Găgăuzia vrea ajutorul Rusiei. Reacția Chișinăului: regiunea autonomă face promisiuni deșarte
![Gagauzia](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjQl/MkYwMyUyRjE0JTJGMTkyOTkzMl8xOTI5/OTMyX0dhZ2F1emlhLmpwZyZ3PTc4MCZo/PTQ0MCZoYXNoPTlhOTE0NTE3NGQ5ZGU4Mjc0ZDM0OGNlNTg4ZWFiNjBh.thumb.jpg)
Găgăuzia a cerut Moscovei livrări directe de gaze "la tarife speciale" şi deschiderea de conturi în sistemul bancar rusesc MIR pentru a permite plata unor ajutoare financiare de la "donatori" din Rusia pentru suplimentarea pensiilor şi a salariilor bugetarilor din această unitate teritorială autonomă din sud-vestul Republicii Moldova. Oficialii de la Chișinău resping retorica jignitoare a guvernatorului regional.
Başcanul (guvernatorul) prorus al regiunii, Evghenia Guţul susține deschis apropierea față de Moscova și încurajează sentimentul separatist în zonă.
"Problema gazului ieftin este foarte importantă pentru locuitorii autonomiei, aşa că m-am adresat Rusiei cu o solicitare ca noi să putem primi gaz direct de la (compania rusă) Gazprom la tarife preferenţiale", a declarat Evghenia Guţul într-o conferinţă de presă, conform agenţiei de presă ruse TASS.
Apropiată a fugarului Ilan Şor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru fraude bancare, Evghenia Guţul este primul politician din Republica Moldova care s-a întâlnit cu Vladimir Putin după declanşarea războiului împotriva Ucrainei, notează Ziarul Naţional.
Găgăuzii, de origine turcă şi de credinţă ortodoxă, vorbesc în principal limba rusă şi se opun unei posibile integrări cu România vecină, pe care o consideră un motiv suficient pentru a-şi declara independenţa, aşa cum a făcut în trecut "republica separatistă moldovenească" Transnistria.
Reacția oficială a Chişinăului
Premierul Dorin Recean a catalogat promisiunile făcute de başcanul Găgăuziei drept nişte "promisiuni false", potrivit Agerpres.
"Pe parcursul ultimilor doi ani, noi am văzut cum această grupare criminală face mai multe promisiuni false", a declarat prim-ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă, referindu-se la formaţiunea oligarhului fugar Ilan Şor.
Dorin Recean a mai subliniat că aşteptarea sa şi a cetăţenilor este ca "membrii acestei grupări criminale să fie aduşi în faţa justiţiei, respectiv să li se întâmple ceea ce scrie în Codul Penal", potrivit Tv8.md.
"Rusia mizează pe crearea falsă de dezbinare socială prin continuarea acţiunilor de compromitere a eforturilor Chişinăului de apropiere de UTA Găgăuzia. De asemenea, se va utiliza în continuare potenţialul din regiunea transnistreană în acţiuni hibride anti-Chişinău în contextul proceselor politice din Moldova, pe fundalul invocării unei aşa-numite presiuni economice impuse de Chişinău pe regiune", a avertizat săptămâna trecută şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS), Alexandru Musteaţă.
SIS a avertizat că războiul hibrid declanşat de Rusia ia amploare în Republica Moldova pe fondul alegerilor prezidenţiale din acest an şi a referendumului privind integrarea în UE.