Români care produc schimbare | Interviu cu Oana Preda, directoare CeRe

24 Minute

Dincolo de momentele de fervoare civică, cum sunt protestele, există cetățeni care se ambiționează să determine autoritățile să își facă treaba.

“O doamnă dintr-un cartier mărginaș al Ploieștiului, doamna Zamfirescu, a reușit să își mobilizeze vecinii și să convingă primăria să asfalteze una din străzile din cartierul respectiv. A pornit de la o singură persoană care nu era în niciun fel asociată, nu era membru într-o organizație non-guvernamentală, nu are nici măcar cont de Facebook — și atunci a mers din ușă în ușă la vecinii ei, a vorbit cu ei”, povestește Oana Preda, de la Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe).

În ultimul deceniu, CeRe asistă cetățeni care se împotrivesc abuzurilor, corupției sau incompetenței autorităților.

Unul dintre grupurile de cetățeni ajutați de CeRe (Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei) a oprit primăria să distrugă parcul Tei: vreo 20 de locuitori între 25 și 80 de ani au ieșit la proteste, au stat în fața primăriei până la miezul nopții ca să-l convingă pe Sorin Oprescu să respecte legea și să îi accepte în audiență, au dat în judecată PMB, au făcut un blog pe care scriau despre micile victorii. După 4 ani de luptă au reușit să ia înapoi peste 11,000 de mp de parc.

Mâine CeRe va organiza Gala Premiilor Participării Publice, unde vor fi premiați cetățeni simpli și organizații care au produs schimbare în bine.

Transcript video:

Laura Ștefănuț: În România, o metodă de civism din ce în ce mai cunoscută e reprezentată de proteste. În afară de acestea, care sunt ale căi de participare publică, cum pot cetățenii să determine autoritățile să le reprezinte interesul? Spre exemplu aveți săptămâna această o gală care premiază participarea publică — ne puteți da exemple?

Oana Preda: Da, se numește Gala Premiilor Participării Publice, suntem deja la ediția a 8-a. Pentru că încă păstrăm surpriză cu privire la premianții de mâine, pot să dau exemple dintre premiile anilor trecuți.

O doamnă dintr-un cartier mărginaș al Ploieștiului, doamna Zamfirescu, a reușit să își mobilizeze vecinii și să convingă primăria să asfalteze una din străzile din cartierul respectiv. Și am ales exemplul ăsta fiindcă a pornit de la un individ, de la o singură persoană care nu era în niciun fel asociată, nu era membru într-o organizație non-guvernamentală, nu are nici măcar cont de Facebook — și atunci a mers din ușă în ușă la vecinii ei, a vorbit cu ei.

Împreună au scris o petiție (și aici ajungem la un alt mod de participare în afară de protest) au trimis petiția la primărie, au incercat să antreneze mass-media în poveste, au mers la audiențe, la ședințele consiliului local — iată și alte ex de instrumente de participare pe care oamenii le pot folosi (...).

Alt exemplu care mi-a plăcut este Asociația Elevilor Constanța. Pe vremea primarului Mazăre au reușit să convingă consiliul local să respecte legea educației. Pare simplu, legea avea niște prevederi care ar fi trebuit să fie aplicate, dar la Constanța nu se întâmpla așa, că vorba aceea, domnul primar Mazăre făcea ce voia el, nu ce voia legea. Au mers până la instanță și au reușit să convingă Consiliul Local să aloce burse sociale și de merit pentru elevi și de asemenea să subvenționeze transportul elevilor către școală.

Iată niște exemple de organizații și oameni care au reușit să schimbe decizii publice. Cei din Constanța au ajuns și ei până la protest, dar dincolo de protest au folosit diverse mijloace de implicare, de la a merge la ședința Consiliului local la audiețe, petiție, tribunal.

Cât de greu le este cetățenilor? Cât de rezistente sunt autoritățile?

Cazurile sunt foarte variate, de cele mai multe ori într-o primă fază te lovești într-adevăr de opacitate: trimiți o petiție și nu ți se răspunde sau ți se dă un răspuns ambiguu, vag și inutil, de genul “am luat în considerare, mulțumim, o să analizăm”.

Lucrurile încep destul de dificil, instituțiile sunt ca un zid opac, însă pe măsură ce oamenii perseverează ( iar perseverența poate să insemne două-trei luni sau doi-trei ani) cumva autoritățile încep și ele să își dea seama că “avem o voce la noi la ușă, oamenii ăștia nu încetează, trebuie să le răspundem”.

În activitatea noastră avem multe exemple de primării care la început, când auzeau de sintagma grup de inițiativă de cetățeni sau “am venit să participăm la ședința consiliului local” sau “avem o cerere de informații de interes public” se uitau cruciș și nu luau în seamă genul ăsta de demersuri, însă pe măsură ce din ce în ce mai multe grupuri de oameni au apărut și oamenii au început să vină mai des la ședințele consiliului local, să facă petiții, să ceară audiențe, atunci autoritățile respective au început să se obișnuiască cu participarea și să fie mai receptive la propunerile oamenilor.

La capitolul exemple de reușite de la cetățenii cu care noi lucrăm: de la oprirea unei construcții ilegale până la amenajarea unui parc, alocarea unor fonduri pentru reamenajarea unui parc, permiterea unor parcări pe o bandă a bulevardului în orele în care nu este trafic intens, salvarea unor hectare (hectare bune din parcul Circului care urmau să fie luate de la parc și date în administrarea circului). Sunt foarte multe exemple. În spatele tutuor stă foarte multă perseverență din partea oamenilor dispuși să se implice.

Aceste grupuri de cetățeni au metode informale de organizare sau există juridic?

Unii dintre ei funcționează informal, ca un grup de vecini dispuși să lucreze împreună și nu au în spate niciun fel de înregistrae juridică. Alții, după ceva activitate, decid să se formalizeze și să facă asociații de cele mai multe ori.

Un grup cu care lucrăm de mai multă vreme (Grupul Inițiativa Prelungirea Ghencea) a decis și a și reușit să se înființeze și acum este Asociația Prelungirea Ghencea. Dar dincolo de formalizare sau nu important este cât de bine lucrează oamenii împreună, cât de bine comunică, cum își identifică interesele și problemele comune (...)

Cum pot afla cetățenii despre drepturile pe care le au? Ați sesizat că există unele dspre care cetățenii nici nu știu că există?

Da, și să ziceam că unele sunt mai simplu de aflat, te uiți în lege, te uiți în constituție, dar cu altele e ceva mai greu. Orice campanie pe care o sprijinim presupune o etapă foarte minuțioasă de documentare, trebuie să citești o mulțime de legi și reglementări, sursele de informare nu sunt la îndemână. Noi pe siteul nostru încercăm să punem la dispoziția oamenilor o mulțime de resurse. Avem noroc cu accesul la internet,, acum cel puțin in orașele mari, oamenii au destul de ușor acces la informație, dar din păcate informația nu este întotdeauna pe limba noastră, e destul de greu să înțelegi. Dar noi și alte organizații încercăm să spunem lucrurile pe limba română.

Spre exemplu ce poate să ceară un cetățean vizavi de buget sau parcul lângă care stă?

Cu câteva excepții bine enunțate de lege noi avem dreptul să cerem orice informație este în posesia sau gestiunea unei autorități publice (s-a extins dreptul la acces la infomații de interes public și către alte tipuri de organizații care lucrează cu bani publici).

Poate să ceară bugetul, informații despre execuția bugetară, adică să arate cum s-a întâmplat el în practică, cât a costat șoseaua, parcul, ce bani s-au alocat sau plătit pentru o anumită investiție (pentru că uneori lucrurile astea pot fi distincte).

Dar poate cere și să fie cheltuiți banii într-un anume fel?

Există prevederi in legislația noastră care spun că autoritățile publice sunt obligate să organizeze dezbateri pe marginea bugetului local. Împreună cu alți colegi vrem să îi solicităm Primăriei Capitalei să organizeze o dezbatere pe tema bugetului Capitalei pentru anul în curs.

Oamenii pot face solicitări cu privire la anumite investiții pe care ei le consideră oportune (sau de multe ori pe care nu le consideră oportune dar le văd in proiectul de buget).

Acum depinde de fiecare primărie cât este de deschisă să accepte propunerile și depinde și de perseverența oamenilor. Pentru că una este să mergi la o dezbare sau să trimiți o scrisoare în care să spui “eu aș dori să dați mai puțini bani pentru statui și mai mulți pentru locuințe sociale” și alta e să faci demersuri susținute, presiune pentru propunerile pe care le ai.

Cum vi se pare că raportează românii la spațiul public?

Foarte multă vreme spațiul public a înseamnat ceva foarte abstract, era al tuturor și de fapt al nimănui. Acum asistăm la o apropiere din ce în ce mai mare (din fericire) a oamenilor față de spațiul public. Au început să îl revendice. Dintre grupurile cu care noi lucrăm, foarte multe au cauze, își propun lucruri legate de spațiul public, fie că vorbim de reamenajarea unui parc sau de redarea unei clădiri abandonate comunității, sau de parcare, trotuare. Oamenii se uită din ce în ce mai atent la spațiul public.

Mai e ceva  până să devină un spațiu al comunității. Pentru că acest termen de “public” înseamnă al tuturor și al nimănui — trebuie să ni-l asumăm ca fiind al nostru.

De ce e importantă raportarea la spațiul public? Cumva dă și dimensiunea democrației unei țări?

Dă și o dimensiune a democrației, sigur că da. Ca să dau un exeplu simplu, foarte multe dintre grupurile cu care noi lucrăm nu au unde să se întâlnească.

Ajung să se întâlnească fie în casa cuiva, fie la cârciuma din colțul străzii, foarte, foarte rar reușesc să convingă școala sau grădinița să le dea și lor două ore spațiul să organizeze o întâlnire. Se mai întâmplă uneori ca o administrație de bloc să aibă o sală mai mare și să se întâlnească acolo. Deci avem spațiu public, dar nu este al nostru, când vrem să ne întâlnim ca cetățeni și să deliberăm planuri ca într-o democrație și să hotărâm ce vrem să facem împreună ca oameni preocupați de o problemă nu avem unde să ne întâlnim. Este o chestiune mică și foarte practică. Unul dintre grupurile cu care lucrăm a reușit să obțină finanțare și a construit un centru comunitar în lacul Tei. Este un grup de oameni care funcționează deja de mulți ani (...)

Până la urmă asta înseamnă spațiul public și asta înseamnă să îți lipsească: să nu ai unde să te întâlnești cu vecinii tăi.

Dar ce credeți că îi motivează pe oamenii aceștia să insiste, să preseze autoritățile ani de zile? Că ei par încă niște excepții.

Da, sunt încă excepții, dar sunt din ce în ce mai mulți.

Sunt foarte multe lucruri care îi motivează. Am observat că la început îi aduce împreună dorința de a rezolva o problemă, uneori furia că este o nedreptate, că au o anumită problemă de care cineva ar trebui să se ocupe, dar acel cineva face alte lucruri. Apoi oamenii au această nevoie de apartenență, de a fi într-un grup, de a face ceva împreună cu vecinii lor, sunt motivați de foarte multe ori de reușitele pe care le au — asta îți arată că ai putere și merită să faci niște eforturi de care și tu ca individ te lovești. Pentru că de multe ori vorbim de probleme publice, de interes public, dar astea pornesc de la interesul nostru ca indivizi de a avea un parc, un cartier mai curat, o lege mai bună pe un domeniu care ne interesează. De aici pleacă. Și orice victorie dă un entizasm în plus.

Care sunt instrumentele care funcțioează cel mai bine cu autoritățile?

Noi construim o strategie și ne gândim așa: începem cu o petiție, dacă nu ni se răspunde facem o cerere de audiență, dacă nu ni se răspunde mergem acolo peste primărie, cinci oameni ca să obținem audiența. Dacă nici așa nu reușim, mergem zece oameni. Și dacă nici așa nu reușim, trimitem un comunicat de presă. Ce funcționează de foarte multe ori este când poți să arăți că e un număr mare de oameni în spatele unei probleme, care sunt deciși să pună efort în rezolvarea problemei respective. Și o să vină pe capul tău, primarule, până ce o să te saturi de ei.

Alteori funcționează susținerea mass-media, e foarte important când un grup de oameni atrage mass-media, pentru că autoritățile, când văd că este pericol de scandal sau să se vadă la televizor că în cartierul lor este jale, atunci încep să reacționeze mai bine.

Oricine se poate organiza, poți să faci demersuri individual dacă nu vrei să te asociezi cu vecinii tăi, poți să trimiți o petiție să mergi in audiență, ai dreptul ăsta, nu trebuie să fie un grup. Desigur însă funcționează mult mai bine când te aliezi cu vecinii tăi.

Desigur, poți să sprijini o organizație care deja se ocupă cu lucruri care sunt importante pentru tine.

Interviu de Laura Ștefănuț (follow): este Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media și este membră a presei alternative din România.

Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook