Ministerul Finanțelor: ultima ediție Fidelis a venit cu investiții record. Donatorii de sânge au subscris peste 200 milioane lei
Ultima ediție a titlurilor de stat Fidelis, desfăşurată în perioada 8-20 august, a înregistrat o valoare record a subscrierilor: 3,23 miliarde lei, precizează Ministerul Finanțelor.
Recordul anterior a fost stabilit în aprilie, atunci când investițiile au fost de 3,197 miliarde lei. Cea mai recentă ediţie se remarcă şi datorită rezultatelor importante generate de donatorii-investitori, care s-au alăturat campaniei "România are sânge de rocker, acum şi de investitor", desfăşurată de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu "Morning Glory cu Răzvan Exarhu" şi Rock FM.
Peste 202 milioane lei au fost investiţi de către 1.608 români care au donat sânge începând cu luna martie a acestui an. Aceştia au beneficiat de o dobândă de 6.80%, cu 1% mai mare decât cea oferită pentru emisiunile clasice cu scadenţa la 1 an.
"Pentru a doua oară în acest an, au fost investite sume record pentru emisiunile Programului Fidelis. Cele peste 230.000 de subscrieri în titlurile de stat Fidelis de până acum se integrează perfect în dinamica investiţiilor persoanelor fizice pe piaţa de capital şi reuşesc să atragă surse importante de finanţare pentru statul român. Instrumentele oferite în cadrul acestui program sunt îmbunătăţite constant pentru a ne adapta cerinţelor investitorilor. În ceea ce priveşte componenta socială, ne mândrim cu cei peste 11.000 de donatori-investitori care au subscris până acum peste 1,4 miliarde lei. Ca element de noutate, această ediţie, în afară de instrumentul dedicat donatorilor, a adus scadenţa de 5 ani, pentru cei ce urmăresc investiţii de lungă durată, cu risc minim şi dobândă competitivă", a transmis Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.
Cele mai accesate emisiuni ale acestei ediţii au fost emisiunea în lei, cu scadenţa de 5 ani, dobânda de 7%, cu un total de peste 972 milioane de lei investiţi prin 5.122 ordine, şi emisiunea în euro, cu scadenţa la 1 an, dobânda de 4%, cu o sumă totală investită de peste 205 milioane euro, echivalentul a peste 1,02 miliarde lei, plasată prin 5.297 ordine.
În cele 4 ediții lansate în acest an, investitorii au plasat peste 10,4 miliarde lei prin peste 67.000 subscrieri, iar eroii celor 4 ediții din 2024 sunt cei peste 6.000 de donatori-investitori, care au investit peste 877 milioane lei.