România, țara celui mai rapid internet din UE, pe ultimul loc la digitalizarea serviciilor publice. Guvernul alocă 200 milioane de lei

Adam Gheorghe Data publicării:
romania digitala
sursa: gettyimages.com/

Guvernul are pe agenda ședinței de azi un proiect de ordonanță de urgență pentru finanțarea digitalizării administrațieie publice locale. La acest capitol, guvernanții recunosc în preambulului actului normativ că România se situează pe ultimul loc în rândul statelor membre în ceea ce privește serviciile publice digitale. Toți indicatorii sunt sub media UE, ceea ce, spun reprezentanții Executivului, justifică necesitatea adoptării în regim de urgență a reglementărilor propuse prin proiectul de OUG, în vedere alinierii, în cel mai scurt timp, la standardele europene în domeniu.

Digitalizarea administrației publice locale reprezintă un obiectiv imediat și urgent, dat fiind că unul dintre obiectivele asumate prin Programul de guvernare îl reprezintă îmbunătățirea interacțiunii cetățeanului și mediului de afaceri cu statul, în conformitate cu politica publică ȋn domeniul e-guvernării.

În actul normativ se arată că în privința furnizării de servicii digitale pentru cetățeni, România înregistrează un scor scăzut, de doar 48 de puncte, comparativ cu media UE, de 77 de puncte.

În mod similar, scorul pentru serviciile publice pentru întreprinderi este de 45, sub media UE de 84. Aceste punctaje se mențin scăzute și în ceea ce privește indicatorii de referință privind guvernarea electronică: asistența pentru utilizatori, compatibilitate cu dispozitivele mobile și formularele precompletate.

Primăriile riscă amenzi contravenționale

Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei naționale de interoperabilitate, prevede că autoritățile și instituțiile publice au printre obligații luarea de măsuri pentru asigurarea interconectării și a schimbului de informații și servicii între acestea.

Totodată, legea amintită prevede, cu caracter obligatoriu, că este necesară instituirea unui registru de bază care trebuie să se integreze cu platforma națională de interoperabilitate în maximum 18 luni de la punerea în funcțiune a platformei și să ofere acces la aceste date prin Platforma națională de interoperabilitate.

Nerespectarea termenelor prevăzute la art. 17 din Legea nr. 242/2022 de către autoritățile și instituțiilor publice locale atrage răspunderea contravențională potrivit prevederilor art. 22 din același act normativ. Concret, autoritățile locale și instituțiile publice riscă amenzi multiple, de până la 25.000 lei fiecare.

Drept urmare, Guvernul urmează să aprobe Programul național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale, finanțat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Valoarea Programului derulat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării în perioada 2024-2025 este de 200 milioane lei, bani ce urmează să fie obținuți din credite de angajament, luate de stat de la instituții financiare.

În cadrul Programului se vor realiza proiecte prin care se achiziționează aplicații/sisteme informatice și servicii conexe, inclusiv servicii de integrare cu aplicații/sisteme ale autorităților și instituțiilor publice centrale și europene.

Beneficiarii programului sunt unitățile administrativ-teritoriale, reprezentate de autoritățile administrației publice locale. Acestea au obligația să transmită Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării toate documentele necesare finanțării, implementării și monitorizării prin Program, fiind răspunzători pentru realitatea, exactitatea și legalitatea datelor prezentate.

Autoritățile publice locale vor ști cu exactitate despre ce documente este vorba în termen de 60 de zile de la publicarea OUG, care stabilește că în această perioadă vor fi emise și normele metodologice de aplicare ale actului normativ.