Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 17 martie

Data publicării:
Untitled

1861 UNIFICAREA ITALIEI

Regele Victor Emanuel al II-lea al Sardiniei proclamă noul Regat al Italiei. El își ia titlul de rege al noului stat. Dinastia lui, Savoia, devine dinastia care va conduce această țară.

Sardinia era cel mai bogat și liberal dintre statele italiene. Ideea unificării Italiei era populară în epocă. Dar planurile unirii în jurul Sardiniei au fost făcute de contele Cavour.

Statele din nordul peninsulei au votat unirea cu Sardinia. Dar sudul, dominat de puternicul Regal al Celor Două Sicilii, a intrat în Italia după expediția armată a lui Garibaldi.

1959 FUGĂ DIN TIBET

Dalai Lama, liderul spiritual și politic al Tibetului, fuge din țara lui ocupată de comuniștii chinezi. Se îmbracă în soldat și iese din palatul din Lhasa, amestecându-se în mulțime.

Avea doar 23 de ani atunci. Oracolul de stat îl sfătuise pe Dalai Lama să plece în exil, deoarece era riscul să fie prins de chinezi. Începe o expediție periculoasă către India.

Trece munții Himalaya pe jos, însoțit de câțiva oameni. Merge doar noaptea, să nu fie văzut de chinezi. Ajunge în India pe 31 martie. De atunci, Dalai Lama se află în exil.

1969 FEMEIE PUTERNICĂ

Golda Meir devenea prima, și până acum singura, femeie care conduce guvernul Israelului. Era a patra femeie din lume în această postură, cea de șef de guvern.

A fost prim-ministru al Israelului, cea mai puternică funcție politică din țară, timp de 5 ani. Golda Meir a primit supranumele de "doamna de fier" a Israelului.

Născută la Kiev și crescută în SUA, se mută în Palestina în perioada interbelică. A avut rol important în drumul Israelului către independență și în războaiele cu arabii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
avem acelasi sange
“Avem același sânge”. Facem apel la donarea de sânge, dar și la reforma sistemului de transfuzie
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...