100 de ani de comunism | Țarul care a sacrificat Rusia
În urmă cu exact 100 de ani, la 2 martie 1917, ultimul țar al Rusiei a abdicat. Nicolae al II-lea Romanov a fost un autocrat. Însă, i-au lipsit și temperamentul și condițiile politice pentru ca un astfel de regim să funcționeze. Deși în timpul domniei sale, Rusia și-a continuat rapid progresul economic, domnia lui Nicolae al II-lea a fost un şir de crize politice încheiate cu o catastrofă de proporții continentale: apariţia dictaturii comuniste. Astăzi, urmele comunismului împart chiar şi Uniunea Europeană într-o organizaţie cu două viteze. Digi24 vă invită să descoperim împreună faptele şi ideile care bântuie încă Rusia şi Europa.
Nicolae al II-lea a fost un om profund dedicat familiei şi moralităţii. Un timid. A crescut însă sub influența puternicului său tată, țarul de mână forte, Alexandru al III-lea. Adversar încrâncenat al liberalizării, acesta i-a lăsat fiului, Nicolae, moștenirea unui stil de guvernare depășit. Țarul trebuia să fie stăpânul absolut al Sfintei Rusii, apărătorul ortodoxiei. Întregul imperiu cu zeci de etnii trebuia să fie unul de limbă rusă și orice autonomii locale, fie că e vorba de polonezi, suedezi, români sau caucazeni, reduse la minim.
Dar în 1894, când tânărul Nicolae al II-lea a fost încoronat, marile universități țariste, înfloritoare oaze de gândire liberă încă din vremea țarului reformator, Alexandru al II -lea, transformaseră deja societatea rusă. În combinație însă cu încăpățânarea următorului țar, Alexandru al III-lea, de a nu împărți nici măcar cu înalta elită nobiliară vreun dram de putere politică, presiunea puternică a păturilor mijlocii educate s-a transformat într-un cocktail exploziv. Ceea ce în Occident era liberalism s-a transformat în Rusia în radicalism și chiar terorism. Or, Nicolae al II-lea s-a dovedit incapabil să dezamorseze această bombă cu ceas.
Căsătorit din dragoste cu Alix, prințesă de Hesse-Darmstadt, devenită țarina ortodoxă Alexandra Feodorovna, țarul Nicolae al II-lea a avut patru fiice şi un fiu. Din nefericire, moştenitorul Alexei, suferea de hemofilie, ceea ce periclita succesiunea la tron.
Pradă superstițiilor și disperată de perspectiva pierderii fiului, țarina a adus în sânul familiei imperiale un pseudo-călugăr, Rasputin, în preajma căruia copilul bolnav se simțea mai bine. În scurt timp, Rasputin a devenit atât de influent încât a ajuns practic să demită şi să promoveze miniștri.
Nicolae al II-lea, o victimă a nehotarârii
Ţarul, pradă datoriei de a-și păstra puterea autocrată neatinsă, a ratat în 1905 o imensă şansă de a-și așeza ţara pe o turnantă normală. Pe fondul tensiunilor provocate de înfrângerea Rusiei în războiul cu Japonia, izbucneşte o puternică revoltă. În „Manifestul din 30 octombrie", Nicolae al II lea acceptă o adunare naţională reprezentativă, Duma. Dar în mai puţin de doi ani, ţarul revine şi reduce Duma la un rol decorativ.
Influenţabil, şi-a îndepărtat pe rând cei mai competenţi premieri: Witte, apoi Stolîpin. Primul a fost demis, cel de-al doilea a căzut în disgraţie. În plus, în 1915, la sfatul ţarinei, l-a înlăturat de la conducerea armatei pe Marele Duce Nicolae, cel care în tinereţe luptase alături de Carol I la Plevna împotriva turcilor. Asumându-şi personal şefia Armatei, ţarul a devenit ţinta nemulţumirilor pentru toate nenorocirile Primului Război Mondial.
27-28 februarie 1917| Zilele adevăratei Revoluții Ruse
Prost informat şi prost sfătuit, în februarie 1917, Nicolae al II -lea ordonă reprimarea în forţă a protestatarilor din Sankt-Petersburg, oameni înfometaţi, afectaţi de o iarnă cumplită. Când soldaţii fraternizează cu răsculaţii, refuzând să mai tragă, ţarul cade în extrema cealaltă.
Dornic să-şi revadă familia, la 2 martie 1917 acceptă mult prea uşor să abdice. Marele Duce Mihail, fratele ţarului, a refuzat coroana, ţareviciul Alexei era minor, astfel că în imperiu a apărut un imens gol de putere. A fost umplut mai întâi de haos, apoi de teroarea comunistă. Sacrificându-se pe sine, în loc să negocieze, ţarul a sacrificat fără voie şi Rusia.
În noaptea de 16 spre 15 iulie 1918, ţarul, ţarina şi cei cinci copii ai lor au fost ucişi de detaşamentul de gardă care îi păzea în oraşul siberian Ekaterinburg. Lenin realizase că poporul rus regretă deja dinastia Romanov, îngrozit după mai puţin de un an de cruzimea fără seamăn a noilor conducători.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
