Jurnal Online
Fostul premier Victor Ponta este audiat în aceste momente în calitate de martor la DNA Oradea. A fost citat în dosarul fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, arestat prevenitv pentru şanjat şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el în funcţii de conducere. Percheziţii în această dimineaţă la oameni de afaceri din cinci judeţe. Sunt vizate 20 de persoane, despre care poliţiştii spun că au dezvoltat o filieră financiară prin care, în numai câţiva ani, au înşelat statul cu peste zece milioane de euro. O nouă majoritate parlamentară s-a format la Chişinău, după ultima tentativă nereuşită de învestire a unui guvern, săptămâna trecută. Din noua majoritate fac parte deputaţii Partidului Democrat, Partidului Liberal, o parte dintre cei ai Partidului Liberal-Democrat şi 14 deputaţi care au plecat din Partidul Comunist. Aceasta şi alte ştiri importante ale momentului în jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii de 12 ianuarie.