Procesul de recalculare a pensiilor s-a finalizat în București: 470.000 de decizii de recalculare și 277 de cereri de revizuire
Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a emis 470.000 de decizii de recalculare, iar pensia va creşte pentru 390.000 de pensionari, a declarat, vineri, directorul executiv al instituției.
În cadrul unei conferinţe de presă, Cristiana Dumitrescu a mai menționat că, la nivelul Bucureștiului, există 277 de cereri de revizuire. Pensionarii pot depune o cerere de revizuire în termen de 45 de zile de la data primirii deciziei de recalculare.
„Am reuşit să finalizăm la timp, la termen, emiterea şi transmiterea celor 470.000 de decizii (în București – n.r.) către Poşta Română. Începând cu luna septembrie a acestui an, aproximativ 390.000 de pensionari din municipiul Bucureşti vor avea un motiv de bucurie pentru că pensia aflată în plată le va creşte.
Există însă o categorie de pensionari cărora pensia le va rămâne în plată la nivelul lunii august şi aici mă refer la cei cu indemnizaţie socială, deci cei care au în plată 1.281 de lei şi a căror contributivitate este mai mică decât acest prag, precum şi cei care au un stagiu mai mic de cotizare de 25 de ani şi care în urma recalculării nu au primit acele bonusuri, puncte de stabilitate. Astfel că acestora pensia le va rămâne în plată ca la nivelul lunii august”, a spus Cristiana Dumitrescu, citată de Agerpres.
De asemenea, directorul executiv a transmis că, odată cu creşterea plafonului de impozitare, aproximativ 125.000 de pensionari din București vor beneficia de creșteri.
"Vreau să mai precizez faptul că de la 1 octombrie, odată cu creşterea plafonului de impozitare, de la 2.000 la 3.000 de lei, un număr de pensionari de aproximativ 125.000 din cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti vor beneficia din nou de o creştere datorită faptului că pensiile nu se vor mai impozita sub acest plafon", a spus Cristiana Dumitrescu.
Pragul de impozitare a pensiilor va creşte, de la 1 octombrie 2024, de la 2.000 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei. Astfel, de la 1 octombrie, impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei. De exemplu, o pensie de 3.800 de lei este impozitată cu 80 de lei.