Cantitatea de deșeuri din plastic, la nivel mondial, va deveni imposibil de gestionat, avertizează specialiștii
Cantitatea de deșeuri din plastic, la nivel mondial, va deveni imposibil de gestionat în decurs de 10 ani, dacă țările nu vor ajunge la un acord privind reducerea producției, avertizează specialiștii. „Criza plasticului” este recunoscută ca o amenințare pentru sănătatea umană, biodiversitate și climă.
Pentru a preveni „incapacitatea de a face față” la dimensiunea deșeurilor de plastic, în următorii zece ani, țările din întreaga lume trebuie impună măsuri urgente care să reducă, în primul rând, producția, avertizează ministrul norvegian Anne Beathe Tvinnereim. Aceasta a vorbit înaintea rundei finale de negocieri ale ONU privind primul tratat global pentru eliminarea deșeurilor din plastic, care va avea loc la Busan, Coreea de Sud, în această săptămână, potrivit The Guardian.
Norvegia reprezintă o coaliție de peste 60 de țări care solicită ca problema plasticului să fie abordată pe întregul său ciclu de viață și consideră, în special, că reducerea drastică a producției este esențială pentru limitarea dezastrului ecologic.
La doi ani de la acordul istoric semnat de 175 de țări pentru a începe negocierile privind un tratat global și obligatoriu care să abordeze întregul ciclu de viață a plasticului, părerile rămân profund divizate cu privire la ceea ce trebuie făcut – iar termenul limită se apropie. Progresul a stagnat din cauza unei dispute privind necesitatea reducerii dimensiunii industriei de plastic de 712 miliarde de dolari. Ultimele discuții, din aprilie, nu au reușit să ducă la un acord privind stabilirea unor ținte de producție – considerate esențiale pentru reducerea deșeurilor din plastic – ca parte centrală a tratatului. Runda finală de negocieri, care începe luni și se va încheia pe 1 decembrie, este crucială
„Deși este evident că avem nevoie de o gestionare mai eficientă a reciclării deșeurilor, dacă nu reducem producția și cererea, nu vom putea face față volumului de plastic în 10 ani de acum încolo”, a avertizat Tvinnereim.
Utilizarea plasticului ar putea să se tripleze la nivel global până în 2060, cu cele mai mari creșteri așteptate în Africa sub-Sahariană și Asia. Deșeurile de plastic sunt, de asemenea, prognozate să se tripleze până în 2060, cu jumătate din acestea ajungând la gropile de gunoi și mai puțin de o cincime reciclate.
Un acord privind „eliminarea treptată” a unei liste de produse din plastic de unică folosință la nivel global, precum și interzicerea substanțelor chimice periculoase din plastic – inclusiv pentru plasticul destinat contactului cu alimentele și jucăriile pentru copii – reprezintă o „decizie evidentă”, a spus Tvinnereim.
Negocierile sunt îngreunate de țările producătoare de petrol și combustibili fosili, precum Arabia Saudită, Rusia și Iran, care și-au exprimat opoziția puternică și promovează ca soluție principală gestionarea deșeurilor. La acestea se mai adaugă și o poziție ambiguă a SUA. Unul dintre cei mai mari producători de plastic, statul american a semnalat recent că va susține un tratat care să impună restricții asupra producției, dar revenirea lui Donald Trump, un susținător al combustibililor fosili, a stârnit îndoieli.
SUA ar fi „foarte binevenite” să se alăture coaliției, a spus Tvinnereim. Există, de asemenea, oportunitatea ca China și alte țări să își demonstreze susținerea.