Fermierii vor fi scutiți de plata dobânzilor la creditele pentru capitalul de lucru

Adam Gheorghe Data publicării:
Ferma
Sursa: profimediaimages.ro

Ministerul Agriculturii va prezenta în proxima ședință de guvern un proiect de ordonanță de urgență privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Proiectul de act normativ apare în contextul actual, în care numeroși fermieri protestează la nivelul întregii țări și cer facilități la plata creditelor pentru desfășurarea activității.
În cadrul schemei “Creditul Fermierului” se acordă un ajutor de stat beneficiarilor eligibili, sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare.
Criterii de acordare a grantului:
a) ajutorul total nu depășește 280.000 de euro pe beneficiar, iar toate cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;
b) ajutorul se acordă cel târziu la data de 30 iunie 2024.
Cei care vor să beneficieze de acest ajutor trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
a) au contractat de la o instituție de credit înscrisă în program unul sau mai multe credite non-revolving pentru finanțarea capitalului de lucru;
b) împotriva lor nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
c) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
d) împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenței;
e) au activitate în domeniul producției agricole primare și după caz, activitatea este înregistrată potrivit certificatului constatator obținut de la RECOM;
f) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit;
g) nu figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu interdicție de a emite cecuri și cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării.