Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 7 octombrie

Data publicării:
rggee

1883 - REȘEDINȚĂ DEMNĂ DE UN REGE

Castelul Peleș din Sinaia a fost inaugurat acum 140 de ani, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Suveranul a plătit castelul din fondurile sale private.

Construcția a durat 10 ani. Castelul Peleș era atunci lângă graniță. Dar Carol I știa că, după mult-dorita unire cu Transilvania, Peleș va ajunge în centrul țării întregite.

Aspectul castelului Peleș este inspirat din cel al castelelor germane. Clădirea și domeniul din jur se află și astăzi în proprietatea privată a Familie Regale a României.

2001 - RĂZBOI CONTRA TERORISMULUI

După ce talibanii au refuzat să îl predea pe liderul terorist Osama bin Laden, principalul suspect în cazul atentatelor din SUA, americanii și aliații lor au atacat Afganistanul.

Regimul taliban de la Kabul a căzut până la finalul anului. Dar forțele occidentale vor lupta încă 20 de ani împotriva unei insurgențe conduse de talibani și de al-Qaida.

Osama bin Laden, ținta inițială a invaziei, a fost găsit și ucis în 2011, dar în Pakistan. Războiul din Afganistan a fost cel mai lung război din istoria Statelor Unite.

2006 - RĂZBUNAREA TIRANULUI

Jurnalista Anna Politkovskaia, unul dintre cei mai vocali și cunoscuți critici ai lui Vladimir Putin, a fost împușcată și ucisă în apartamentul său din Moscova acum 17 ani.

După lungi procese, doi ceceni au fost condamnați pentru asasinarea Annei Politkovskaia. Dar nu se știe nici până în prezent cine a ordonat și plătit crima.

Anna Politkovskaia, fiica unor diplomați sovietici de
origine ucraineană, era renumită pentru articolele sale,
în care numea Rusia un stat mafiot condus de Putin.

1950 – MISIUNEA MAICII TEREZA

În orașul indian Calcutta, Maica Tereza deschide "Misionarii Carității", o organizație religioasă dedicată ajutorării gratuite a celor mai săraci și nevoiași.

Organizația este deschisă doar femeilor. Toate poartă același veșmânt alb cu dungi albastre pe margine. În prezent, sunt peste 5.000 de femei în acest grup.

Misionarii Maicii Tereza depun jurăminte de castitate, sărăcie și obediență. Organizația a fost susținută și de prințesa Diana. Maica Tereza a fost sanctificată în 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”