24 Minute
Violeta Alexandru a precizat că, după ce a vizitat mai multe instituții publice, a observat că există tendința de a gestiona până la nivel de ministru tot ce înseamnă informație de interes public, motiv pentru care informațiile sunt publicate cu întârziere. Ministrul a subliniat că punerea la dispoziția cetățenilor a informațiilor de interes public ar trebui să fie un proces tehnic, simplu, standard.
„Mi-am dorit să lucrez în această manieră, în care să deschid un dialog direct cu colegii mei. Structura pe care o conduc este atipică, mi-am asumat acest lucru, depinde de colaborarea cu ceilalți colegi din ministere, de aceea am și făcut un tur al ministerelor, după care am luat legătura cu societatea civilă. Pentru unii dintre colegi sunt convinsă sunt un personaj extotic, cred că aș greși îmbrăcându-mă într-o haină cu totul publică, prefer să rămân așa cum sunt. Mulți dintre colegii din minister aveau nevoie de o asemenea persoană pentru a verbaliza propriile lor neputințe de a pune în spațiul public înformațiile de interes public. De multe ori există tendința de politizare, de gestionare până la nivel de ministru tot ce înseamnă informație de interes public. Ori nu ar trebui să fie așa. Am dorit să am o privire tehnică asupra modului în care se practică transparența. Cu o echipă destul de redusă am reușit chiar în primele săptămâni să inventariem modul în care ministerele, prefecturile, primăriile și consiliile județene modul în care instituțiile publice înțeleg că dea accesul oamenilor la informațiile de interes public. Am nevoie să ne asumăm un mod de a lucra în acest domeniu în litera și spiritul legii. Din păcate nici măcar minimalul nu era afișat de anumite instituții publice din țară. Aparatul guverna pentru sine și mai puțin pentru oameni”, a mai spus Violeta Alexandru.
Ministrul a precizat că descentralizarea deciziilor ar fi un prim pas spre mai multă transparență.
„Descentralizarea decizilor cred că ne trebuie pentru a oferi cetățenilor informațiile de care ei sunt interesați. Acest semnal trebuie să îl dea noua conducere a ministerelor, dar și colegii din departamentele de specialitate trebuie să fie mai curajoși, să își asume rolul de profesionist și să fundamenteze un răspuns în baza spiritului legii 544, nu copleșiți de toate argumentele, cum se întâmplă, din păcate, cum nu se poate da o informație în spațiul public”, a spus ministrul.
Ministrul a precizat că informațiile referitoare la achizițiile publice, reprezintă o zonă asupra căreia se va apleca în detaliu. Mai mult, ministrul a subliniat că în acest moment există un sistem electronic unde sunt afișate procesul de atribuire și rezultatul final, nu și cum s-a executat efectiv achiziția. Violeta Alexandru s-a angajat ca până la începutul lunii februarie să înceapă publicarea acestor informații.
„Zona achizițiilor publice este una asupra căreia mă voi apleca în detaliu. În acest moment avem un sistem electronic care afișează aspecte legate de procesul de atribuire și rezultatul final, dar nu avem informații despre cum se execută. Putem prezuma inclusiv aspecte de ascundere intenționată a unor informații , dar am semnale că de multe ori se întâmplă dintr-o carență de afișare externă a acestor date. Ne propunem ca în perioada următoare, în primă instanță la nivelul ministerelor, să fie încărcate o serie de informații legate de modul în care se execută contractele de achiziție publice. Mandatul meu este să asigur transparența față de aceste informații. Până la începutul lunii februarie vom începe să afișăm aceste informații. Provocarea pentru mine este legată de instituțiile, autoritățile, regiile și companiile aflate sub controlul ministerului. Aici Guvernul a făcut deja un prim pas. Îmi propun ca în perioada următoare să discut cu aceste companii, ca să determin practicarea transparenței", a spus ministrul.
Pentru transparentizarea administrației publice, ministrul a precizat că a creat un set de recomandări care vor fi implementate prin ordin de ministru.
„Am creat un set de recomandări pe care la nivel de miniștrii le vom implementa prin ordin de ministru. Este vorba despre un set de documente care să permită o afișare standardizată a informațiilor de interes public. Pentru toate acestea am creat o propunere de fișă unică în care să fie dispuse și în egală măsură am făcut și un set de recomandări vis-a-vis de vizibilitatea lor. Afișarea lor trebuie făcută în același loc și în același format, astfel încât cetățenii să ajungă ușor la informații. Fiind standardizat se va face mai ușor diferența între cei care publică și cei care omit anumite lucruri.Informațiile de interes public vor fi strânse și într-un portal. Aici cancelaria prim-ministrului are un rol important, pentru că există o echipă tehnică care lucrează la acest portal în acest moment”, a mai spus Violeta Alexandru.
La Ministerul pentru relația cu societatea civilă sunt 16 angajați, iar volumul de muncă crește de la o zi la alta, a precizat Violeta Alexandru. De asemenea, ministrul a explicat că ministerul pe care îl conduce este unul de suport, care facilitează contactul între specialiștii din sistem.
Ministrul a precizat că nu a întâmpinat o opoziție demnă de menționat până la acest moment în mandatul său.
„Am găsit și bune practici. Încercăm să indentificăm corect problemele din sistem. Nu am simțit o opziție care să mă deranjeze, există o tendință de a-mi contraargumenta la optica mea de transparență totală. Per ansamblu nu am sentimentul că cineva se opune structural”, a mai spus ministrul.
Oficialul a precizat că nu se opune modificării legilor 544/2001 și 52/2003, dar a arătat că legea 52 pune cele mai mari probleme. Legea 52 se referă la transparența decizională în administrația publică, inclusiv la consultările cu societatea civilă pe care instituțiile publice sunt obligate să le facă.
„Legea 544 se referă la accesul de informații publice pe bază de solicitare, legea 52 la transperanța procesului decizional adică modul în care se întâmplă consultarea publică pe un proiect de act normativ. 52 mi se pare adevărata provocare. Nu respingem ideea de a crea niște norme metodologice de aplicare, nu resping nici ideea modificării celor două legi cadru. Mi-am luat un timp de o lună pentru a face această afirmație, timp în care am consultări cu societatea civilă. Sunt foarte multe autorități care stau bine. Sunt ministere care deja practică consultări publice. Ministerul Mediului, Consiliul Concurenței. Eu merg în aceste locuri pentru a da semnalul unor consultări care să aibă și rezultate, mă tem de situația mimării unor consultări pentru a te conforma legii. Va exista o platformă care va integra toate proiectele ministerului, mă asigur că va exista o rubrică în care ministerele vor face dovada consultării publice și vor prezenta opinii din partea societății civile”, a mai spus ministrul.
Întreabată dacă s-a gândit să renunțe la funcția de ministru, Violeta Alexandru a precizat că nu s-a gândit nicio clipă la acest lucru.
„Nicio clipă. Am sentimentul că suntem o echipă foarte unită, și care urmărește cel mai important obiectiv, cel al binelul cetățeanului și al transparentizării administrației publice", a spus ministru.
Ministrul pentru relația cu societatea civilă, Violeta Alexandru, a precizat că în acest moment se lucrează la centralizarea informațiilor de interes public într-un portal pe internet. Mai mult, fiecare instituție publică va fi obligată să publice toate informațiile de interes public pe site într-o rubrică standard.