Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 28 iulie

Data actualizării: Data publicării:
digistoriaaaa

1984 - PERFORMANȚĂ SPORTIVĂ

În orașul american Los Angeles, acum 39 de ani, s-a deschis una dintre cele mai controversate ediții ale Jocurilor Olimpice. Țările din Blocul Estic au lipsit.

A fost riposta pentru decizia aliaților Statelor Unite de a nu participa la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980. Dar România s-a opus URSS și a trimis o delegație în SUA.

Așa că, la finalul competiției, delegația României a fost pe locul doi la medalii, după SUA. Sportivii români, în lipsa celor din URSS, au luat 53 de medalii, inclusiv 20 de aur.

1945 - CEA MAI ÎNALTĂ CLĂDIRE, LOVITĂ DE AVION

Un bombardier american cu două motoare B-25 a lovit Empire State Building din New York. Impactul a lăsat o gaură de 5,5 m pe 6 m între etajele 78 și 80 ale clădirii.

Unul dintre motoarele avionului a trecut prin zgârie-nori și a căzut la 300 m depărtare, pe acoperișul unui bloc. Empire State Building a luat foc, dar a rămas în picioare.

14 oameni au murit - 3 din avion și 11 din Empire State, cea mai înaltă clădire din lume la acea vreme. Se pare că ceața groasă care era atunci la New York a fost de vină.

1914 - ÎNCEPUTUL MARELUI RĂZBOI

Austro-Ungaria declară război Serbiei, la fix o lună după ce moștenitorul tronului a fost ucis de un extremist sârb. Așa a început Marele Război, sau Primul Război Mondial.

Prima acțiune de luptă a fost bombardarea Belgradului de către flotila fluvială austriacă. Pagubele au fost mici, dar efectul lor a fost uriaș. Rusia sare în apărarea Serbiei.

În câteva zile, diversele alianțe militare și diplomatice s-au activat. Până pe 5 august, Austro-Ungaria și Germania erau deja în război cu Rusia, Franța și UK.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri