Cele mai importante evenimente petrecute pe 8 mai:
1945 - GERMANIA NAZISTĂ CAPITULEAZĂ
Al Doilea Război Mondial în Europa ajunge la final. Tratatul de capitulare al Germaniei naziste, semnat în aceeași zi, intră în vigoare. Aliații erau învingători.
Între 70 și 85 de milioane de oameni au murit din cauza războiului și a efectelor acestuia, adică 3% din populația planetei în 1941. Este cel mai distructiv război din istorie.
Totuși, URSS și sateliții ei au celebrat și celebrează victoria pe 9 mai. Capitularea a intrat în vigoare la 23:01 ora Europei Centrale. La Moscova, era după miezul nopții.
1980 - O BOALĂ TERIBILĂ E ÎNFRÂNTĂ
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat oficial că una dintre cele mai periculoase boli din istoria omenirii era oficial eradicată. Este vorba de variolă.
Variola era cunoscută încă din perioada Egiptului antic. A ucis un număr uriaș de oameni. Doar în ultimul secol de existență, variola a omorât 500 mil. de oameni.
Este singura boală umană care a fost eradicată vreodată. A fost rezultatul unei campanii globale de vaccinare. Ultimul caz natural de variolă a fost în 1977, în Somalia.
1429 - FATA CARE A SALVAT FRANȚA
O armată franceză reușește să ridice asediul englez asupra Orleans. Orașul strategic era sub asediu de 6 luni. În fruntea armatei Franței era tânăra Ioana D'Arc.
Avea doar 17 ani și niciun pic de experiență militară. Dar i-a spus regelui Franței că a primit misiunea divină de a salva țara. Orleans a fost prima ei victorie.
Istoricii spun acum că dacă englezii cucereau Orleans, ar fi câștigat războiul de 100 de ani. Ioana D'Arc a devenit și încă este o eroină pentru toată Franța.