, a povestit Gelu Voican Voiculescu.
Situaţia era de neînţeles. La începutul lui ianuarie, chiar vicepremierul Voican Voiculescu înfiinţase primul serviciu de informaţii interne de după Revoluţie, unitatea militară 0215. Scopul era protecţia membrilor Guvernului.
Şeful Marelui Stat Major, Vasile Ionel, fusese avertizat de Virgil Măgureanu că în seara de 18 februarie urmau să se întâmple tulburări. Totuşi, paza Guvernului nu a fost întărită suplimentar în ziua de 18 februarie. Analiştii vorbesc despre trei variante. Prima ar fi iminenta înlocuire a lui Nicolae Militaru, care îşi ostilizase majoritatea ofiţerilor. A doua, că armata, acuzată că a participat la represiunea din decembrie, era reticentă în privinţa intervenţiei contra oricăror protestatari. A treia ipoteză - şi cea mai gravă - este aceea că minerii au fost provocaţi să vină în Bucureşti.
Pătrunderea intruşilor violenţi în Palatul Victoria şi intervenţia armatei pentru restabilirea ordinii au fost transmise în direct la televiziunea publică. Era acelaşi post care nu transmisese nimic despre demonstraţia din 28 ianuarie a partidelor istorice invocând ceaţa, de altfel inexistentă. Ţara nu i-a putut vedea aşadar pe opozanţii paşnici ai Frontului, dar i-a putut urmări în direct pe aşa-zişii contestatari agresivi ai FSN.
„Era într-o duminică, era zi de odihnă şi grupuri rebele de oameni iresponsabili au atacat clădirea Guvernului, au devastat clădirea Guvernului, singurul care era în clădire era Voican Voiculescu. Au intrat peste el în birou şi l-au ameninţat că îl aruncă pe fereastră afară. A fost o răbufnire de primitivism şi de agresivitate de neînţeles. Au fost elemente rebele care s-au folosit de acele momente ca să creeze acele chestiuni. Minerii ca structură organizată sindicală şi oamenii care lucrează sub pământ şi care au percepţia lor asupra echităţii sociale se simţeau în pericol faţă de apariţia unei asemenea structuri care pun în pericol noua ordine şi noua structură politică care s-a născut după Revoluţie. Şi au mers în spirit de solidaritate pentru apărarea acestei puteri împotriva agresiunii acestor forţe retrograde din societate”, a explicat fostul președinte Ion Iliescu într-un interviu pentru Digi24.
Imaginile violente transmise în direct de la Palatul Victoria creează emoţie în întreaga ţară. Gelu Voican Voiculescu neagă vehement că Executivul ar fi dorit prezenţa minerilor în Bucureşti.
„Tot ce s-a dat la televiziune, televiziunea este un mediu cald, care stârneşte emoţie. La 19 februarie, auzind că vor să vină, am zburat cu un helicopter, având o echipă de reprezentanţi ai tuturor partidelor din CPUN - şi era Florin Bădilici, Radu Ciuceanu, Virgil Vâţă, Ştefan Kiraly, oameni din tot spectrul politic, în frunte cu mine, care ne-am dus să îi oprim să vină. Şi am reuşit. Dar în momentul când ne pregăteam să aterizăm, două garnituri le-am văzut sub ochii noştri cum plecau spre Bucureşti. (Reporter: Dar nu au putut fi oprite?) Păi, uite că nu au putut fi oprite pentru că lucrurile nu funcţionau ca o autoritate atunci. Se pare că au pus cuţitul la gâtul unui mecanic”, a explicat Gelu Voican Voiculescu.
Voican Voiculescu : Liderii partidelor istorice voiau puterea cu orice preț, că nu mai aveau mult de trăit
Preşedintele de atunci spune că lipsa autorităţii a fost cauza venirii minerilor. Dar sugerează că, printre atacatori, se numărau şi singurii săi adversari politici redutabili: partidele istorice.
Reporter: Nu putem vorbi aici de un eşec al autorităţii statului?
Ion Iliescu: Dvs. vorbiţi de autoritatea statului atunci?! Statul ăsta abia se structura, abia se constituia. Cât a durat până ce am reuşit să impunem CPUN-ul ca o formulă de esenţă parlamentară care să ofere prilejul unor dezbateri deschise şi nu confruntări de stradă? Deci acesta a fost efortul nostru, să dăm aşa ceva, ca soluţie. Un cadru politic, normal, firesc, deschis democratic în care toate forţele politice să îşi găsească locul.
Gelu Voican Voiculescu este şi mai direct. El explică prima mineriadă, cea din 29 ianuarie, prin faptul că liderii ţărănişti şi liberali ar fi vrut să-l debarce pe Ion Iliescu şi să ia puterea, ipoteză pe care aceştia au respins-o tot timpul drept manipulare.
Gelu Voican Voiculescu: „Aceşti oameni erau în vârstă, erau sub amintirea eşecului din 46, când au câştigat cu 70%, şi, la sugestia lui Stalin, pur şi simplu s-au inversat cifrele şi au câştigat ceilalţi, comuniştii, Votaţi Soarele, Frontul nu ştiu cum, şi acum voiau puterea cu orice preţ, că nu mai aveau mult de trăit. Şi nu mai aveau răbdare să aştepte alegerile organizate de noi şi care au fost nişte libere, corecte, verificate de observatori străini, dar pe care din păcate le-au pierdut cu brio”.
În ianuarie 90, la prima mineriadă, câteva mii de mineri au venit în Capitală şi s-au alăturat unor simpatizanţi ai FSN din Bucureşti, manifestând violent în faţa sediilor partidelor istorice, În februarie, însă, rolul politic al minerilor a devenit încă şi mai mare. Au devenit apărătorii consacraţi şi de temut ai noii puteri.
Virgil Măgureanu: „Sigur că la Palatul Victoria s-ar fi putut face ceva. De vreme ce fuseseră anunţaţi şi nu oricine, ci însuşi şeful Marelui Stat Major al armatei, vezi că se poate întâmpla. Un pluton s-ar fi putut disloca să nu permită o asemenea... Când colo s-a intrat ca în brânză! Şi s-au putut întâmpla lucruri care sunt regretabile. Şi asta i-a dat apă la moară lu' tovarăşu, domnului Miron Cosma, care l-a interpelat, eram de faţă, de aia vă pot spune de la faţa locului, pe ministrul Apărării: Domnu' ministru aveţi mijloace ca să îl apăraţi pe preşedinte şi pe ceilalţi, dacă nu venim noi şi facem şi dregem! Ăla era momentul în care lui Miron Cosma, la figurat vorbind, i s-ar fi putut da peste degete. Şi să i se amintească că el nu are atribuţii în ceea ce priveşte ordinea publică!”
Fostul vicepremier are o explicaţie: infiltrarea echipelor de mineri cu angajaţi ai Securităţii.
Gelu Voican Voiculescu: „Minerii s-au pus în mişcare. Acuma, minerii sunt un corp profesional foarte disciplinat, lucrează în condiţii de pericol cu totul deosebite, sunt foarte solidari. Şi erau între ei circa 400 de cadre ale fostei Securităţi, introduse, implantate încă după greva din 1977. Într-un mod incredibil, au devenit chiar mineri de subteran care cot la cot împingeau vagonetele, dădeau cu târnăcopul, Securitatea voia să aibă un control...”
Acest fapt le-ar fi putut permite celor care au deţinut controlul acestor angajaţi înainte de Revoluţie să îi folosească şi după decembrie 1989.
„Ceva funcţiona peste capul nostru. Şi 20 de mii de mineri i-am oprit să vină, cu promisiuni cu discursuri, cu nu ştiu ce. Ne-am întors înapoi cu helicopterele. Şi seara au ajuns trenurile. Totul s-a dat în direct. I-am preluat imediat de la gară, i-am dus la Guvern, au fost acele discuţii, la care au participat din nou reprezentanţi din tot spectrul politic. Şi fără să iasă tulburări, i-am condus înapoi până dimineaţa. Şi am fost personal în gara pe la ora 10-11 noaptea să mă asigur că nu va rămâne nici unul în Bucureşti. Tot de teamă că iarăşi ne vom trezi în presa străină cu articole defavorabile, că manipulăm, că facem, că...”, a povestit Gelu Voican Voiculescu.
A doua mineriadă se va dovedi însă o palidă repetiţie faţă de ceea ce avea să vină. În iunie 1990, România a trăit un scenariu similar, dar cu urmări dramatice: 7 morţi, potrivit scriptelor oficiale, peste 100, potrivit celor neoficiale, intimidarea opoziţiei şi stupoarea Occidentului. Iar în septembrie 1991, alte victime şi alte consecinţe politice sumbre. Guvernul Roman avea să fie înlocuit de mineri exact când propunea un plan masiv de reforme pro-occidentale.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
