O nouă sesiune „Casa Verde Fotovoltaice'' începe în septembrie. Care este calendarul programului
O nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” începe pe 6 septembrie pentru înscrierea instalatorilor, iar din 27 septembrie pentru persoanele fizice, a anunţat, joi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Lista instalatorilor autorizați va fi publicată „undeva pe 1 noiembrie”, a menționat Neculaescu.
"Un calendar pentru sesiunea de anul acesta va începe cu data de 6 septembrie. În acea dată vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la Programul Casa Verde. Fac menţiunea pe această cale că firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, pe data de 6 septembrie, îşi pot depune dosarele pentru acreditare. Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Lista instalatorilor se va publica undeva pe 1 noiembrie.
În paralel, vom demara şi înscrierea persoanelor fizice. Aşa cum avem astăzi un calendar estimativ, vom începe pe 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia aferentă programului 'Casa Verde Fotovoltaice'. Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot să-şi aleagă instalatorii din lista publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu", a declarat șeful AFM într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.
Regulile programului rămân neschimbate față de sesiunea anterioară, respectiv aceleași documente și aceeași aplicație.
„Diferenţa este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a adăugat Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Bugetul alocat în acest an pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se ridică la valoarea de 2 miliarde de lei.