Zece ani de UE. România, între speranță și dezamăgire

Din Interior

Anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la înfiinţarea Uniunii Europene şi zece ani de când România este stat membru UE. A fost un deceniu complicat, plin de speranţă, dar şi de dezamăgiri, pentru mulţi români. Cât de europeni suntem, la un deceniu de la integrarea într-o uniune care, în prezent, se confruntă cu o criză fără precedent? Şi cu ce aşteptări uriaşe a pornit România pe acest drum?

O zi de primăvară, în parcul Herăstrău, din Bucureşti. Lângă „Monumentul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene", câţiva tineri îşi fac un selfie, mai multi turişti se opresc pentru o fotografie de grup, câţiva trecători, mai curioşi, citesc de pe plăcuţe cine sunt personalităţile onorate aici... Este greu de spus câţi dintre trecători ştiu istoria pe care o simbolizează acest ansamblu. Cu siguranţă, însă, pentru mulţi, monumentul aminteşte că, acum zece ani, pe 1 ianuarie 2007, România devenea oficial membră a Uniunii Europene.

De la speranță la dezamăgire

A fost un deceniu de la care milioane de oameni au avut aşteptări uriaşe. Dar şi un deceniu care a adus, pentru mulţi, dezamăgiri profunde. Înainte de 1 ianuarie 2007, România era o ţară cu totul diferită. Iar integrarea în Uniunea Europeană a fost primită cu speranţă.

„Ce să vă spun? Sunt fericit şi de-abia aştept să vedem cu toţii unde o să ajungem mai departe. Sunt sigur că o să fie bine şi totul o să fie OK! Suntem victorioşi ca întotdeauna!”

„O să fie un pic mai rău şi pe urmă o să fie mult mai bine!”

„O lume mai bună, bani mai mulţi!”

„Va fi o chestie "la pomul lăudat să nu te duci cu sacul". Deci ne vor aştepta pe toţi românii perioade destul de grele, pe undeva, legate de integrare şi de regulile pe care le fac”.

„Sunt cum nu se poate mai bucuros. Îmi doresc de foarte mult timp. Am vrut să fim în NATO, s-a întâmplat. Acuma am intra şi în UE. Mai rămâne diseară să bată Steaua!”

Steaua a pierdut în acea seară, cu 3-0, meciul împotriva echipei Olimpique Lyonnaise. Asta nu a scăzut însă entuziasmul românilor legat de integrare. După căderea comunismului, aderarea a fost proiectul comun în care au crezut milioane de oameni. Schimbarea s-a realizat, simbolic, peste noapte. Momentul a fost însă rezultatul unor negocieri întinse peste ani. Cifrele economice din prezent arată că nivelul de trai în România a crescut odată cu aderarea la UE. Dar şi că procesul nu a funcţionat pe măsura aşteptărilor.

„Sunt lucruri bune, sunt lucruri rele, per ansamblu bilanţul este pozitiv. Dar cred că trebuie să vorbim despre ambele aspecte. A crescut nivelul de trai, sigur că da. Salariile s-au triplat, PIB-ul pe locuitor a crescut cu vreo 70%. Nu este mai rău decât era înainte. Ca să subliniez şi partea mai puţin fericită a lucrurilor, aş spune că fondurile europene, pe care mulţi le-au văzut ca pe marele bonus al integrării, tocmai acestea s-au dovedit a fi partea dezavantajoasă a integrării, pentru că, în ciuda lor sau chiar din cauza lor, disparităţile regionale din România au crescut. Am putea spune că UE a avut o înţelegere greşită asupra României. Nu eram atât de buni pe cât au crezut ei că suntem. Ne-au supraestimat. În realitate, calitatea oamenilor politici, a guvernanţei de aici a fost mult mai proastă decât am crezut noi sau ei”, a explicat economistul Bogdan Glăvan.

Pe plan economic, integrarea europeană a adăugat un plus de 62 de miliarde de euro PIB-ului României. Aderarea a însemnat şi atragerea de fonduri europene, în valoare de 39,9 miliarde de euro. Salariul mediu net a crescut de la 312 euro net în 2007 la 459 euro net în 2016.

Cu toate aceste creşteri, românii au rămas la coada Europei când vine vorba puterea de cumpărare şi sunt printre cei mai slab plătiţi angajaţi. Mai mult, trei milioane de români au plecat din ţară în ultimul deceniu. Aceşti imigranţi au trimis acasă 52 de miliarde de euro. În urma lor, românii care au rămas acasă continuă să se confrunte cu infinite scandaluri de corupţie. A fost un deceniu complicat.

„Pentru foarte multă lume aderarea la UE trebuia să fie un act magic şi peste noapte toate lucrurile vor deveni mult mai bune, ceea ce, cu siguranţă, nu este posibil. Cred că viziunea de ansamblu asupra societăţii e că suntem mai bine decât eram acum zece ani. Modul în care noi am intrat în UE a fost, în mod fascinant, singurul moment în care toată România şi toată lumea a vrut exact acelaşi lucru. De la politicieni, funcţionari publici, imensa majoritate a populaţiei, toată lumea a dorit să aderăm la UE. Însă, în acealşi timp, după ce acest lucru a fost consumat şi am intrat, am rămas încă în postura de musafiri, de invitaţi. Nu cred că ne-am asumat că suntem şi proprietari, suntem şi membri ai acestui club”, a spus antropologul Radu Umbreș.

Zestre pentru Europa

Statisticile economice nu arată cum au trecut, unii români, de la speranţă la dezamăgire. Sau dacă vieţile lor au decurs aşa cum şi-au imaginat. Acum zece ani, entuziasmul era atât de mare, încât unii au simţit nevoia să imortalizeze momentul. La acea vreme, Adrian Cristea lucra în televiziune şi scria impresii pe un blog personal. S-a gândit, în pragul integrării, să lanseze, alături de alţi trei bloggeri, o provocare online. Au creat o capsulă a timpului, virtuală, numită „Zestre pentru Europa".

„Evenimentul ăsta risca să nu fie documentat, pentru că nu era ca la Revoluţie, când s-a filmat când s-a tras cu puşca, sau ca la, nu ştiu, când au venit minerii în Bucureşti şi „au plantat panseluţe", unde toată lumea a filmat. Aici te duceai la Revelion şi a doua zi te trezeai la o ciorbă de potroace, erai în UE. Ne-am gândit că momentul ăsta decembrie 2016 ar putea fi încapsulat, băgat într-o capsulă a timpului. Îi invitam pe toţi cei care aveau blog, să ne trimită România aşa cum o văd ei, la momentul ăla, decembrie 2006, înainte să intrăm în UE”, a explicat bloggerul Adrian Cristea, inițiatorul proiectului.

În „Capsula timpului", românii au adunat impresii despre ce îi aştepta în Uniunea Europeană. Unii au postat fotografii cu maşina Dacia. Alţii au scris despre tradiţii. Câţiva şi-au transmis mesaje, pentru viitor.

„A fost o emulaţie extraordinară. Toată lumea voia într-adevăr să facă un stop în istorie acum şi, marea nebunie, să vedem peste zece ani ce se întâmplă. Nu ştiam ce ne aşteaptă. Eu ce mă aşteptam atunci? Intrăm în Europa, OK, ce pot să obţin? Păi, pot să mă plimb fără viză. De atunci m-am plimbat fără viză, nu-i nicio problemă. Mai aşteptam oportunităţi de business, ca să zic aşa. Şi uite că eu, vorbesc la nivel personal, m-am folosit de ele. Am făcut un proiect, pe care l-am prezentat, se pare că convins, am accesat nişte bani europeni. S-au făcut nişte lucruri, dar, vorbesc în numele meu, eu aş fi aşteptat mai mult. Cred că la nivel general, percepţia mea e că e o uşoară doză de dezamăgire. Sunt Românii paralele, una este România citadină, şi mai ales în Bucureşti. Ai ieşit, la ţară, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Nu mai vorbesc că n-avem autostrăzi, n-avem...”, a adăugat Adrian Cristea.

Printre mesajele publicate în „Capsula timpului", cele ale Ruxandrei Drăgan, din Bucureşti, au o notă aparte. Ruxandra şi-a imaginat ce îi va aduce viaţa în deceniul care a urmat. În 2007 locuia într-un apartament mic, nu era căsătorită, iar fiul ei, Alexandru, nu venise încă pe lume. Avea mari aşteptări de la ce urma. Ruxandra şi-a recitit mesajele dinaintea integrării europene şi a făcut un bilanţ.

Ruxandra Drăgan: „Dragă, Rux, Mă întreb ce faci… Mă întreb cât de caldă sau cât de friguroasă e iarna acum… Mă întreb dacă de Crăciun a nins… Mă întreb dacă te-ai schimbat în vreun fel… Mă întreb cine o fi preşedintele României… Mă întreb dacă s-au mai schimbat actorii de pe scena politică… (...) Mă întreb dacă Rolling Stones a venit în România… (...) Mă întreb cum mai sună muzica românească… (...) Mă întreb dacă ai schimbat apartamentul de 2 camere… Mă întreb dacă ţi-ai luat motor… (...) Mă întreb pe unde v-aţi mai plimbat în tot acest timp, ce-aţi mai vizitat… Mă întreb dacă-mi vei da vreun răspuns… în ianuarie 2012"

Reporter: Cum ţi se pare când citeşti asta acum?

Ruxandra Drăgan: Mi se pare un pic copilărească, dar multe lucruri de aici le-am bifat. Bine, hai să spun că la prima parte încă mai avem de lucrat. Să schimbăm actorii de pe scena politică, pentru că unii s-au întors. Dar, în rest, da... nu s-au schimbat multe. Mai am UK-ul de vizitat, care tocmai a ieşit din UE... Deci, o să-mi trebuiască paşaport.

Pe lângă planuri personale, Ruxandra a mai scris un mesaj pentru „Capsula timpului”, despre cum îşi imagina România în Uniunea Europeană. Aici, însă, bilanţul a dat cu minus.

Ruxandra Drăgan: „Sigur vom călători mai uşor. Poate oamenii vor accepta să se schimbe". "poate se va mai diminua corupţia; poate va fi mai uşoară deschiderea unei afaceri; poate legile vor fi la fel pentru toţi, indiferent de funcţii, bani, statut social; poate produsele ce vin din Uniunea Europeană se vor ieftini; poate vor dispărea de pe piaţă produsele contrafăcute şi cele periculoase pentru sănătate; poate se va moderniza sistemul sanitar; poate sistemul de învăţământ românesc va găsi în sfârşit o cale dreaptă şi sigură de a se dezvolta, poate Bucureştiul va redeveni Micul Paris; poate se va stopa distrugerea pădurilor din jurul Bucureştiului; poate produsele fabricate în România vor fi mai bune din punct de vedere calitativ"...

Reporter: Aşteptări mari...

Ruxandra Drăgan: Da! Văzând acuma, nu ştiu câte... Dar eu am spus aici că "la cum ne-am mişcat până acum, aş paria pe vreo 10-15 ani". Deci după calculele mele, mai avem vreo cinci ani. Aşteptările legate de intrarea în UE, ale mele personal, nu erau legate de economie sau ceva. În momentul respectiv interesele mele erau călătoriile. Şi într-adevăr, integrarea în UE m-a ajutat foarte mult că n-am mai avut nevoie de vize, de invitaţii şi alte lucruri. Din punctul meu de vedere s-au schimbat multe. Cred că intrarea în UE ne-a ajutat individual. Poate dacă n-am fi intrat în UE, salariile ar fi rămas la un nivel mai mic. Eu personal mă simt bine aşa că fac parte din Europa.

Reporter: Pentru fiul tău, tu ce-ţi doreşti de la UE?

Ruxandra Drăgan: Pentru el îmi doresc, dacă se poate, să aibă parte de nişte conducători de încredere. Să trăiască într-o lume şi mai bună dacă se poate şi într-o Românie în care să avem totuşi un sistem sanitar european şi un conducător european şi partide europene dacă se poate şi tot aşa.

Românii continuă să aibă încredere în UE

Potrivit ultimului Eurobarometru, încrederea românilor în Uniunea Europeană continuă să fie peste media europeană: 52%, față de media din celelalte state, de 36%.

„Este remarcabil că euroscepticismul românilor este unul dintre cele mai scăzute din UE. România, ca ţară, şi cetăţenii României sunt printre cei mai mari suporteri ai UE. Însă, da, există un scepticism. Nu ştim în ce măsură acestea sunt forme de scepticism împotriva UE sau sunt scepticism faţă de modernitate, faţă de drumul istoriei, faţă de valori liberale, universale, umane şi nu neapărat faţă de valori europene”, a explicat antropologul Radu Umbreș.

Primii români cu pașaport european

Tinerii născuţi în preajma aderării la Uniunea Europeană fac parte din prima generaţie care a cunoscut România doar ca stat membru UE.  Sunt primii români născuţi cu „paşaport european". Am vrut să aflăm cât de mult le pasă însă copiilor de astăzi de acest statut. La şcoala Sfinţii Voievozi din Bucureşti, lecţiile au, uneori, o perspectivă europeană. La clasa a VIII-a se discută, de exemplu, despre avantajele şi dezavantajele integrării europene. Consilierul şcolar Luana Ioniţă vrea să afle dacă elevii cred în valorile europene.

Dialog consilier şcolar-elevi:

Consilier: Aşa, cu valorile astea, cum ar fi?

Elevă: Practic ar trebui să fie o societate foarte bine organizată.

Consilier: Bine organizată, bine structurată. Cum ar mai fi?

Elev: Corectă!

Consilier: Corectă, super! E nevoie de valori. Eu mă bazez pe voi. Că uite, mâine, poimâine... Când aveţi drept de vot? Peste câţi ani?

Elevi: Patru, chiar trei!

Consilier: Chiar trei unii dintre voi. Mă bazez pe voi să avem o societate viitoare bazată pe valori. Voi ştiţi că noi acum avem o mare dilemă legată de UE. Ce s-a întâmplat? Ceva ce ne pune pe gânduri un pic...

Elevi: Brexit!

Consilier: Aşa. Care a fost picătura care a umplut paharul acolo, ce n-au înţeles ei? Ce s-a întâmplat?

Elevă: Cred că au păţit şi emigraţiile astea, că toată lumea venea la ei în ţară şi le luau joburile.

Consilier: Mai există probleme stringente care se întâmplă acum la nivel mondial şi care determină schimbări în UE?

Elevi: Terorismul...

Consilier: Terorismul, aşa. Credeţi că putem să punem aşa un semnal egal între migraţie şi terorism?

Elevă: Nu întotdeauna. E o percepţie greşită că doar cei care migrează sunt terorişti.

Elev: Şi nu poţi să ştii niciodată care dintre ei este terorist şi care nu.

La clasele mai mici învaţă copii care s-au născut odată cu integrarea europeană a României. Au apucat să călătorească doar cu buletinul, la vârste la care părinţii lor nici nu visau la aşa ceva.

Dialog învăţătoare-elevi:

Învăţătoare: Văd că ai adus ceva. Ia să vedem, cine ştie? Hai, aţi şi vizitat unii dintre voi. Cine a vizitat, cine a fost? Anca, da. Poftim. Când eram eu în clasa a IV-a, eu n-am putut să merg unde aţi călătorit voi, nici în Italia, nici în Franţa... Voi credeţi că e bine să fim şi noi cetăţeni europeni, cum sunt şi ceilalţi?

Elevi: Daaa!

Efectele migraţiei din ultimii ani şi-au pus amprenta pe educaţia acestor copii. Este greu să găseşti, în clasa a IV-a, un elev care să nu aibă rude sau cunoştinţe care au plecat la muncă în străinătate.

Dialog reporter-elevi:

Reporter: Câţi dintre voi aveţi rude sau cunoştinţe care lucrează în străinătate?

Elevă: Eu am o verişoară care a mers să facă studiile.

Elevă: Eu am prieteni care sunt în alte ţări.

Reporter: Au plecat mulţi români, nu?

Elevă: Da.

Reporter: Dar de ce? Te-ai întrebat vreodată?

Elevă: Deoarece acolo era altă viaţă...

Elevă: Eu ştiu... pentru civilizaţia din alte ţări. Pentru că spun că acolo e mai curat pe străzi... Mai multă civilizaţie în general.

Reporter: Şi tu ce crezi despre asta?

Elevă: Păi, este posibil. Dar şi noi dacă vrem putem să facem să fie ca şi la ei, să fie civilizat.

Unul dintre principalele efecte ale integrării europene a fost emigraţia a aproape trei milioane de români. Aceştia au trimis peste 50 de miliarde de euro în ţară, însă au lăsat un gol pe piaţa muncii. Efectele se văd pe întreg teritoriul ţării. Mai ales în felul în care oamenii modelează mediul în care trăiesc.

„În terenul meu, ca antropolog într-un sat din nord estul României am lucrat chiar ca muncitor în construcţii alături de un migrant care s-a întors din Grecia. Odată cu intrarea în UE şi faptul că mulţi săteni au plecat de acolo a fost o explozie a construcţiilor. Şi nu numai a construcţiilor, a bunurilor de consum, a felului în care oamenii se îmbracă, ce fel de telefoane au, ce fel de maşini conduc, dar şi ce fel de munci practică. E o întrebare dacă cumva intrarea în UE schimbă tradiţiile, "Ce ne mai rămâne românesc?". Şi dacă te uiţi la case putem vedea o paletă largă de fenomene. Ai un modernism uneori, un modernism abstract în mediul rural. Lifturi! Chestii care sunt clar imitaţii ale Vestului. Dar ce am remarcat exact în satul meu e că începeau să regândească conceptul de tradiţional. Lucram cu acest meşter. Se gândea la pridvoare, la porţi şi cum se putea să le facă folosind unelte de sute şi mii de euro, păstrând însă tradiţia, într-un fel reinventând tradiţia, încercând să facă ceva tradiţional. Satul pe care eu îl cunosc arăta mai bine, ca şi România, decât acum zece ani. Însă, în continuare, este pentru România un sat sărac. Şi în interiorul unui sat şi între sate şi la nivelul întregii Românii există cel puţin două viteze”, a spus antropologul Radu Umbreș.

Satul care a atras 24 de milioane de euro, fonduri UE

Felul în care arată mediul rural este cea mai bună dovadă a modului în care a fost implementat proiectul european în România. Comuna Ciugud, de lângă oraşul Alba Iulia, a devenit, în ultimii ani, exemplul cel mai clar că mediul rural se poate dezvolta prin fonduri europene. Localitatea a atras 24 milioane de euro, fonduri UE. Este satul cu cel mai mare grad de absorbţie al banilor europeni. Ciugud a fost printre primele localităţi din ţară cu drumuri agricole asfaltate şi piste pentru biciclişti. Primăria a amenajat o zonă industrială, cu investiţii de circa zece milioane de euro şi 1.000 de locuri de muncă. Şi sunt doar câteva dintre proiectele derulate aici.

Primarul Gheorghe Damian: Majoritatea sunt pe fonduri europene la noi, să ştiţi. Aici în spate este o microcentrală cu o eoliană, cu un grup de panouri solare, o investiţie de un milion de euro, derulată de Politehnica Timişoara. La ora actuală nu există casă în comuna Ciugud să nu aibă apă curentă, canalizare, gaze naturale, internet. Nu ştiu... ce ar mai trebui să vă spun? Avem internet wireless în toate satele. Am asfaltat toate străzile din comuna Ciugud, am dotat expoziţia etnografică şi centrul de zi pentru persoane vârstnice. Am fost prima comună din România care am asflatat drumuri de câmp. Drumurile acestea deservesc undeva la 2.000 de hectare de teren arabil. Oamenii merg la câmp pe asfalt, da!

Reporter: Ar fi fost posibilă dezvoltarea asta fără să fim membri în UE?

Primarul Gheorghe Damian: Categoric nu. Am fi avut nevoie de veniturile noastre proprii pe următorii 100 de ani să facem ce am făcut cu bani europeni.

Ciugud a devenit un magnet pentru tinerii din mediul urban care caută liniştea de la ţară, dar şi confortul de la oraş. Este singura comună din judeţul Alba unde populaţia a crescut, de la 2.700 la 3.200 de locuitori. Alexandru Pal, un tânăr profesor de muzică, şi-a construit o casă la Ciugud, unde trăieşte acum cu familia.

„Tot ce avem ca utilităţi, canalizare, apă, în afară de două drumuri, toate din comună sunt asfaltate, plus toate drumurile de exploatare forestieră, pe câmp, prin pădure, toate sunt asfaltate cu fonduri europene. Vă spun sigur că dacă nu ar fi fost fondurile europene nu că nu m-aş fi mutat eu, dar nu s-ar fi mutat nimeni, pentru că n-ar fi existat posibilitate financiară pentru o astfel de extindere de reţea pentru apă, pentru curent”, a explicat Alexandru Pal.

Comuna Ciugud rămâne un exemplu despre cum fondurile europene pot modela o comunitate. Paradoxal, însă, în loc de felicitări, mediul politic a transmis, în iarna anului trecut, un altfel de semnal spre localitate. Cu sau fără rezultate, primarul a fost dat afară din partid (PSD), în urma unui conflict la nivel judeţean.

„Aşa au decis. De fapt preşedintele partidului, colegii nici nu cred că au ştiut ce au votat, aşa, în prag de, la miez de seară, cumva, fără să fiu anunţat ce se întâmplă. Ştiţi care e problema? Crezul meu, social democrat, nu mi-l poate schimba nimeni, da? Mai au curajul să vorbească despre "marea familie PSD". Ori, într-o familie, eu ştiu că oricât de mult ai greşit, te cheamă, te pune la masă, ai dreptul să spui ce ai greşit. Şi un criminal în serie are dreptul la un avocat, nu că "Stai, că tu eşti prea bun pentru noi. Du-te de aici!". Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, a spus edilul.

La mai puţin de 50 de kilometri distanţă de comuna europeană Ciugud, este comuna Râmeţ, tot din Alba. Aici, realitatea este cu totul alta. În acest peisaj de vis, din Munţii Apuseni, un loc cu un potenţial turistic uriaş, se ajunge pe un drum plin de gropi. Zona este defavorizată. Satele sunt depopulate şi îmbătrânite. Iar investiţiile europene sunt rarităţi. Şi totuşi, şi în acest loc uitat de lume dai de indicatoare care arată că ne aflăm totuşi în Uniunea Europeană. Deşi, la Râmeţ, încă se mai trăieşte şi munceşte ca acum 100 de ani, cu carul tras de boi.

„Tinerii o iau şi se duc pe lume! În loc să steie şi să lucre la pământ. A rămas pustii, s-a-mpădurit. (...) Apoi au plecat la străinătate şi ştii ce-i mănâncă norocul pe unde au plecat. Spun că-i mai bine pe acolo, câştigă mai mult. Că aicea nu câştigă. Nu se plăteşte. Şi de ce nu se plăteşte, noi nu putem să ştim. Dumnezeu ştie ce-i cu România noastră!”, a spus o bătrână din sat.

În prezent, investiţiile sunt aproape invizibile în comuna Râmeţ. Primarul susţine că, în ciuda frumuseţii zonei, comunitatea este în declin. Populaţia a scăzut de la 3000 de locuitori, la aproape 600, în ultimele trei decenii. Zona Munţilor Apuseni, din judeţul Alba, este una dintre cele mai afectate de fenomenul depopulării şi al îmbătrânirii populaţiei.

Primarul Vasile Raica: Investitorii sunt foarte puţini, foarte puţini. Avem câteva căsuţe de vacanţă, ne bucurăm şi de alea.

Reporter: V-au ajutat aceşti 10 ani de când suntem cetăţeni europeani?

Primar Vasile Raica: Da, cu sbuvenţiile de la APIA. Aici am avut un mare noroc, că de nu erau aceste subvenţii, exodul era şi mai mare. Ar fi nevoie de mai mult. Dar ne oprim la punctaj, fiind o comunitate cu o populaţie mică, la apă-canal nu ne mai încadrăm la celelalte sate, casele sunt răsfirate pe dealuri, pe văi...

Reporter: Cu cât a scăzut populaţia?

Primarul Vasile Raica: A scăzut drastic. Acum suntem undeva la între 550-600(...) Am avut undeva la 2800-3000! Prin anii 80, 75, 70.

Reporter: Aveţi sate complet goale acum?

Primarul Vasile Raica: Avem satul Cheia.

Bucureșteanul care s-a mutat în pustietate

Satul Cheia nu a dispărut însă complet. Pe un drum anevoios, de-a lungul unui râu de munte, izolat, prin Cheile Geogelului, ajungi acasă la singurii locuitori din acest cătun care refuză să devină istorie.

Gabriel Suliman este un bucureştean care s-a îndrăgostit de aceste locuri pistoreşti. A decis în urmă cu trei ani să lase viaţa din Capitală şi să se mute la Cheia, împreună cu soţia şi cei doi copii. A vândut tot ce avea şi a investit într-un teren şi în reabilitarea unor case tradiţionale. Gabriel duce acum o viaţă liniştită în Apuseni. Creşte animale şi păsări, face agricultură. Nu a renunţat însă la orice urmă de confort urban: produce curent electric, cu ajutorul râului din apropiere, cât să aprindă un bec sau să-şi încarce tableta. Are semnal la internet şi se informează despre viaţa în sălbăticie.

„Eram un tip cât se poate de normal şi de inclus în viaţa Bucureştiului. Am ajuns aici (...) Şi am zis "Doamne, cum ar fi să mă trezesc eu de acum încolo aici în fiecare dimineaţă şi să am această panoramă", asta raportat la ceea ce vedeam eu din apartamentul din Bucureşti. Adică blocuri comuniste. Şi am zis "Da, ăsta tre să fie". Nu ştiam absolut nimic. Adică habar n-aveam să bat un cui. Când mi-am cumpărat o drujbă, am citit două nopţi manualul de utilizare, că ce-i aia? Ce se întâmplă cu ea? Eu fiind capul familiei, pe mine cade greul, că e şi o muncă brută. Mergi în pădure, du-te pe coastă, taie un fag, mi-am luat un cal, mi-am zis "Calul e sfânt aici". Mulţi au zis "Ia-ţi un ATV"! Nu, calul stă pe picioarele lui aici. Cu el poţi să aduci bagaje de 150 de kilograme, în desagi. După cal, mi-am luat capre, mi-am luat găinile. Am încercat să fac şi grădinărit. Ai nevoie de toate lucrurile astea. Începând de la zero! Trebuie să-ţi construieşti o casă. Trebuie să ai grijă de copii, trebuie să ai grijă de animale, trebuie să te duci la coasă. Trebuie să ai grijă de găini, să nu ţi le ia uliul, vulpea. Trebuie să muţi capra! Toate lucrurile astea! "Gabi, dar tu ştii să mulgi?", "Nu", "Păi, şi atunci cum faci?"... "Mă uit pe net!" ”, a explicat Gabriel Suliman.

În Cheia nu se poate ajunge cu maşina, ci doar pe un traseu montan. Copiii familei sunt, pentru moment, educaţi acasă. Părinţii au ajuns însă la o înţelegere cu o şcoală dintr-un sat din apropiere şi copiii pot frecventa orele, cu pauze, atâta timp cât se pregătesc suplimentar. Gabriel spune că a ales însă traiul ăsta izolat pentru că ar fi mai sănătos. Dar şi că s-a gândit cum poate face să renască o parte din aceste zone uitate.

„Ce e grav este că se pierd rădăcinile. Şi se naşte următoarea generaţie, cum sunt copiii mei, şi or să creadă că viaţa a apărut într-o cutie de beton, în centrul Bucureştiului. Zona asta face parte din UE mai degrabă ca teritoriu. Însă UE nu cred că are habar despre rădăcinile culturale, pentru că, la urma urmelor, ăsta este capătul unei istorii de-a noastră, de-a românilor”, a adăugat Gabriel Suliman.

Gabriel a gândit la Cheia un proiect turistic. Vizitatorii ar putea să petreacă aici ca acum câteva sute de ani. Ar sta în case cu acoperişuri de paie, încălzite cu sobe din lut, departe de tot ce înseamnă tehnologie şi zgomot. A fost însă surprins să vadă că nu există, practic, finanţare europeană pentru astfel de idei.

„Dacă îi ceri UE finanţare pentru conservarea unor case de la 1800, cu acoperiş de paie, ei n-or s-o găsească în şablonul lor. Şi or să zică „păi, ce e aia, că noi nu avem aşa ceva în UE. Nu, nouă dai ţiglă, cărămidă, cu fundaţie de beton de două metri şi cu apă potabilă, care să îndeplinească anumite...”. Ar trebui să accepte, în momentul în care oferă pentru fiecare ţară anumite fonduri, domnule, oamenii ăia, românii ăia, dacă au aşa ceva acolo şi dacă ei pot să valorifice, hai să vedem, că avem experţi destui. Hai să facem un tabel pentru ei. Ori nu vor să înţeleagă, ori habar n-au, nimeni nu le spune despre lucrurile astea. România are un potenţial extraordinar în a valorifica două lucruri: cultura şi locurile acestea. Până nu e prea târziu”, a explicat Gabriel Suliman.

Bucureștiul, o speranță ratată?

Dacă satul românesc pare că a fost dat uitării, în marile oraşe s-a construit haotic, într-un ritm ameţitor. Dezvoltarea infrastructurii rămâne însă un capitol neîndeplinit, la 10 ani de la aderare. Din anul 1989 până în prezent, în România s-au construit doar 570 de kilometri de autostradă. Este o realitate frustrantă. Bucureştiul, însă, este oglinda fidelă a stilului „unic" în care România s-a dezvoltat în ultimul deceniu.

Zona Aurel Vlaicu, Bucureşti. Unul dintre punctele unde s-a construit intens. Contrastele, uneori absurde, te lovesc la tot pasul. Arhitectul Bruno Andreşoiu crede că există totuşi farmec în acest haos.

„Arată a un anumit tip de oraş european, dacă vrei, cred că ăsta e de fapt farmecul pe care foarte mulţi europeni o apreciază. Această incoerenţă aparentă a lucrurilor. Îmi place foarte mult cadrul ăsta că în prim plan este gărduţul ăsta odios, care e una dintre obsesiile edililor noştri. În spatele nostru sunt o mulţime de lucruri care ne spun ce s-a întâmplat cu Bucureştiul în ăştia ultimii zece ani.

Există pe deoparte blocurile astea moştenire a regimului socialist, există dezvoltările noi, care sunt în mare parte dezvoltări private, nu sunt dezvoltări care să ţină de administraţia locală şi se vede pe fundal şi pasarela, care este altă obsesie a edililor, să facă căi de rulare cât mai multe pentru maşini. E un oraş coşmar, e un oraş cumplit pentru oameni, pentru că în oraşele europene paradigma s-a schimbat de câteva zeci de ani. Şi oraşele trebuie să fie prietenoase cu omul. Cu omul, nu cu maşina. Calitatea vieţii, care ţine nu numai de sănătate, ci şi de confortul uman propriu-zis, este pusă pe ultimul loc. La noi în continuare se proiectează ca în anii 60, ca în anii exploziei automobilistice, e foarte important să aducem maşinile, să ajungă maşinile peste tot...

Am făcut şi noi "un pistă de bicicletă", după norme, cea de pe Calea Victoriei, dar în rest e jale, iar trotuarele, de asemenea... Cred că în primul rând e ignoranţă, sunt varii interese care se ciocnesc şi atunci din coliziunea lor rezultă această zonă ceţoasă în care nu se poate întâmpla nimic. Şi este această inerţie cumplită a administraţiei, care cred că este motivată de ignoranţă. Ca să nu spun prostie”, a explicat arhitectul Bruno Andreșoiu.

Întrebat cum ar caracteriza Bucureștiul după zece ani de UE, răspunsul arhitectului a fost: „o speranță ratată, deocamdată”.

Poate depăși România criza UE?

În plin proces de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, afectată de un val de refugiaţi şi de ameninţări teroriste fără precedent, Uniunea Europeană se confruntă cu o criză. România, ca stat membru, nu poate să treacă neafectată de aceste realităţi. Iar la nivel naţional, unii specialişti cred că este nevoie de un nou proiect de ţară, pentru a trece la următorul nivel.

„Aş spune că este în beneficiul României să rămână în Uniune. România a avut un proiect, da? Am avut un proiect de ţară, aderarea la UE, care a presupus acest târg, facem nişte reforme ca să fim admişi. Şi am fost admişi. Cred că în continuare avem nevoie de o asemenea miză. Toate reformele, toţi paşii, s-a realizat doar din cauză că am fost forţaţi. Adică, „doar cu biciul". În rest, în România nu s-a făcut treabă niciodată, pentru că asta este calitatea noastră şi tradiţia noastră politică. Foarte balcanică, primitivă i-aş spune şi puternic marcată de corupţie, de o corupţie sălbatică. Şi atunci paşii pe care i-am făcut înainte au fost sub influenţa pozitivă a Occidentului”, a spus economistul Bogdan Glăvan.

„Ar fi greu să ne gândim cum era România dacă nu era membră UE. (...) Dar dacă ne gândim cum ar fi fost dacă România ar fi fost ca Serbia sau ca alte ţări care poate acum 20 de ani erau ca România şi care n-au intrat în UE, cred că ne putem gândi că schimbările au fost majoritar pozitive”, a adăugat antropologul Radu Umbreș.

Românii rămân, după un deceniu, printre cetăţenii care au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană. România rămâne însă ţara în care peste o treime dintre cetăţeni sunt supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, potrivit Eurostat. Dacă nivelul economic nu este cel la care sperau, ceva pare să se fi schimbat la nivel de mentalitate. Imaginile cu sute de mii de oameni care au protestat paşnic faţă de încetinirea luptei anti-corupţie, la începutul acestui an, au fost văzute, pe întreg mapamondul. În ochii multora, Estul a devenit pentru câteva săptămâni centrul „Bătrânului continent" și un exemplu de democraţie pură europeană.