Inflația din Republica Moldova a scăzut considerabil datorită României și Uniunii Europene. Chișinăul s-a îndepărtat politic de Moscova
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, susține că prăbușirea inflației din țara sa este o poveste de succes datorată efortului colectiv depus de România și Uniunea Europeană (UE) de a sprijini energetic și financiar Republica Moldova.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a declarat că un aflux de ajutor financiar din partea UE și aprovizionarea cu energie din România au contribuit la prăbușirea inflației de la peste 30% în 2022 la 4,2% în decembrie anul trecut.
„Cazul Moldovei este o poveste de succes pentru Uniunea Europeană și arată impactul pe care l-ar putea avea și asupra altor națiuni”, a declarat Dragu, fost ministru de finanțe care a preluat conducerea Băncii Naționale a Moldovei la sfârșitul lunii decembrie.
Dragu a declarat anterior că mandatul său se va concentra pe consolidarea credibilității și independenței băncii centrale, precum și pe sprijinirea reformei sectorului financiar al Republicii Moldova.
Scăderea constantă a ratei inflației a depășit așteptările autorităţilor din Republica Moldova.
Țara dintre Nistru și Prut caută aderarea la Uniunea Europeană, după ce în 2022 a primit statutul de candidat. Autoritățile moldovenești au acuzat îndelung Moscova că își folosește resursele de gaz pentru a menține clasa politică de la Chișinău sub influența sa.