Industria românească va fi revigorată cu ajutoare de stat. Peste 2 miliarde de lei vor fi alocate proiectelor de investiții
Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei. Bugetul total alocat schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro.
Cererile de acord pentru finanțare însoțite de documentele justificative se vor putea depune online, până la data de 09.09.2024. Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.
„Antreprenorii interesați de investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoare de activitate de vârf, au acum la dispoziție Ghidul Solicitanului în baza căruia își pot pregăti proiectele. La 29 iulie deschidem oficial prima sesiune de înscrieri. Mediul de afaceri are acest răgaz de două luni în care să își pună la punct documentația, timp în care vor primi asistență oricând au nevoie din partea Ministerului Finanțelor. Mizăm nu doar pe modernizarea sectorului privat, ci și revitalizarea industriilor tradiționale românești. Prin integrarea tehnologiilor noi și sustenabile, se deschid noi oportunități pentru aceste industrii, consolidându-le competitivitatea și contribuind la crearea unui lanț de producție mai eficient și mai durabil”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Cei interesați să aplice sunt invitați să parcurgă Ghidul Solicitantului, care cuprinde informații detaliate cu privire la modalitatea de acordare a finanțării, lista sectoarelor de activitate pentru care se acordă ajutorul de stat, precum și criteriile pe baza cărora se calculează punctajul.