Ministerul Finanțelor propune majorarea plafonului lunar neimpozabil în cazul pensiilor militare. Guvernul aprobă măsura

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
armata romana
sursa: shutterstock.com/

Ministerul Finanţelor propune majorarea la 3.000 de lei a plafonului lunar neimpozabil în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, începând cu luna octombrie 2024.

Ministerul Finanţelor (MF) a explicat, în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ publicat marţi seara, că pensiile militare de stat reprezintă o situaţie particulară având în vedere că, din 1 ianuarie 2016, sistemul de pensii militare de stat nu mai face parte din sistemul public de pensii, fiind reglementat ca sistem independent prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

„Se propune majorarea plafonului lunar neimpozabil, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, şi în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, de la aceeaşi dată de la care această măsură se aplică în cazul pensiilor stabilite pe baza principiului contributivităţii, respectiv, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024", precizează MF.

Propunerea vine în contextul în care, beneficiarii pensiilor militare ar fi dezavantajați de actualul sistem de impozitare.

„Acest context legislativ face dificilă determinarea componentei contributive a pensiilor militare, fapt ce defavorizează beneficiarii acestor drepturi de pensie faţă de alte categorii de pensionari, cu precădere faţă de beneficiarii de pensii de serviciu, în sensul în care pentru pensiile militare se aplică cotele progresive de impozitare prevăzute de legislaţia fiscală pentru componenta necontributivă, deşi aceste pensii au o componentă contributivă, dar care nu poate fi determinată.

Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii, precum şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii dreptului la pensie. Având în vedere faptul că regimul fiscal aplicabil veniturilor din pensie acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare este defavorabil atât din perspectiva cotelor de impozitare, cât şi din cea a nivelului plafonului neimpozabil utilizat la stabilirea impozitului pe venit, se impune majorarea plafonului lunar neimpozabil de la 2.000 lei la 3.000 lei pentru beneficiarii de pensii militare", explică nota de fundamentare.

Pensionarii militari vor beneficia de pe urma măsurii începând cu luna octombrie a anului curent, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate de Guvern.