Exclusiv Online
Pe lângă controalele deja realizate la RA-APPS, Corpul de Control al Guvernului va realiza încă trei controale la instituție care vizează vânzările de imobile, închirieri de imobile și venituri din alte activități economice. Anunțul a fost făcut de directoarea generală a Corpului de Control al Guvernului la emisiunea online „24 de minute”. Urmăriți interviul integral în video-ul de mai jos.
„Am descoperite probleme la contractele de asociere în participațiune, noi am controlat patru din cele opt existente, am găsit nereguli la toate cele patru. Așa susținem noi și susținem în continuare cu tărie. Pentru trei sunt acțiuni în instanță. De asemenea, am găsit probleme și la regia de transport auto. Și avem în continuare alte trei controale la RA-APPS în privința vânzării de imobile, închirierii de imobile și venituri din alte activități economice”, a spus Laura Năstăsescu, directoarea generală a Corpului de Control al Guvernului.
„RA-APPS trebuie să vină în anul 2017. Ei sunt organizați ca o structură din anii 90, numai că nu mai poți să stai în acea formă. Trebuie să își modifice abordarea. Trăiește în aceeași societate, trebuie să se supună legilor”, a adăugat șeful Corpului de Control al premierului.
Emisiunea „24 de minute” începe la ora 12:30 și este difuzată exclusiv online, de luni până vineri. Alte ediții ale emisiunii le puteți urmări AICI.
Pe lângă controalele deja realizate la RA-APPS, Corpul de Control al Guvernului va realizat încă trei controale la instituție care vizează vânzările de imobile, închirieri de imobile și venituri din alte activități economice. Anunțul a fost făcut de directoarea generală a Corpului de Control al Guvernului la emisiunea online „24 de minute”. Urmăriți interviul integral în video-ul de mai jos.