Rata de promovare la Bacalaureat 2023 este de 72,8%, a comunicat Ministerul Educației, după ce au fost făcute publice rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut acest examen în sesiunea iunie - iulie 2023.
Rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluționarea contestațiilor), potrivit Ministerului Educației.
Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie - iulie 2023.
Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% - 2022 și 67,8% - 2021).
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior - 78,3%).
56 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
- Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10;
- Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10;
- Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică - 2.036 / Istorie - 2.568);
- Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).
Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în 7 iulie.
Pentru a fi declarat promovat la acest examen, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulate):
- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (minium) la probele scrise.
Editor : G.M.