Comisia Europeană investește peste 65 de milioane de euro pentru extinderea unor proiecte inovatoare
Comisia Europeană a selectat 17 proiecte inovatoare la scară mică în domeniul tehnologiilor eco, care vor beneficia de un sprijin în valoare de peste 65 de milioane de euro din Fondul UE pentru inovare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Aceste fonduri vor ajuta întreprinderile din Europa, inclusiv pe cele mici, să introducă pe piaţă tehnologii revoluţionare în domeniul industriilor energointensive, al energiei din surse regenerabile şi al stocării energiei. Proiectele selectate acoperă o gamă largă de sectoare, cu un accent deosebit pe fabricarea de componente pentru energia din surse regenerabile, sticlă, ceramică şi materiale de construcţii.
Există, de asemenea, proiecte în domeniul stocării energiei, al energiei solare, al energiei din surse regenerabile, al fierului şi oţelului, al rafinăriilor, al produselor chimice, al cimentului şi varului şi al hidrogenului.
Se preconizează că proiectele selectate vor conduce, în primii zece ani de funcţionare, la evitarea a peste 1,8 milioane de tone de emisii de echivalent CO2, contribuind astfel la decarbonizarea Europei şi la tranziţia către o energie curată. Prin aceste noi proiecte, Fondul pentru inovare îşi extinde acoperirea geografică la 24 de ţări în total, acordând pentru prima dată sprijin pentru proiecte din Letonia şi Ungaria.
Potrivit Agerpres, fiecare dintre cele 17 proiecte va primi granturi din Fondul pentru inovare cuprinse între 1,6 şi 4,5 milioane de euro, finanţate din veniturile generate de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii.