Exclusiv Online
Profesorul Jeffrey Isaac de la Indiana University a vorbit la emisiunea „24 de minute” despre politica externă a Statelor Unite în funcție de cine va ajunge președinte. Hillary Clinton va continua politica lui Barack Obama, va insista pe rolul proeminent al SUA în cadrul NATO și va rămâne un partener al Europei. În ceea ce îl privește pe Donald Trump, profesorul universitar este de părere că republicanul este prea imprevizibil pentru a se face o predicție corectă, dar a atras atenția că acesta are o afinitate pentru Vladimir Putin. Urmăriți interviu integral în clipul video de mai jos.
„Clinton reprezintă modelul de continuitate al politicii bipartizane al Statelor Unite din 1945 încoace, cu un rol proeminent al SUA în NATO, care acum include multe țări din flancul de Est, de partener al UE și al Europei. Cred că Clinton susține acest proiect mai mult decât Obama. Donald Trump clar nu împărtășește această viziune. Are o afinitate cu Putin. O afinitate ideologică și din punct de vedere al strategiei de politică externă. Nu înțelege că politica nu înseamnă doar afaceri, fiecare cooperare multilaterală nu înseamnă o înțelegere de afaceri din care să obții bani. El dă un preț fiecărui tratat. De aceea foarte mulți oameni specializați în politica externă se tem de el”, a spus profesorul.
Pe 13 octombrie, profesorul va ține prelegerea „The Fabulist vs. the Feminist: Reflections on the US Presidential Contest” la SNSPA de la ora 18.00.
Emisiunea „24 de minute” începe la ora 12:30 și este difuzată exclusiv online, de luni până vineri.
Alte ediții ale emisiunii „24 de minute” le puteți urmări AICI.
Profesorul universitar Jeffrey Isaac de la Indiana University este invitatul Marianei Pop la emisiunea online „24 de minute”. Pe 13 octombrie, profesorul va ține prelegerea „The Fabulist vs. the Feminist: Reflections on the US Presidential Contest” la SNSPA.