1856 | Comisia Dunării, prima Comisie Europeană
În urmă cu 160 de ani, inginerul britanic Charles Hartley primea o misiune dificilă pe cursul Dunării, la Sulina. Anglia, Franţa şi Turcia tocmai învinseseră Rusia Ţaristă în Războiul Crimeei, iar prin pacea de la Paris din martie 1856, luase fiinţă Comisia Europeană a Dunării. Rusia era astfel forţată să accepte ca Dunărea de Jos, cale strategică de navigaţie, să fie administrată de TOATE cele şapte Mari Puteri ale Europei. Această primă Comisie Europeană i-a încredinţat lui Charles Hartley sarcina de a drena unul din braţele Dunării pentru a face fluviul navigabil până la vărsare. În plus, britanicii erau interesaţi ca accesul la Marea Neagră să fie protejat de un stat pro-occidental viabil. Acest stat se va numi mai întâi Principatele Unite, iar din 1866, odată cu venirea la Bucureşti a lui Carol I de Hohenzollern, România.
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Misiunea Comisiei Europeane a Dunării - formată din reprezentanţii celor şapte Mari Puteri Europene, adică Franţa, Marea Britanie, Prusia, Sardinia, Imperiul Habsburgic, Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman - era să iniţieze lucrările de deschidere a cursului Dunării în termen de doi ani. După care urma să predea ştafeta ţărilor riverane, adică numitei Comisii Riverane - formate din reprezentanţii Austriei, Bavariei, ducatului Wurtember, ai Turciei şi Moldovei, Valahiei şi Serbiei, ultimii trei numiţi cu aprobare de la Istanbul, din cauza vasalităţii. Evident că Istanbulul şi Viena, Puterile riverane abia aşteptau să preia controlul Gurilor Dunării. Dar Puterile occidentale şi în primul rând Anglia doreau să păstreze în funcţiune Comisia Europeană a Dunării cât mai mult timp. Ceea ce s-a şi întâmplat, prin acte succesive în 1865, 1871, 1878 şi inclusiv după primul război mondial.”
Ilinca Mihăilă, bibliotecară: „Aceea e perioada de aur a oraşului Sulina. Multitudinea aceasta de state puternice, au venit cu exerciţiul puterii lor la Sulina şi au făcut dintr-un sat pescăresc un oraş de mai târziu, unde toate confesiunile să aibă şcoli, biserici, să aibă strada întâi pavată, avanjată pe vremea când alte oraşe din România nu avea aşa ceva. Atunci au venit multele etnii. ”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „În urma unui studiu detaliat, făcut după începerea lucrărilor pe braţul Sulina, toţi reprezentanţii Comisiei Europene a Dunării au căzut de acord în 1858 că drenajul trebuie făcut mai degrabă pe braţul Sf. Gheorghe. Dar costul imens al acestui proiect, finanţarea liniei ferate Cernavodă- Constanţa, construită tot de englezi, dar mai ales efectele excepţionale ale lucrărilor provizorii date în folosinţă la Sulina, au dus la concluzia că acestea trebuie să devină permanente.”
Ilinca Mihăilă, bibliotecară: „Comunitatea englezească a venit cu rafinamentul ei, cu precizia care o caracteriza, şi suprapusă peste celelalte comunităţi existente, comunitatea greacă, ştiţi că atunci limbile folosite erau franceza şi greacă. Prin toate construcţiile pe care le-au ridicat ei şi prin manifestările din perioada aceea, au pus amprenta pe oraş care a devenit ceea ce numim acum un oraş cosmopolit. A existat şcoala italiană, armenească, şcoala musulmană, a existat Şcoala Normală, grădiniţe pentru copiii mici şi şcolile de stat, Şcolile Normale. Apoi şcolile pe meserii, de mecanici, de muzică, şcolile de limbi. Şcoala Catolică, în curtea Bisericii Catolice, Şcoala Elenă, o clădire cu două etaje în curtea Bisericii elene, Şcoala italiană, unde veneau numai italienii, spre deosebire de Şcoala Catolică unde puteau veni şi alte etnii, nu numai italienii, dar să fie catolici.”
Marian Măcăilă Ivanov, preot: „Această biserică a fost începută în urma unei promisiuni făcută de Armata Română în timpul Războiului de Independenţă, în 30 august 1877, când s-a cucerit prima redută, Griviţa în ziua de Sf. Alexandru. Şi s-a dorit să se construiască o biserică cu hramul Sf. Alexandru. Un preot, Ioan Gheorghiu, pasionat de muzică, a fondat un cor aici la Sulina, şi cu acest cor a câştigat în 1907 consursul naţional de coruri bisericeşti, şi a fost primit de regele Carol I, şi în seara în care a fost primit el a repetat promisiunea făcută atunci pe câmpul de luptă, către Majestatea Sa, regele Carol I, care a şi răspuns. A dorit să împlinească această promisiune, a venit la Sulina, a reuşit să facă demersuri ca să se obţină terenul acesta aproape de Dunăre în 1908, în octombrie 1909 s-a sfinţit locul, în 1910-1912 s-a ridicat biserica la roşu, cu acoperişul din tablă de cupru. Palatul Comisiei Europene, în Palat au funcţionat Căpitănia Portului, Casa de Navigaţie şi alte birouri ale Comisiei Europene, dar şi pe lateral locuinţe, apartamente pentru funcţionarii care de fapt cu toţii erau aşezaţi în acel loc. În apropiere era subprefectura, era clădirea Primăriei, era clădirea Vămii, totul era grupat înspre vărsarea Dunării în mare. Acum Dunărea se varsă în mare mult mai departe.”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Charles Hartley - inginerul care a lucrat ani de-a rândul, aici în clădirea Comisiunii Europene a Dunări de la Sulina - s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari ingineri în materie de lucrări hidraulice din lume. După lucrările pe cursul Dunării, a fost angajat de Congresul American pentru lucrări în Delta Mississippi, apoi de guvernul britanic pentru lucrări la Canalul de Suez. ”
Ilinca Mihăilă, bibliotecară: „Noi îl supranumim pe Charles Hartley, şi istoria îl supranumeşte arhitectul Dunării. Chiar a fost un arhitect al Dunării, cu ajutorul funcţionarilor. El a transformat Dunărea din ceea ce era în ceea ce vedem. El a făcut toate proiectele, le-a pus pe hârtie şi apoi în practică cu ajutorul funcţionarilor Comisiei Europene. A locuit la Sulina 15 ani, şi dacă prietenul său cel mai bun nu ar fi murit la Sulina, probabil că ar mai fi rămas.”
Partea de occidentalizare era aşezată, situată cum am zis, iar ceilalţi localnici sau nelocalnici erau veniţi de peste tot în căutarea unui loc de muncă care era extrem de bine plătit la Sulina. Şi un hamal dacă era plătit o singură zi, care venea să muncească, putea trăi o săptămână din banii aceia câştigaţi dintr-o singură zi de muncă. Toate preţurile erau foarte mari, salariile erau foarte mari. Şi atunci veneau de peste tot, chiar şi temporar. Dar discrepanţele erau foarte mari. Jean Bart descrie în cartea sa Europolis, cum stăteau hamalii la umbră aşteptând să le vină rândul.
Ilinca Mihăilă, bibliotecară: „Şi în primul război mondial şi în al doilea război mondial, Sulina a avut mari pierderi. Multe dintre clădirile mari au fost distruse. Sulina a reînviat cumva după primul război mondial. Lumea a plecat, au fost evacuaţi, s-au ascuns, dar casele au fost distruse, dar oraşul s-a refăcut. A avut puterea de refacere după primul război mondial.”
Marian Măcăilă Ivanov, preot: „După anul 1914 când moare Carol I, în 1916 începe războiul, după război sunt multe multe probleme, dar după război se formează un Comitet de Iniţiativă format din oameni importanţi, inclusiv Gala Galaction, şi aceşti oameni de vază ai oraşului l-au invitat pe Carol al II lea să viziteze Sulina. Acesta a venit pe 10 Mai 1932, şi acest comitet a aranjat ca el să acosteze exact în faţa bisericii şi toţi oamenii aceştia de vază l-au întâmpinat şi au cerut sprijinul pentru terminarea bisericii, iar regele Carol al II lea a dăruit o sumă de bani cu care s-a realizat exteriorul bisericii cu Sfinţii în mozaic care se păstrează până astăzi.”
Ilinca Mihailă, bibliotecară: „Evenimentele...Draga mea, dar aici nici lăptar dacă erai nu puteai să îţi faci treaba dacă nu ştiai mai multe limbi. Pe orice scară urcai, casele fiind lipite una de alta, şi cu etaj, la parter erau spaţii comerciale şi la etaj apartamente de locuit, indiferent... era o ciudaţie, fiecare pătrăţel de casă avea, un evreu, un armenan, un turc,un grec, fireşte, şi fiecare vorbea pe limba lui, şi fiecare îşi scotea marfa la parter şi lăptarul trebuia să îi spună doamnei în limba ei: "Poftiţi, a sosit laptele!". Toate balcoanele erau pline de domniţe care ieşeau frumos cu evantaiul şi cu umbreluţa, era într-adevăr un oraş cosmopolit, a apărut apoi Cazinoul de pe plajă, a existat un teatru unde au jucat mari actori români. Este de neînchipuit pentru timpul în care trăim. De neînchipuit!”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Al doilea razboi mondial a adus dezastrul. Influența nazistă a desfiinţat de facto în 1938 Comisia Europeană a Dunării. Bombardamentele ruseşti si germane care au distrus orașul. De această dată însă, Sulina nu îţi mai găseşte puterea să se reconstruiască. Oricine a putut să fugă din România ocupată de trupele sovietice, a fugit. De la Sulina, au fugit ultimii englezi, au plecat italienii, au plecat turcii, au plecat armenii, au plecat şi grecii.”
Ilinca Mihăilă, bibliotecară: „S-au repatriat funcţionarii Comisiei Europene, cu toate ale lor, s-au repatriat cei care au plecat să plece din Sulina, grecii la ei acasă, fiecare etnie, evreii au plecat. Simţeau că nu mai este nici o perspectivă economică la Sulina. Ei au intuit primii. Era greu la Sulina deodată să transformi o şcoala cu limbă de predare într-o limbă străină într-o şcoală cu predare în limba rusă. Au fost şcoli cu predare în engleză, franceză, italiană, toate au încetat activitatea.”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „În timpul comunismului, orașul a fost repopulat cu oamenii Deltei, români, ucrainieni, ruşi lipoveni şi cu muncitori din toate colțurile ţării aduși să lucreze în schimburi, la fabrica de conserve de peşte sau la Șantierul Naval unde se făceau mai ales reparații. Singura care şi-a păstrat obiceiurile de milenii a fost Dunărea. Ea a continuat sa mărească teritoriul Deltei așa că vechile faruri ale Comisiei Dunării au rămas în urmă, în oraș. Statul comunist a finanțat în 1978 construirea unui Far Nou, aici unde Dunărea se varsă în mare.”
Grigore Baboianu, inginer piscicol: „Sulina rămâne o localitate deosebită pentru toată România. De aici răsare soarele şi a constituit poartă de intrare pe Dunăre. A atras foarte multe interese. Şi aţi văzut cât de interesantă e ca organizare, cosmopolitismul vremurile l-au consolidat. Dorinţa lor de a se redescoperi şi de a se pune în valoare. Nu există un nivel de bunăstare adecvat. Există sărăcie. Sulina şi alte loc se pot baza pe acest patromoniul. Natura, cultura nu sunt puse în valoare. Tezaurul acesta nu este valorificat. Vin foart mulţi vizitatiori. Discutând cu cursanţii operatori de turism. Ce le povestiţi vizitatorilor? Au nevoie de tradiţiile voastre, cultura gastronomică, şi de povestea voastră. Nu se poate să nu aveţi ceva de povestit. Charles Hartley a scos din anonimat această zonă şi câte personalităţi, inclusiv Jean Bart care a condus navigaţia în zonă, dar a lăsat şi urme foarte consistente. Deci toate acestea trebuie descoperite şi trasformate în poveşti pentru vizitatori. ”
Ilinca Mihăilă, bibliotecar: „De unde aş începe restaurarea oraşului? Aş restaura-o fundamental. Să poată locui oameni aici. Au nevoie de ce au avut odată. Au nevoie de infrastructură, au nevoie de clădirile toate, să fie pe picioarele lor, au nevoie de locuri de muncă. M-aş îngriji de turism pt că fără turism şi cultură oraşul ăsta ... nu este emblematic, pentru că din turism şi cultură se poate trăi, şi şi de culte aş avea grijă pentru că ele ne arată încă în faţa lumii, cât de toleranţi am fost noi pe vremea aceea, petecul ăsta de pămât erau numai câteva străzi paralele şi câteva perpendiculare, puţin peste Dunăre în prospect, câtă toleranţă a putut să fie încât a putut să trăiască împreună atâta lume pestriţă şi să trăiască fiecare cu fiecare.”
Marian Măcăilă Ivanov, preot: „Regii nu sunt pictaţi pentru că această biserică a fost terminată, pictată şi sfinţită în perioada comunistă. Pentru terminarea Bisericii a fost nevoie de încă o regină şi un preşedinte. A fost nevoie de regina Iuliana a Olandei şi preşedintele Ceauşescu. Regina aceasta se înrudea cu familia regală a României şi când a venit aici, la Sulina, cu elicopterul, cu Ceauşescu, a insistat foarte mult să vadă biserica. I-a spus că nu este gata, că nu este pictată. Iar această Regină s-a oferit să doneze o sumă de bani necesară pentru a se picta biserica, dar a fost refuzată. Şi a fost ales un domn, un om cinstit din Sulina care să se ocupe de strângerea banilor necesari pentru pictura Bisericii, dacă vom privi la fiecare sfânt, sub fiecare sfânt pictat se află o inscripţie, donat de familia respectivă.”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „În ciuda imaginii dezolante a oraşului, care a pierdut şi industria comunistă şi splendoarea din perioada Comisiei Europene a Dunării, Sulina începe încet să-şi revină. Mai multe clădiri vechi au fost restaurate. Iar Farul Vechi al oraşului, atestat la 1745 şi reconstruit de o companie franceză mai târziu, a devenit muzeu. În timpul comunismului, a fost pe rând adăpost pentru animale şi ansamblu de locuinţe. Acum aminteşte oricui vrea să ştie că Sulina a fost cândva o Europă liberă în miniatură.”
Grigore Baboianu, inginer piscicol: „Trebuie să venim în acest spaţiu cu toată înţelegerea de care suntem capabili. Nu ar trebui să venim în Delta Dunării doar pentru că acolo pot să îmi pun muzica la maxim, pot să pescuiesc pe unde vreau. Un grad de consideraţie şi de modestie. Toţi ar vrea să vină cu ambarcaţiuni de 200, de 300 de cai, să străbată într-un timp record distanţa de la Tulcea la Sulina într-o jumătate de oră sau un tur de Deltă într-o jumătate de zi ceea ce este o dorinţă nebunească, îl descalifică pe cel care se gândeşte la treaba asta. Vin vizitatori cu maşini off road, care vor neapărat să intre cu maşina pe plaja sălbatică de la Vadu, să facă curse pe plajă, să-şi amplaseze corturi într-o zonă foarte sensibilă. Fiecare acţiune a noastră poate fi foarte agresivă pentru natură. Să îndepărtăm aşa-zisele mărăcinişuri - ele sunt de fapt nişte habitate de o importanţă extraordinară. Poţi să te duci acolo, accesul este liber. Ca într-un templu intri şi ieşi în linişte. Sunt habitate vegetale. Avem o specie endemică. Trăieşte numai în această zonă. La Sulina. Volvura de nisip, are şi ţepi. O floare albă foarte frumoasă. Dacă trecem indiferenţi, există şi tendinţa haideţi să radem plaja aceasta ca să fie plaja mai largă. Este o acţiune criminală.”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Închiderea marilor combinate comuniste de pe traseul fluviului în perioada tranziţiei i-a permis Dunării să respire. Chiar dacă cele 28 de baraje de pe parcurs împiedica deplasarea naturală a aluviunilor, cercetătorii atrag atenția că ne aflăm acum într-un moment bun. Reindustrializarea este necesară, dar există toate condițiile ca de această dată să se facă cu mai multă înțelepciune. Iar unul din marile proiecte europene de cercetare ar putea duce inclusiv la o noua Belle Epoque pentru Sulina.”
Ilinca Mihăilă, bibliotecară: „Centrul Istoric trebuie repus pe firmament cu tot parfumul trecut şi aici vor curge din nou banii Europei dacă vor avea grijă de asta. Şi mai ales trebuie avut în grijă că orice prezent se transformă în trecut. Prezentul acela al Comisiei Europene vi l-am povestit eu acuma. Prezentul acela ale perioadei comuniste vi l-am povestit acum. Prezentul acesta pe care îl trăim cineva îl va povesti mai târziu când va fi transformat în trecut. Ce vom trimite noi acum în trecutul acela care să fie stabilizator şi demn? Să putem vorbi despre el? Asta trebuie să facă lumea care acum ne conduce.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
