Europa este pregătită pentru iarnă. Norvegia, cel mai mare furnizor de gaz, anticipează exporturi record în acest an
Exporturile norvegiene de gaze prin conducte către Europa s-ar putea apropia, în acest an, de cel mai înalt nivel din 2017, după ce au crescut deja cu 10% în primele 8 luni, a declarat șeful operatorului de sistem, Gassco.
„Anul acesta, până în prezent, ne-am întors într-un fel la nivelurile la care am fost în 2022”, când exporturile au fost aproape de maximul istoric, a declarat pentru Reuters CEO-ul Gassco, Frode Leversund, într-un interviu, pentru Reuters.
Exporturile au înregistrat, în 2023, o scădere.
După invazia Rusiei în Ucraina în 2022 și reducerea livrărilor de gaze rusești, Norvegia a devenit cel mai mare furnizor de gaze al Europei.
La sfârșitul lunii iulie, volumele norvegiene de gaze livrate prin conducte au totalizat 70,2 miliarde de metri cubi (bcm), comparativ cu 64 de miliarde de metri cubi înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, a spus Leversund.
Creșterea s-a datorat cererii puternice din partea clienților europeni, disponibilității ridicate a sistemului, întreținerii mai facile și modernizărilor la uzina de procesare Kollsnes, a adăugat CEO-ul.
În 2023, Gassco a livrat 109,1 miliarde de metri cubi (bcm) de gaz prin rețeaua sa de conducte de 8.800 km către Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania și Danemarca, în scădere cu 6,7% față de 116,9 miliarde metri cubi cu un an mai devreme.
O creștere cu 10% pe parcursul întregului an 2024 ar putea duce la livrări care ar putea depăși recordul de 117,4 miliarde de metri cubi atins în 2017.
„Nu spun că va exista un record de export, dar vom vedea cifre în jurul celor mai mari livrări pe care le-am avut, pe baza ipotezelor actuale”, a spus Leversund.
Aproximativ 95% din exporturile de gaze ale Norvegiei trec prin conducte, în timp ce alte 5% provin din gaze naturale lichefiate din afara sistemului Gassco.
Sistemul de gaze intră în sezonul de mentenanță la sfârșitul lunii august, programat pentru a se asigura că este funcțional și pentru a răspunde cererii crescute din perioada iernii.
Având în vedere poziția dominantă de furnizor a Norvegiei, orice probleme neprevăzute și întârzieri pot duce rapid la creșterea prețurilor la gaze.
Săptămâna aceasta, serviciile de securitate din șapte țări europene au avertizat că industria energetică din Norvegia, inclusiv Equinor, cel mai mare furnizor de gaze din Europa, se vor confrunta cu potențiale acte de spionaj sau sabotaj din partea Rusiei.