Exclusiv Online
Adrian Ivan, coordonatorul Școlii Doctorale a Academiei Naționale de Informații a SRI, a declarat, la emisiunea „24 de minute”, că vrea să facă o analiză serioasă a tezelor de doctorat suspectate de plagiat pentru a porni cu „transparență totală în ce privește cercetarea doctorală de la Academie”. De asemenea, profesorul universitar crede că în tezele suspecte de plagiat nu au fost „tocmai plagiate, pentru că plagiat presupune o activitate de cercetare care să ducă spre un furt intelectual, iar aici mi se pare că e vorba de copy paste-uri care nu au nicio val adăugată”. Mai mult, Adrian Ivan își propune să includă Academia „într-un circuit internațional de prestigiu”.
Adrian Ivan este absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. El deține o diplomă de studii avansate în Istorie Contemporană și Relații Internaționale de la Universitatea din Cluj și o diplomă de studii avansate în domeniul studiilor europene de la Institutul European al Universității din Geneva.
Academia Națională de Informații a SRI a fost în mijlocul unui scandal, după ce mai multe persoane care și-au dat lucrarea de doctorat în cadrul acestei Academii au fost acuzate de plagiat. Mai mult, mai multe persoane publice chiar au cerut să li se retragă titlul de doctor.
Instituţie militară de învățământ universitar unică la nivel naţional, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a format, în decursul timpului, peste 20 de generații de ofițeri pentru întreaga comunitate națională de informații.
Adrian Ivan, coordonatorul Școlii Doctorale a Academiei Naționale de Informații a SRI, este invitatul Marianei Pop la emisiunea online „24 de minute”.