Creșterea economiei germane stagnează în 2024. Impactul va fi resimțit la nivelul Uniunii Europene
Guvernul german este pregătit să înrăutăţească previziunile privind evoluţia economică a țării şi se aşteaptă la o stagnare în acest an, pe fondul declinului industrial.
Oficialii de la Berlin urmează să revizuiască în scădere estimările lor pentru 2024, faţă de avansul prognozat inițial de 0,3%, relatează Bloomberg. Evoluția negativă însemna încă un an pierdut pentru cea mai mare economie europeană.
„Aceste evoluții confirmă starea de sănătate precară a economiei germane. Din păcate, fenomenul nu este ciclic. Dimpotrivă, problemele sunt la nivel de structură. Stagnarea Germaniei încetinește economia europeană per ansamblu”, susțin economiștii.
Declinul sectorului industrial, energetic și dificultăţile tranziţiei spre producţia de vehicule electrice au împiedicat Germania să își realizeze potențialul. De asemenea, posibila închidere a unor fabrici Volkswagen și amânarea investițiilor promise de către Intel într-o nouă uzină de semiconductori au accentuat problemele prin care trece economia germană.
Perspectiva unei creşteri zero reprezintă o recunoaştere a eşecului coaliţiei aflate la guvernare şi o nouă lovitură pentru cancelarul Olaf Scholz. Din decembrie 2021, de când acesta se află în funcţie, economia nu a mai înregistrat două trimestre consecutive de creştere.