În fața ta
prezentat de Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu
Atena Boca, fondatoarea „La primul bebe”, cea mai mare comunitate de sprijin pentru mame educate de la noi, este singura româncă aleasă de Facebook să facă parte din programul Community Leadership 2018, din peste peste 6000 de aplicaţii din aproape toate ţările lumii. Sâmbătă, de la ora 14:05, Atena Boca este „În fața ta”. Vorbim despre situațiile cu care se confruntă noile mame, despre provocările care apar la primul bebeluș, dar și despre subiectele tabu care sunt adeseori evitate, precum pierderea unei sarcini sau problema vaccinării.
„Comunitatea de mame a început din nevoia mea de a nu mă simți singură și incompetentă, după ce am născut. Un om care are o carieră și locuiește într-un oraș mare ajunge acasă cu un bebeluș și nu știe ce să facă. Eram foarte nepregătită pentru acea perioadă din viața mea și mă simțeam foarte alienată de jobul meu și de tot ce trăiau prietenii mei”, povestește Atena Boca despre începuturile comunității sale de mame.
În mai puțin de o lună, grupul a ajuns să numere peste 400 de membre. „O eroare care s-a transformat într-o mișcare”, glumește Atena Boca. În șase ani, grupul de mămici a crescut, în mod organic, și a ajuns să numere 70.000 de femei.
Aici, proaspetele mămici au putut face schimb de informații, dar și de experiențe, astfel încât să afle că nu sunt singurele care trec prin situații dificile și că este perfect normal să aibă îndoieli sau îngrijorări legate de creșterea copilului, dar și de sentimentele care le încearcă, mai ales în cazul mamelor care se confruntă cu depresia postnatală.
„Am înțeles că 20% dintre mame trec printr-o depresie postnatală și 80% trec printr-o perioadă numită baby blues. Este vorba de o petrecere hormonală care dă stări confuze, de la un pol la celălalt. Treci de la fericire, la: «dar eu nu-mi iubesc copilul, ce urât e, sunt incompetentă, nu știu să-l cresc». Eu puteam să mă uit la copil, dar nu puteam să îi spun pe nume și nu simțeam că îl iubesc, ceea ce mă ducea într-o stare de vinovăție foarte mare”, a povestit Atena Boca.
„Poate cea mai mare greșeală pe care am făcut-o ca mamă e să nu caut ajutor pentru mine de la bun început, să nu merg la un psiholog”, adaugă Atena Boca.
Cum a reușit să depășească aceste stări, dar și cum a reușit să ajute mii de mămici aflate în situații dificile aflăm de la Atena Boca, sâmbătă, de la 14:05, la emisiunea „În fața ta”, la Digi24.
Atena Boca este o tânără mamă, care a declanșat un adevărat fenomen în urmă cu câțiva ani: a creat o comunitate de tinere mame care a ajuns să numere peste 70.000 de membre. Sâmbătă, de la ora 14:05, Atena Boca este „În fața ta”. Vorbim despre situațiile cu care se confruntă noile mame, despre provocările care apar la primul bebeluș, dar și despre subiectele tabu care sunt adeseori evitate, precum pierderea unei sarcini sau problema vaccinării.