Eugen Tomac: PMP va vota unele dintre legile considerate populiste

24 Minute

PMP va vota legi precum creșterea punctului de pensie cu 45%, dacă vor exista surse de finanțare, și se va opune pensiilor speciale pentru consilierii parlamentarilor, a anunțat deputatul Eugen Tomac, președinte executiv al PMP, care a precizat că legile populiste de pe ordinea de zi a ultimei sesiuni parlamentare vor fi analizate fiecare în parte, iar unele dintre ele ar putea fi susținute la vot de formațiunea pe care o reprezintă

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Tomac a spus că dintre legile care așteaptă să fie dezbătute în ultima sesiune, în marea majoritate care presupun un impact bugetar considerabil - pensii și indemnizații speciale pentru o serie de categorii de salariați -, unele ''sunt bune'', așa cum le-au inițiat parlamentarii PSD și PNL.

Din perspectiva alegerilor parlamentare, Eugen Tomac a arătat că, pentru partidul rezultat din fuziunea dintre PMP și UNPR, miza este obținerea unui scor electoral de 15%, alianțele postelectorale, în vederea formării majorității guvernamentale, nefiind încă stabilite.

Tomac a spus, în cadul emisiunii 24 de minute, de la Digi24.ro, că pentru PMP liberalii și social-democrații și-au dat măsura în Parlamentul care-și încheie în curând activitatea, unde, după alegerile din 2012, când cele două partide au candidat în alianța USL, nu au transformat în lege promisiunile din campania electorală din urmă cu patru ani.

Pe cine sprijină PMP în Parlament, în această sesiune aglomerată de legi populiste, iar după alegeri, în cazul în care va depăși pragul electoral, pe cine va ajuta PMP să formeze Guvernul, vom afla de la Eugen Tomac, președinte executiv PMP, în emisiunea ''24 de minute'', de pe Digi24.ro, de la ora 12.30.

Alte Recomandări