24 Minute
Președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, speră ca formațiunea sa să obțină 10% la alegerile parlamentare din decembrie și acest scor să îi permită să facă parte din majoritatea care va da premierul. El condiționează colaborarea cu PSD de impunerea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului.
PRU și-a propus să obțină 10% la alegerile parlamentare din 11 decembrie și peste 15% dacă fostul premier Victor Ponta se alătură formațiunii, a declarat, la Digi24, Bogdan Diaconu.
„Suntem convinși că PSD va fi partidul care va obține cel mai mare număr de voturi și este firesc ca primul-ministru să fie dat de PSD. Dar vom condiționa această nouă majoritate parlamentară după, 11 decembrie, de desemnarea ca prim-ministru a domnului Victor Ponta. Important este să scăpăm România de guvernul tehnocrat dictat de la Berlin și Bruxelles și orice fel de întelegere pe sub masă a domului Dragnea, Iohannis și cine îl mai dorește pe domnul Cioloș prim-ministru va fi sancționată atât de electorat, cât și de noi în viitorul parlament”, a spus Bogdan Diaconu.
El a insistat că nu l-a auzit încă pe președintele PSD, Liviu Dragnea, „să spună, cu subiect și predicat, că și-l dorește pe Victor Ponta prim-ministru al României”.
„Partidul România Unită va discuta orice fel de construcție parlamentară, orice majoritate, sub condiția desemnării lui Victor Ponta ca prim-ministru al României. Așteptăm și poziția domnului Dragnea. PSD nu va reuși să formeze o majoritate singur, nu va reuși să obțină 50 plus 1% din singur”, a apreciat Diaconu.
Potrivit liderului PRU, „în această bătălie pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, Partidul România Unită este și va fi alături deVictor Ponta și Victor Ponta alături de PRU”.
În ceea ce privește moțiunea de cenzură avută în vedere de PRU, Bogdan Diaconu a spus că textul va fi finalizat astăzi. „Am solicitat public atât președintelui Dragnea, cât și președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să se alăture acestuie demers și să demonstreze că nu mimează opoziția”, a mai spus acesta.
Președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, este invitatul ediției de astăzi a emisiunii „24 de minute”.