Protestul angajaților din porturile americane amenință lanțul global de aprovizionare. Prețurile vor exploda

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
muncitori port
sursa: profimediaimages.ro/

Mii de muncitori din cele mai mari 14 porturi americane au intrat în grevă marți după miezul nopții, după ce sindicatele nu au reușit să încheie un acord în privința condițiilor contractuale asigurate de angajatori.

Aceasta este prima grevă portuară de pe Coasta de Est a Statelor Unite din 1977, pe vremea când, comerțul global nu era la fel de dezvoltat. Greva muncitorilor aduce două probleme în prim plan: întreruperea lanțului de aprovizionare și creșterea prețurilor pentru consumatori.

Muncitorii își doresc salarii mai mari și garanția că nu vor fi înlocuiți pe viitor de procese automate operate de roboți. Peste 100.000 de lucrători au întrerupt temporar munca.

„Am pornit această grevă împotriva transportatorilor internaționali, pentru că nu recompensează angajații americani din porturi pentru munca grea depusă. În timp ce unii fac miliarde, alții își pierd sănătatea. În acest context, ne dorim condiții mai bune de muncă, contracte cu salarii competitive și garanția că pe viitor, automatizarea industriei nu ne va amenința slujba.

Planul nostru este de a crește salariile cu aproape 50%, deoarece ar tripla contribuțiile angajatorilor la fondurile noastre de pensii și sănătate”, au transmis sindicatele, potrivit Axios.

Camera de Comerț a Statelor Unite a cerut președintelui să intervină pentru a opri greva, însă administrația Biden a refuzat, pentru a păstra economia în echilibru.

Greva va continua până când negocierile dintre părți vor ajunge la un numitor comun. Deja sindicatele și angajatorii negociază de mai bine de un an, însă au luat decizia de a protesta abia acum, după mai multe promisiuni neîmplinite și tergiversări. Se estimează că pierderile vor fi cuprinse între 3,8-4,5 miliarde dolari pe zi pe durata grevei.

Între timp, fluxul de mărfuri resimte din plin întreruperea activității din porturile americane. Exportatorii și-au redirecționat flotele spre Coasta de Vest, pentru a mai atenua din pierderi, însă timpii dubli de transport măresc exponențial costurile, atât pentru importator cât și pentru consumatori, relatează Bloomberg.