UE cere de azi viteze de peste 160 km/h pentru trenuri. România are medie de 45 km/h
De azi intră în vigoare Regulamentul revizuit pentru rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), care prevede viteze de peste 160 km pe oră, prin modernizarea căilor ferate până în 2040.
Regulamentul revizuit pentru rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) stabilește obiective ambițioase pentru infrastructura europeană feroviară. Până în 2040, liniile de cale ferată de pe nucleul TEN-T și rețeaua centrală extinsă trebuie să asigure o viteză de circulație a trenurilor cu viteze de 160 km/h sau mai rapid.
Sistemul European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS) va fi implementat în întreaga rețea TEN-T ca sistem unic european de semnalizare, sporind siguranța și eficiența feroviară. Sistemele naționale tradiționale din clasa B' vor fi eliminate treptat.
Comisia Europeană și-a fixat obiective extrem de ambițioase și a anunțat că a selectat 134 de proiecte de transport din întreaga UE care vor primi peste 7 miliarde euro sub formă de granturi UE în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE). Din această sumă, 80% se va aloca proiectelor feroviare.
Conform executivului european, România primește 149 milioane de euro pentru 9 proiecte. CFR nu e interesată să le publice.
În România, cifrele oficiale prezentate de CFR Infrastructură anul trecut au indicat o viteză medie de deplasare de 45 km pe oră la trenurile de persoane și de 16 km pe oră la cele de marfă. Conform reglementărilor în vigoare, viteza maximă a trenurilor este stabilită la 160 km pe oră în România, dar singurul tronson pe care se poate circula cu această viteză este București-Constanța.